CEDO a respins cererile a cinci judecători și foști judecători români privind plata restanțelor salariale

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins în unanimitate cererile formulate de cinci judecători și foști judecători români care au reclamat neplata integrală a unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești. Magistrații au solicitat plata unor restanțe cuprinse între 30.000 de euro și peste 571.000 de euro. Ei au invocat încălcarea dreptului la un tribunal și a dreptului de proprietate.

Articol editat de Oana Nicolae, 22 octombrie 2026, 17:31

Decizia a fost pronunțată la 13 octombrie 2026, în cauza Pușcașu și alții împotriva României, și a fost adoptată de o Cameră formată din șapte judecători. Potrivit comunicatului CEDO, cererile au fost declarate inadmisibile, fiind considerate vădit neîntemeiate. Decizia este definitivă.

Curtea a apreciat că, deși întârzierile la plata integrală a sumelor au fost semnificative, autoritățile române au pus în aplicare măsuri succesive de eșalonare și reeșalonare a datoriilor, în contextul dificultăților economice și bugetare. În opinia CEDO, reclamanții nu au demonstrat că aceste întârzieri le-au impus o sarcină individuală excesivă.

Ce sume au solicitat cei cinci judecători români

Cei cinci reclamanți sunt cetățeni români care au obținut hotărâri judecătorești favorabile prin care Ministerul Justiției și instanțele la care și-au desfășurat activitatea au fost obligate să le acorde anumite drepturi financiare.

Potrivit informațiilor prezentate în cauză, sumele pe care aceștia susțineau că le mai aveau de primit erau:

• 60.000 de euro;
• 30.000 de euro;
• 107.454 de euro;
• 571.891,74 de euro;
• 381.868,12 euro.

Litigiile își au originea în acțiuni introduse începând din perioada 2006-2009, prin care magistrații au solicitat recunoașterea unor diferențe de remunerare considerate discriminatorii în raport cu alte categorii de magistrați sau funcționari publici.

Instanțele naționale au constatat, în general, existența unor diferențe salariale nejustificate și au acordat drepturile solicitate sau despăgubiri.

Reclamanții s-au adresat CEDO susținând că hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea lor nu au fost executate integral. Aceștia au invocat articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitor la dreptul la un proces echitabil, și articolul 1 din Protocolul nr. 1, privind protecția proprietății.

De ce au fost eșalonate restanțele salariale ale magistraților

Plata sumelor stabilite prin hotărârile judecătorești a reprezentat un efort financiar semnificativ pentru bugetul de stat. Începând din 2009, Guvernul a adoptat succesiv acte normative prin care plata drepturilor restante a fost eșalonată.

Sumele considerate datorate în baza hotărârilor pronunțate între 2006 și 2010 au fost achitate în tranșe anuale, în perioada 2008-2015.

Ulterior, între 2016 și 2021, au apărut noi litigii privind interpretarea hotărârilor anterioare și stabilirea remunerației magistraților în contextul modificărilor legislative.

Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională a României a stabilit că nivelul maxim al salariului de bază sau al indemnizației de încadrare trebuie să includă și drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești. De asemenea, persoanele aflate în aceleași condiții trebuie salarizate la nivelul maxim corespunzător categoriei profesionale.

În 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat, prin Decizia nr. 36/2018, că egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim include și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă fuseseră emise ordine de salarizare corespunzătoare.

După intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, au fost inițiate noi acțiuni în justiție privind extinderea unor beneficii salariale, în numele principiilor egalității și nediscriminării.

În paralel, autoritățile au continuat să adopte măsuri de eșalonare a plăților și a dobânzilor aferente.

Guvernul a amânat până în 2026 unele plăți restante

Potrivit informațiilor analizate de CEDO, în 2023 Guvernul a decis ca plata unor scadențe restante să fie eșalonată pe o perioadă de cinci ani, începând din 2024.

În 2025, pe fondul agravării deficitului public, care ajunsese la 9,3% din PIB în 2024, și al recomandărilor formulate la nivel european, Executivul a adoptat o ordonanță de urgență prin care unele plăți scadente în 2025, dar neachitate la momentul intrării în vigoare a actului normativ, au fost amânate până în 2026.

Guvernul a invocat necesitatea reducerii cheltuielilor publice, a reechilibrării bugetului și a redresării finanțelor publice, în contextul dificultăților economice și al constrângerilor bugetare.

Câți bani a plătit statul pentru drepturile salariale stabilite de instanțe

În fața CEDO, Guvernul a prezentat date privind sumele achitate pentru executarea hotărârilor judecătorești și a deciziilor administrative referitoare la drepturile salariale.

