Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor
Elevii sunt îndemnați să meargă la școală îmbrăcați în negru, luni, 28 septembrie, în semn de protest față de introducerea uniformelor școlare obligatorii. Apelul vine din partea Consiliului Național al Elevilor (CNE), după ce Senatul a adoptat proiectul de lege, trimis acum la Camera Deputaților, for decizional.
Articol editat de Adam Valentina, 28 septembrie 2026, 06:58
Elevii sunt îndemnați să meargă la școală îmbrăcați în negru, luni, 28 septembrie, în semn de protest față de introducerea uniformelor școlare obligatorii. Apelul vine din partea Consiliului Național al Elevilor (CNE), după ce Senatul a adoptat proiectul de lege, trimis acum la Camera Deputaților, for decizional.
Reprezentanții elevilor susțin că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele școlii românești și reclamă că nu au fost invitați la dezbateri și nici consultați asupra acestei măsuri.
Consiliul Național al Elevilor: „Educația nu se repară la croitorie!”
Sub mesajul „Teoria (uni)formelor fără fond”, CNE contestă argumentele potrivit cărora uniformele ar reduce inechitatea și bullyingul sau ar consolida sentimentul de apartenență la comunitatea școlară.
„Școala românească are probleme care nu se rezolvă cu acul și ața. Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se oprește dacă purtăm aceeași cămașă, iar apartenența nu se coase pe rever. Cu toate acestea, pe 21 septembrie, Senatul a adoptat proiectul privind uniforma școlară obligatorie, deși Consiliul Elevilor s-a opus public încă de la depunerea lui”, a transmis organizația.
Reprezentanții elevilor critică și lipsa consultării celor care ar urma să respecte noile reguli.
„Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați. Se pare că, pentru decidenți, vocea elevilor contează mai puțin decât felul în care arată”, au afirmat aceștia.
Înaintea votului decisiv din Camera Deputaților, CNE îi îndeamnă pe elevi să poarte haine negre și să transmită mesajul protestului colegilor.
„Dacă și tu crezi că uniforma obligatorie nu rezolvă problemele școlii românești, luni, 28 septembrie, vino îmbrăcat în negru la școală, în semn de protest. Da, alegem să purtăm aceeași culoare. Diferența? De data aceasta, noi alegem”, se arată în apelul încheiat cu mesajul: „Educația nu se repară la croitorie!”
Ce prevede proiectul privind uniformele școlare obligatorii
Proiectul inițiat de PSD a fost adoptat de Senat cu 84 de voturi pentru, 18 împotrivă și patru abțineri. Senatul este prima Cameră sesizată, iar decizia finală îi aparține Camerei Deputaților.
Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, pentru introducerea obligației elevilor din învățământul preuniversitar de stat de a se prezenta la școală în uniformă.
Textul reglementează stabilirea modelelor, a standardelor tehnice și a elementelor componente ale uniformelor, precum și măsuri pentru acordarea gratuită a acestora sau subvenționarea achiziției.
Potrivit amendamentelor adoptate, școala nu poate impune alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepția ecusonului care conține denumirea unității de învățământ.
Gratuități și subvenții pentru achiziția uniformelor
Proiectul prevede acordarea de gratuități sau subvenții pentru cumpărarea uniformelor școlare. Cheltuielile pot fi finanțate din bugetele consiliilor județene, ale Consiliului General al Municipiului București și ale consiliilor locale, precum și din fonduri externe nerambursabile.
Inițiatorii propun ca alegerea modelului să fie făcută la nivelul comunității școlare locale. De asemenea, proiectul urmărește interzicerea monopolului comercial asupra furnizării pieselor vestimentare și permite subvenționarea kitului de bază.
În argumentarea inițiativei, aceștia susțin că o ținută unică ar putea reduce vizibilitatea diferențelor materiale dintre elevi și discriminarea bazată pe îmbrăcăminte. Totodată, consideră că uniformele ar facilita identificarea elevilor unei școli, ar contribui la siguranța în unitățile de învățământ și ar întări sentimentul de apartenență.
Kelemen Hunor cere respingerea proiectului
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că nu susține introducerea uniformelor școlare obligatorii prin lege și că le va cere deputaților formațiunii să voteze împotrivă.
„Elevii și MAKOSZ (Uniunea Liceenilor Maghiari din România – n.r.) au dreptate. Uniformele școlare nu pot fi impuse prin lege de la București”, a scris acesta vineri, pe Facebook.
Kelemen Hunor a relatat că a început școala purtând uniformă, dar că ulterior a renunțat la ea și a fost sancționat. În opinia sa, decizia privind uniformele trebuie să aparțină elevilor, părinților și profesorilor din fiecare comunitate școlară.
„Dacă o comunitate școlară – elevi, părinți și profesori – decide că dorește uniforme, ar trebui să poată lua această decizie la nivel local. Însă transformarea acestei măsuri într-o obligație la nivel național este o abordare greșită”, a declarat liderul UDMR.
Rareș Bogdan susține uniformele școlare obligatorii
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan și-a exprimat susținerea pentru proiect și le-a cerut colegilor din Platforma Liberal Conservatoare din PNL să voteze legea.
În postarea sa, acesta a precizat că platforma are 23 de membri, dintre care 17 în Camera Deputaților.
„Susțin cu toată tăria introducerea uniformelor școlare obligatorii. Îi rog pe colegii mei din Platforma Liberal Conservatoare din PNL, 23 în total (astăzi), din care 17 în Camera Deputaților, să voteze legea! Școala nu este o paradă de modă, ci un spațiu unde se formează caractere și se configurează arhitectura unor destine!”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.
În sprijinul poziției sale, europarlamentarul a invocat existența uniformelor în școli cu tradiție din Marea Britanie, Franța, Elveția și alte țări, inclusiv în comunități în care părinții au posibilități materiale mai mari.
Proiectul se află în dezbaterea Camerei Deputaților, care va decide asupra introducerii uniformelor școlare obligatorii.