Ascultă Radio România Reșița Live

Concurs pentru directori de școli în Caraș-Severin. 130 de funcții vacante de director și director adjunct

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județ. Înscrierile au început luni, 14 septembrie 2026, iar dosarele pot fi depuse până în 2 octombrie, exclusiv prin aplicația informatică dedicată. Lista publicată de ISJ cuprinde 130 de funcții vacante.

Concurs pentru directori de școli în Caraș-Severin. 130 de funcții vacante de director și director adjunct

Articol editat de Adam Valentina, 14 septembrie 2026, 10:46

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, concursul vizează posturi de conducere din colegii, licee, școli gimnaziale, grădinițe, școli primare și centre școlare de educație incluzivă din întreg județul.

Documentul oficial cuprinde 99 de funcții de director și 31 de funcții de director adjunct, unele unități de învățământ având scoase la concurs mai multe posturi de conducere.

Calendarul concursului pentru directori și directori adjuncți

Candidații își pot depune dosarele în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026, exclusiv prin intermediul aplicației informatice dedicate concursului.

Calendarul anunțat de ISJ Caraș-Severin prevede:

  • 13 octombrie 2026 – evaluarea competențelor;
  • 20 octombrie 2026 – proba scrisă;
  • ulterior – evaluarea proiectelor manageriale și interviurile;
  • 9 decembrie 2026 – afișarea rezultatelor finale;
  • 1 ianuarie 2027 – intrarea în vigoare a deciziilor de numire.

Lista funcțiilor vacante, fișele posturilor, documentele necesare pentru înscriere și bibliografia aferentă probei scrise sunt puse la dispoziția candidaților de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin.

Lista posturilor de director vacante în Caraș-Severin

Pentru funcția de director sunt scoase la concurs 99 de posturi:

Reșița: Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Primăvara”, Colegiul Economic al Banatului Montan, Colegiul Național „Diaconovici Tietz”, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Național „Traian Lalescu”, Colegiul Tehnic Reșița, Grădinița cu Program Prelungit „Floarea Soarelui”, Grădinița cu Program Prelungit „Semenic”, Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Liceul Teologic Baptist, Liceul Teoretic „Traian Vuia” și Școala Gimnazială „Marius Șandru”, Școala Gimnazială Nr. 7.

Caransebeș: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș, Colegiul Național „C.D. Loga”, Colegiul Național „Traian Doda”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4, Liceul Tehnologic „Decebal” și Seminarul Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu”.

Bocșa: Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Christiana”, Liceul Teoretic „Tata Oancea” și Școala Gimnazială Nr. 1.

Oțelu Roșu: Grădinița cu Program Prelungit Oțelu Roșu, Liceul Bănățean Oțelu Roșu și Școala Gimnazială Nr. 3.

Moldova Nouă: Grădinița cu Program Prelungit „Sf. Stelian” și Liceul Tehnologic „Clisura Dunării”.

Oravița: Liceul Tehnologic „Mihai Novac”, Liceul Teoretic „General Dragalina” și Școala Gimnazială „Romul Ladea”.

Băile Herculane: Liceul „Hercules”.

Anina: Liceul „Mathias Hammer”.

Prigor: Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu”.

Mehadia: Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg”.

Teregova: Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie”.

Carașova: Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova.

Bozovici: Liceul Teoretic „Eftimie Murgu”.

Pe lista funcțiilor de director se mai află unități de învățământ din Armeniș, Pojejena, Ezeriș, Bănia, Băuțar, Berliște, Berzasca, Cărbunari, Ciclova Română, Ciudanovița, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Cornuțel, Coronini, Dalboșeț, Dognecea, Domașnea, Fârliug, Gârnic, Glimboca, Răcășdia, Goruia, Iablanița, Ticvaniu Mare, Lăpușnicu Mare, Lupac, Măureni, Mehadica, Sasca Montană, Obreja, Ocna de Fier, Grădinari, Petroșnița, Forotic, Poiana, Ramna, Vărădia, Sacu, Socol, Sichevița, Slatina-Timiș, Șopotu Nou, Rusca Montană, Târnova, Tirol, Topleț, Cornea, Turnu Ruieni, Marga, Vârciorova, Naidăș, Verendin, Vermeș, Vrani, Zăvoi, Zorlențu Mare, Lăpușnicel, Ciuchici, Cornereva și Berzovia.

