Ascultă Radio România Reșița Live

AFIR deschide finanțări de 650 de milioane de euro pentru energie regenerabilă și stocare. Cererile se depun din 28 septembrie

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, începând cu 28 septembrie 2026, două sesiuni de finanțare destinate entităților publice pentru investiții în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile. Bugetul total disponibil este de 650 de milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare.

AFIR deschide finanțări de 650 de milioane de euro pentru energie regenerabilă și stocare. Cererile se depun din 28 septembrie

Articol editat de Valentina Adam, 18 septembrie 2026, 10:05

Cererile de finanțare și documentele aferente vor putea fi depuse exclusiv online, în sistemul informatic al AFIR, începând din 28 septembrie, ora 10.00, până în 20 noiembrie 2026, ora 23.59.

500 de milioane de euro pentru producerea energiei solare

Primul apel vizează investițiile în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu capacități integrate de stocare, destinate autoconsumului entităților publice. Pentru această linie de finanțare sunt alocate 500 de milioane de euro.

Cel de-al doilea apel este destinat dezvoltării unor noi capacități de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile și beneficiază de un buget de 150 de milioane de euro.

Proiectele, evaluate în ordinea depunerii

AFIR precizează că evaluarea și selecția proiectelor se vor face în ordinea depunerii cererilor, conform principiului „primul venit, primul evaluat”, cu respectarea condițiilor din ghidurile de finanțare.

Evaluarea va continua până la consumarea integrală a bugetului fiecărui apel. Pentru acordarea finanțării vor fi verificate conformitatea administrativă, îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și încadrarea în bugetul disponibil.

AFIR avertizează: depunerea cererii nu garantează finanțarea

Agenția atrage atenția că simpla depunere a dosarului nu înseamnă automat aprobarea proiectului. Cererile trebuie să fie complete și să respecte toate condițiile și criteriile prevăzute în ghid.

Proiectele identificate ca fiind depuse cu ajutorul unor programe automate vor fi excluse de la finanțare, iar cererile care conțin date incomplete vor fi respinse automat de sistemul AFIR.

Solicitanții trebuie să verifice înainte de depunere toate documentele obligatorii. Documentele incomplete, ilizibile sau nesemnate pot duce la respingerea cererii, iar etapa de clarificări nu poate fi folosită pentru completarea ulterioară a unui proiect care a fost depus incomplet.

AFIR precizează și că indicatorii tehnici declarați trebuie să fie fundamentați prin studiul de fezabilitate și documentele justificative. Introducerea unor valori fără fundamentare nu poate fi folosită pentru „rezervarea” finanțării.

Ghidurile aferente celor două linii de finanțare au fost aprobate prin ordine ale ministrului Energiei din 8 septembrie 2026 și publicate în 11 septembrie. Documentația completă este disponibilă pe site-urile AFIR și Ministerului Energiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Festivalul Păturatei pe Crumpi 2026 are loc la Ciacova. Când este și ce pregătesc organizatorii
Agricultură duminică, 13 septembrie 2026, 17:29

Festivalul Păturatei pe Crumpi 2026 are loc la Ciacova. Când este și ce pregătesc organizatorii

Festivalul este dedicat uneia dintre cele mai cunoscute și apreciate mâncăruri ale Banatului de pustă – păturata pe crumpi – și reunește...

Festivalul Păturatei pe Crumpi 2026 are loc la Ciacova. Când este și ce pregătesc organizatorii
Agromalim 2026 s-a deschis la Expo Arad
Agricultură sâmbătă, 12 septembrie 2026, 09:41

Agromalim 2026 s-a deschis la Expo Arad

Agromalim, unul dintre cele mai importante târguri agricole din vestul României, și-a deschis porțile la Expo Arad. Ajuns la ediția cu numărul...

Agromalim 2026 s-a deschis la Expo Arad
Roade și tradiții la Târnova. Program artistic și folcloric, pe 19 septembrie 2026
Agricultură vineri, 11 septembrie 2026, 23:20

Roade și tradiții la Târnova. Program artistic și folcloric, pe 19 septembrie 2026

Evenimentul, organizat de GAL Caraș-Timiș, Primăria Comunei Târnova și Direcția Agricolă Caraș-Severin, începe la ora 10:00, în cadrul unei...

Roade și tradiții la Târnova. Program artistic și folcloric, pe 19 septembrie 2026
APIA: 24 septembrie 2026, termen-limită pentru ajutorul de stat acordat crescătorilor de bovine și suine
Agricultură joi, 10 septembrie 2026, 16:23

APIA: 24 septembrie 2026, termen-limită pentru ajutorul de stat acordat crescătorilor de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția beneficiarilor să transmită cererile și documentele justificative...

APIA: 24 septembrie 2026, termen-limită pentru ajutorul de stat acordat crescătorilor de bovine și suine
Agricultură vineri, 4 septembrie 2026, 16:13

Recolta de prune, mere și pere este bună în acest an. Pomicultorii din Caraş-Severin au început culesul soiurilor de toamnă

Prunele din soiul Stanley au început deja să fie culese, iar după acestea urmează alte soiuri de prune, precum și merele și perele de toamnă....

Recolta de prune, mere și pere este bună în acest an. Pomicultorii din Caraş-Severin au început culesul soiurilor de toamnă
Agricultură vineri, 4 septembrie 2026, 12:09

Lâna de oaie, soluție pentru grădini în perioadele de secetă. Cum poate fi folosită pentru a reduce consumul de apă

O asociație din Dalboșeț, județul Caraș-Severin, a transformat lâna într-un substrat natural pentru grădinărit și susține că metoda...

Lâna de oaie, soluție pentru grădini în perioadele de secetă. Cum poate fi folosită pentru a reduce consumul de apă