Ascultă Radio România Reșița Live

Bani pentru debut în afaceri

bani europeni
De astăzi, statul le poate da bani debutanţilor în afaceri indiferent de vârstă. Finanţarea nerambursabilă rămâne limitată la 10.000 de euro
De joi, 10 iulie, debutanţii în afaceri pot beneficia de finanţare de la stat pentru a-şi pune în practică planurile, indiferent de vârstă. Este vorba despre creditele nerambursabile de până la 10.000 euro. Până acum, în cadrul programului exista o condiţie de vârstă, care a fost însă eliminată.
De Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători beneficiau până acum tinerii cu vârste de până la 35 de ani. De joi, iniţiatorii de businessuri de orice vârstă pot depune proiecte pentru a primi creditul nerambursabil de până la 10.000 de euro din valoarea totală a cheltuielilor aferente planului de afaceri.
Programul a fost lansat acum trei ani, iar în urma succesului de care s-a bucurat până acum s-a decis prelungirea lui până în anul 2020. Astfel, în fiecare an, cel puţin 550 de debutanţi în afaceri vor putea beneficia de sprijin financiar din partea statului. Proiectul a condus la crearea a peste 10.000 locuri de muncă.
Condiţiile de înscriere în Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzători
Finanţarea acoperă 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care solicitantul face dovada surselor de cofinanţare. Alocaţiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Economiei.
Totodată, statul acordă garanţii prin Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii pentru creditele contractate de întreprinzători în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.
De asemenea, aceştia sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi angajaţi pe perioadă nedeterminată. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acordă pentru veniturile salariale lunare care depăşesc cuantumul câştigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior.
Alte scutiri se acordă la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României.
Planul de afaceri propus trebuie să cuprindă investiţii în active corporale şi/sau necorporale, pe o perioadă determinată, în scopul realizării unor obiective clare, concrete şi reale.
Înscrierea în program este continuă şi se face online pe site-ul Ministerului Economiei.
Vor fi finanţate achiziţia de terenuri pentru construcţii şi/sau amenajări efectuate în cadrul proiectului, construirea sau achiziţia de spaţii destinate realizării activităţii pentru care s-a solicitat finanţare, de mobilier, echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare, tehnică de calcul, de mijloace de transport, cu excepţia achiziţiei de vehicule de transport rutier de mărfuri, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor.
Solicitantul trebuie să facă dovada deţinerii în proprietate a terenului pe care urmează să se realizeze construcţia sau a unui drept de uzufruct, contract de concesiune ori închiriere a terenului respectiv, valabil pe o perioadă de minimum cinci ani de la finalizarea investiţiei, iar activele achiziţionate trebuie să fie noi.
Totodată, aplicanţii pot primi finanţări nerambursabile pentru brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi active similare (francize, etichetare ecologică, etc), autorizaţii, materii prime, mărfuri, pentru acoperirea costurilor de personal, de training şi formare personală, precum şi pentru servicii de contabilitate, consultanţă fiscală şi juridică, consultanţă IT şi PR.
Cheltuielile cu serviciile de consultanţă nu pot depăşi 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
În ceea ce priveşte obligaţiile întreprinzătorilor, ghidul solicitantului prevede reinvestirea anual a cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent şi angajarea şi menţinerea în activitate a cel puţin doi salariaţi de la momentul obţinerii facilităţilor şi până la pierderea calităţii de microîntreprindere.

Bani pentru debut în afaceri

Articol editat de Mirabela Afronie, 10 iulie 2014, 16:30

Sursa: didi24.ro

Atac cibernetic la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: A fost vizată aplicația Achiziții Beneficiari Privați
Naţional vineri, 17 iulie 2026, 07:10

Atac cibernetic la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: A fost vizată aplicația Achiziții Beneficiari Privați

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că aplicația Achiziții Beneficiari Privați, dedicată derulării procedurilor de...

Atac cibernetic la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: A fost vizată aplicația Achiziții Beneficiari Privați
Nicușor Dan, după decizia CJUE privind prescripția: Vina pentru această situație revine Parlamentului
Naţional vineri, 17 iulie 2026, 07:07

Nicușor Dan, după decizia CJUE privind prescripția: Vina pentru această situație revine Parlamentului

Președintele Nicușor Dan a declarat joi, referitor la decizia Curții de Justiție a UE vizând prescripția în România, că ”vina...

Nicușor Dan, după decizia CJUE privind prescripția: Vina pentru această situație revine Parlamentului
Secetă în România: Dunărea scade, iar transporturile fluviale și agricultura sunt grav afectate
Naţional joi, 16 iulie 2026, 08:18

Secetă în România: Dunărea scade, iar transporturile fluviale și agricultura sunt grav afectate

Valul de căldură și seceta prelungită au dus la o scădere accentuată a nivelului Dunării, cu efecte majore asupra transporturilor fluviale,...

Secetă în România: Dunărea scade, iar transporturile fluviale și agricultura sunt grav afectate
Program de training pentru tinerii jurnaliști din România
Naţional miercuri, 15 iulie 2026, 12:42

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România lansează ediţia anului 2026 a programului de training în domeniul afacerilor europene...

Program de training pentru tinerii jurnaliști din România
Naţional miercuri, 15 iulie 2026, 12:31

Descinderi DIICOT la Casa de Pensii București și în mai multe județe. Anchetă privind vechime fictivă în muncă pentru sute de persoane

Procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii de combatere a criminalității organizate, au desfășurat miercuri 30 de percheziții în București...

Descinderi DIICOT la Casa de Pensii București și în mai multe județe. Anchetă privind vechime fictivă în muncă pentru sute de persoane
Naţional luni, 13 iulie 2026, 19:18

Legea pentru victimele Mineriadei, promulgată de președintele Nicușor Dan

Actul normativ prevede o indemnizație reparatorie lunară de 5.000 de lei, tratament medical gratuit, pensionare anticipată și facilități...

Legea pentru victimele Mineriadei, promulgată de președintele Nicușor Dan
Naţional luni, 13 iulie 2026, 16:44

România condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), România s-a numărat printre țările afectate de aceste atacuri cibernetice. Declarația vine în...

România condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei
Naţional luni, 13 iulie 2026, 15:20

Standarde naționale de evaluare pentru elevi

Noile standarde urmăresc să ofere profesorilor un cadru unitar de evaluare. În acest fel notele acordate elevilor ar urma să fie mai obiective,...

Standarde naționale de evaluare pentru elevi