Șoferii din Caraș-Severin, opriți pentru o scurtă anchetă de trafic. Unde se desfășoară acțiunea DRDP Timișoara
O nouă etapă de colectare a datelor privind circulația rutieră se desfășoară miercuri, 7 octombrie 2026, pe mai multe drumuri naționale administrate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Articol editat de Casandra Silitra, 6 octombrie 2026, 20:00
Acțiunea are loc în două intervale orare, 08:00–12:00 și 14:00–18:00, iar șoferii pot fi invitați să răspundă la câteva întrebări despre deplasarea pe care o efectuează.
Două puncte de recenzare în Caraș-Severin
În județul Caraș-Severin, colectarea datelor se va face în două puncte stabilite prin metode statistice:
- DN 57, între Pojejena și Radimna;
- DN 58, în zona Anina.
Acțiuni similare sunt programate și în județele Alba, Arad, Timiș și Hunedoara.
Ce informații vor fi solicitate șoferilor
Recenzorii vor solicita informații despre originea și destinația călătoriei, precum și despre caracteristicile deplasării.
Șoferii pot fi întrebați care este motivul călătoriei, de exemplu serviciu, turism sau navetă. În cazul transporturilor de marfă, va fi solicitată categoria mărfii transportate, iar pentru transportul de persoane va fi consemnat numărul pasagerilor.
Participarea este opțională, iar datele colectate sunt anonime. DRDP Timișoara precizează că nu sunt solicitate numele, adresa sau alte informații care ar putea identifica șoferii.
Vehiculele vor fi oprite într-o zonă de rezervă
Pentru realizarea anchetei, vehiculele vor fi invitate de agenții de poliție să intre pe o bandă de rezervă, într-o parcare sau pe acostament. Acolo, recenzorii vor adresa întrebările referitoare la deplasare.
Datele obținute vor fi folosite în studiile de trafic și în planificarea viitoarelor investiții în infrastructura rutieră. Informațiile permit autorităților să analizeze nu doar volumul traficului, ci și traseele, destinațiile și motivele pentru care este utilizată rețeaua rutieră.
Alte două etape de colectare, în octombrie
Campania de colectare a datelor privind circulația rutieră va continua și în zilele de 21 și 28 octombrie.
DRDP Timișoara anunță că sectoarele de drum național și punctele în care vor fi organizate aceste acțiuni vor fi comunicate în prealabil.
Urmărește-ne și pe Google News