Spunem ADIO inundaţiilor?

Mai multe pâraie situate pe raza municipiului Reşiţa vor fi indiguite, astfel încât acestea să nu mai reprezinte un pericol în cazul creşterii debitelor. Primăria Reşiţa s-a întâlnit recent cu reprezentanţii firmei care a efectuat studiul de fezabilitate şi proiectul de îndiguire a albiilor acestor pâraie. La cele 11 existente au fost adăugate alte 4, astfel încât riscul de a se produce inundaţii să fie cât mai mic. Mihai Stepanescu a afirmat că nu există finanţare prin Ministerul Pădurilor, nici în acest an şi nici anul viitor, astfel încât, după terminarea proiectului şi obţinerea avizelor necesare, se va adresa Ministerul Dezvoltării pentru obţinerea banilor necesari.
Articol editat de Mirabela Afronie, 2 septembrie 2014, 10:30
(Dan Agache)