Potrivit acestor date:

• Ministerul Justiției a plătit, pentru perioada 2006-2022, aproximativ 2,56 miliarde de lei, echivalentul a circa 604,4 milioane de euro.
• Consiliul Superior al Magistraturii a achitat, din 2006 până în iunie 2026, aproximativ 118,3 milioane de lei, echivalentul a circa 27,6 milioane de euro.
• Înalta Curte de Casație și Justiție a plătit, pentru perioadele cuprinse între 2010 și 2022, aproximativ 4,58 miliarde de lei, echivalentul a circa 1 miliard de euro.
• Celelalte ministere, luate împreună, au plătit în perioada 2006-2025 aproximativ 73,2 milioane de euro funcționarilor publici, în baza hotărârilor judecătorești.

Guvernul a mai precizat că, pentru anul 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General au solicitat alocarea a aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.

Aceste cifre au fost prezentate de autoritățile române în cadrul procedurii de la Strasbourg pentru a ilustra amploarea obligațiilor financiare și impactul acestora asupra bugetului public.

Cum a motivat CEDO respingerea cererilor

În analiza cauzei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că nu are rolul de a se substitui instanțelor naționale în interpretarea legislației interne. De asemenea, CEDO a arătat că stabilirea priorităților de cheltuieli și repartizarea resurselor publice intră, în principal, în competența autorităților legislative și executive.

Curtea a reiterat că un stat nu poate invoca pur și simplu lipsa fondurilor pentru a justifica neexecutarea unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească. Totuși, judecătorii europeni au apreciat că această cauză prezintă circumstanțe excepționale, legate de dificultăți economice și bugetare de durată.

Potrivit motivării, autoritățile române au adoptat măsuri succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor. Concomitent au fost depuse eforturi de redresare a finanțelor publice și de menținere a serviciilor esențiale.

CEDO a considerat că măsurile de eșalonare, reeșalonare și amânare au fost adoptate prin acte normative previzibile. Acestea au urmărit obiective de interes general, precum reducerea cheltuielilor publice și reechilibrarea bugetului.

Curtea a mai arătat că multiplicarea proceselor și a deciziilor de interpretare a legislației a îngreunat estimarea anticipată a costului total al creanțelor salariale și a impactului acestora asupra finanțelor statului.

În aceste condiții, judecătorii europeni au apreciat că autoritățile naționale beneficiază de o marjă largă de apreciere în alegerea măsurilor economice și bugetare, atât timp cât este păstrat un echilibru just între interesele publice și cele private.

CEDO: Reclamanții nu au demonstrat că au fost supuși unei sarcini individuale excesive

Un element important al motivării privește situația financiară a celor cinci reclamanți.

CEDO a observat că sumele restante solicitate erau substanțiale, însă veniturile lunare pe care aceștia le-au primit și continuau să le primească erau considerabil mai mari decât salariul sau pensia medie din România.

În consecință, Curtea nu a identificat suficiente elemente pentru a considera că reclamanții făceau parte dintr-un grup vulnerabil sau că neplata imediată și integrală a sumelor îi lipsise de singura sursă de subzistență.

Judecătorii europeni au concluzionat că reclamanții nu au demonstrat că întârzierile la executarea hotărârilor le-au impus o sarcină individuală excesivă.

CEDO a subliniat, de asemenea, că nu îi revine sarcina de a decide dacă alte măsuri ar fi fost mai potrivite pentru reducerea deficitului bugetar. O asemenea evaluare ar însemna substituirea Curții autorităților naționale în domeniul politicilor economice și bugetare.

Decizia CEDO este definitivă

În cauza Pușcașu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în unanimitate că plângerile sunt vădit neîntemeiate. Acestea au fost declarate inadmisibile.

Hotărârea nu contestă faptul că anumite sume stabilite prin hotărâri judecătorești au rămas neachitate integral. Concluzia CEDO este că, în circumstanțele specifice ale cauzei, întârzierile și măsurile de eșalonare nu au demonstrat o încălcare a drepturilor invocate de reclamanți la nivelul necesar pentru admiterea cererilor.

Decizia definitivă a fost adoptată de o Cameră formată din șapte judecători, prezidată de Lado Chanturia, din Georgia. Din complet au mai făcut parte Faris Vehabović, Anja Seibert-Fohr, Ana Maria Guerra Martins, Sebastian Rădulețu, András Jakab și Corinna Wissels.

Prin această decizie, CEDO a pus accentul pe echilibrul dintre dreptul creditorilor de a obține executarea hotărârilor judecătorești și marja de apreciere a statului în gestionarea unor dificultăți economice și bugetare excepționale.

Sursă: Agerpres

Urmărește-ne și pe Google News