Absenţa lui Ducu Darie este o boală fără diagnostic

Nu ne reamintim, pentru că cei care l-au apreciat îl păstrează în suflet, cei care vor să-l pomenească o fac permanent, nu doar astăzi la 7 ani de la trecerea sa într-o altă dimensiune a spiritului său. Este ca o boală fără diagnostic ABSENȚA unor oameni dragi…

Articol editat de Anca Bălălău, 18 septembrie 2026, 15:26 / actualizat: 18 septembrie 2026, 16:53

„Am făcut teatru din dragoste, nu din frică. Din bucuria și norocul de a fi cunoscut o întreagă pleiadă de oameni de teatru adevărați… Sunt un om care crede-n Dumnezeu. Cred că există un Dumnezeu unic, indiferent de cum îl numește omul. Toate religiile se întâlnesc în același punct. Iar teatrul e și el o ușă care se deschide spre… E o poartă prin care poți ajunge la Dumnezeu. E în natura lui să ducă la Dumnezeu. Pentru că cine are știința sufletului uman, cine știe mai bine decât Dumnezeu ce e în noi? Și noi încercăm, la rândul nostru, să descoperim ce e în noi și, ca să ajungem să descoperim ce e în noi, încercăm să ne apropiem de cine știe, adică de Dumnezeu. Teatrul e o formă în care se pune această întrebare”, se mărturisea cu modestie regretatul artist teatrologului Monica Andronescu.
Pe 18 septembrie, Ducu Darie a găsit răspunsul la întrebare: Veşnicia! Avea 60 de ani…

Alexandru (Ducu) Darie a fost unul dintre acei oameni care respirau teatru. Născut pe 15 iunie 1959 la București, într-o familie de actori – fiul lui Iurie Darie și al Consuelei Roșu –, a crescut practic pe scenă. De mic copil se învârtea prin culise, iar la 6 ani deja apărea în spectacole.
„Am intrat în TVR când aveam 4 ani”, povestea el cu nostalgie, amintindu-și cum a vrut de tânăr să devină regizor, nu actor: vedea repetițiile și își dorea ceva care „nu se repetă”.

Tatăl său i-a dat libertate totală: „Ducule, faci ce vrei, eu la Teatru nu îți pun nici vorbă bună, nici vorbă rea”.
Ducu a reușit să-și construiască un nume propriu, bucurându-se enorm când lumea a început să-l recunoască drept Alexandru Darie, pur și simplu, fără „fiul lui Iurie Darie”.

A absolvit în anul 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti.
A debutat în 1984 ca asistent de regie la Teatrul de Stat din Oradea. Consacrarea internaţională s-a produs odată cu spectacolul „Visul unei nopţi de vară“ (1991), pe care ziarul „The Guardian“ l-a considerat a fi cea mai bună montare de la producţia cu acelaşi nume semnată de Peter Brook.
Spectacolul a fost distins cu premiile pentru cel mai bun regizor şi cele mai bune costume la prima ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“.
În anul următor, Alexandru Darie a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic“, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un „eveniment al stagiunii’“.

Alexandru Darie a regizat în SUA la Performing Arts Centre, New-York Mizantropul, de Moliere și Cabala bigoților, de Mihail Bulgakov.
În anul 1992 s-a angajat regizor artistic la Teatrul Bulandra. În anul 1994 a continuat seria spectacolelor Shakespeare cu „Poveste de iarnă”, care a avut un mare succes la Globe Theatre Tokio și la Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa (Milano), spectacol distins cu premiul Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – secția română.
În ianuarie 1995 a regizat „Trei surori”, de Anton Cehov, spectacolului acordându-i-se Premiul Asociației Criticilor de Teatru – secția română pentru cel mai bun spectacol și Premiul UNITER pentru cel mai bun regizor. De asemenea, a reprezentat Teatrul Bulandra la cea de-a V-a ediție a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa – Cracovia1996.
Alexandru Darie a montat în Japonia „Omul cel bun din Seciuan”, de Bertolt Brecht, la Ghinza Season Theatre din Tokio (1996) și Macbeth, de William Shakespeare.
În 1999 a regizat la Teatrul de Comedie „Iluzia comică”, după Pierre Corneille, traducere în versuri de Horia Gârbea, un spectacol care a obținut numeroase premii, printre care și premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al stagiunii.
Înainte, în 1998, a montat la Teatrul Nottara, o temerară punere în scenă a piesei „Viforul”, o piesă istorică,considerată de mulți depășită, scrisă de Delavrancea. Însă, viziunea lui regizorală a convins, ca și interpretarea de înaltă ținută a protagonistului Stelian Nistor.
Din anul 2002, Alexandru Darie a condus Teatrul Bulandra.
În 2006 a fost ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, având două mandate consecutive la conducerea acestui for.
Ultimul său spectacol a fost „Coriolanus” de W. Shakespeare, spectacol ce a marcat revenirea sa la teatrul politic, un spectacol manifest ce reflectă realitatea ce ne sugrumă prin impostură și grobianism.

„Când predai, trebuie să transmiți generației următoare ceva nou. Nu sunt pentru spectacolele de consum. Poate că sunt de modă veche”. Credea că „fără mister nu există teatrul. Cred în teatrul făcut cu sânge. (…) Oricum și oricând viața mea dacă n-ar fi să fie pe scândură n-ar putea fi decât închisă definitiv între alte patru. Meseria noastră e una inițiatică și de inițiați. Spunem povești simple, clare dar care conțin acest mister, aceea extraordinară mistică a vieții transferată actului teatral’’.
Uneori, căutând în jurul nostru, în interiorul nostru realizăm că ne lipsește ceva, cineva…undeva, cândva, puneam amintirea lor ca pe o rugăciune pe noptiera unde ne punem sufletul la veghere…Este ca o boală fără diagnostic ABSENȚA unor oameni dragi…

Se spune că într-un suflet frumos si Dumnezeu umblă desculț… Dumnezeu să te iubească, Alexandru Darie! Măcar, pe cât ai iubit TEATRUL!

Sursa foto-UNITER