Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul pentru desființarea construcțiilor ilegale de pe strada Cezar
Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul privind intervenția de pe strada Cezar, unde municipalitatea a demolat în 2024 mai multe construcții ridicate pe domeniul public. Curtea de Apel Timișoara a menținut legalitatea dispoziției primarului Dominic Fritz, contestată în instanță de familia care folosea terenul. Zona dintre Bulevardul C.D. Loga și Parcul Copiilor a fost între timp transformată într-o legătură pietonală și velo.
Articol editat de Valentina Adam, 21 septembrie 2026, 13:15 / actualizat: 21 septembrie 2026, 14:32
Procesul a vizat anularea dispoziției prin care Primăria Timișoara a intervenit pentru eliberarea străzii Cezar. Potrivit municipalității, terenul, care face parte din domeniul public, fusese ocupat cu mai multe construcții fără autorizație și utilizat în fapt ca o curte privată.
Două clădiri și mai multe împrejmuiri au fost demolate
Înainte de intervenția municipalității, accesul pe strada care leagă Bulevardul C.D. Loga de Parcul Copiilor era blocat.
Primăria a anunțat încă din aprilie 2024 că pe domeniul public existau două clădiri, trei alei pietonale, două garduri din zidărie, o poartă de acces auto și un gard frontal, toate ridicate fără autorizație. Acestea au fost desființate în baza dispoziției primarului.
Familia care a contestat măsura a cerut anularea dispoziției de demolare, însă Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat definitiv în favoarea municipalității.
Dominic Fritz: „Mă bucur că am reușit să redăm timișorenilor încă un teren”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat după soluția definitivă a instanței.
„S-a terminat și procesul cu cei care mi-au spus în față: «Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine» și «O să te cumpăr și pe tine». Mă bucur că am reușit să redăm timișorenilor încă un teren care fusese închis ilegal și folosit ca o curte personală a familiei”, a transmis edilul, potrivit comunicatului Primăriei Timișoara.
Afirmațiile privind amenințările și tentativele de intimidare aparțin primarului și municipalității. La momentul demolării, Primăria susținea că reprezentanții celor care ocupau terenul au încercat să oprească intervenția, inclusiv prin amenințări cu plângeri penale și invocarea unor intervenții politice.
Strada Cezar a devenit legătură pietonală și velo
După demolarea construcțiilor, Primăria Timișoara a început amenajarea străzii Cezar ca traseu pietonal și velo, cu alei și spații verzi, între Parcul Copiilor și Bulevardul C.D. Loga. Lucrările de amenajare au început în mai 2024.
Municipalitatea precizează că terenul, inaccesibil publicului înaintea intervenției, este utilizat în prezent de timișoreni.
Foto Primăria Timişoara
Urmărește-ne și pe Google News