31 de funcții vacante de director adjunct

În cazul funcțiilor de director adjunct, lista ISJ Caraș-Severin cuprinde:

  1. Colegiul Economic al Banatului Montan Reșița;
  2. Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș;
  3. Colegiul Național „Diaconovici Tietz” Reșița;
  4. Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș;
  5. Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița – două posturi;
  6. Colegiul Tehnic Reșița;
  7. Liceul Bănățean Oțelu Roșu;
  8. Liceul „Hercules” Băile Herculane;
  9. Liceul „Mathias Hammer” Anina;
  10. Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă – două posturi;
  11. Liceul Tehnologic „Dacia” Caransebeș;
  12. Liceul Tehnologic „Decebal” Caransebeș;
  13. Liceul Tehnologic „Iosif Coriolan Buracu” Prigor;
  14. Liceul Tehnologic „Mihai Novac” Oravița;
  15. Liceul Tehnologic „Nicolae Stoica de Hațeg” Mehadia;
  16. Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova;
  17. Liceul Teologic Baptist Reșița – două posturi;
  18. Liceul Teoretic „Eftimie Murgu” Bozovici;
  19. Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița;
  20. Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa;
  21. Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița;
  22. Școala Gimnazială „Marius Șandru” Reșița;
  23. Școala Gimnazială Nr. 1 Bocșa;
  24. Școala Gimnazială Nr. 3 Oțelu Roșu;
  25. Școala Gimnazială Nr. 7 Reșița;
  26. Școala Gimnazială Măureni;
  27. Școala Gimnazială „Romul Ladea” Oravița;
  28. Liceul Tehnologic Berzovia.

Condiții speciale pentru unele posturi

Pentru o serie de funcții sunt prevăzute și condiții sau avize suplimentare.

Posturile de director de la centrele școlare de educație incluzivă „Aurora” Reșița, Caransebeș, „Christiana” Bocșa și „Primăvara” Reșița necesită specializarea sau atestatul prevăzut pentru ocuparea unei funcții didactice în învățământul special.

Pentru funcția de director la Liceul Teoretic Bilingv Româno-Croat Carașova se solicită cunoașterea limbii croate și avizul minorității croate. Pentru postul de director adjunct de la Colegiul Național „Diaconovici Tietz” Reșița este necesară cunoașterea limbii germane și avizul minorității germane, aceeași condiție fiind prevăzută pentru postul de adjunct de la Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș.

În cazul unuia dintre cele două posturi de director adjunct de la Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” Moldova Nouă, sunt necesare cunoașterea limbii sârbe și avizul minorității sârbe. Pentru funcțiile de conducere de la Liceul Teologic Baptist Reșița este necesar avizul favorabil al Cultului Creștin Baptist, iar pentru funcția de director al Seminarului Teologic Ortodox „Episcop Ioan Popasu” Caransebeș este necesar avizul favorabil al cultului/eparhiei coordonatoare.

Foto creata cu AI

Urmărește-ne și pe Google News

UCMH Reșița investește în utilaje industriale de ultimă generație. Noi echipamente pentru platforma Câlnicel și proiecte hidroenergetice în derulare
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 08:30

UCMH Reșița investește în utilaje industriale de ultimă generație. Noi echipamente pentru platforma Câlnicel și proiecte hidroenergetice în derulare

Uzina de Construcții de Mașini Hidroenergetice Reșița a demarat un amplu proces de modernizare a capacităților de producție, prin achiziția...

UCMH Reșița investește în utilaje industriale de ultimă generație. Noi echipamente pentru platforma Câlnicel și proiecte hidroenergetice în derulare
Locuințele sociale din Mociur, Reșița, premiate la Anuala de Arhitectură București 2026
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 21:41

Locuințele sociale din Mociur, Reșița, premiate la Anuala de Arhitectură București 2026

Proiectul de locuințe sociale din Mociur, Reșița, a câștigat premiul pentru arhitectura locuinței colective la Anuala de Arhitectură...

Locuințele sociale din Mociur, Reșița, premiate la Anuala de Arhitectură București 2026
Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 21:07

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD

SMURD Caraș-Severin organizează sâmbătă, 24 octombrie 2026, un nou curs gratuit de prim ajutor, destinat tuturor celor care vor să învețe cum...

Cărăşenii sunt invitați la un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD
Criză de vaccinuri antigripale şi în Caraș-Severin. Unele farmacii au liste de așteptare de până la 120 de doze. Ce spun farmaciştii?
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 17:27

Criză de vaccinuri antigripale şi în Caraș-Severin. Unele farmacii au liste de așteptare de până la 120 de doze. Ce spun farmaciştii?

Farmaciile din Caraș-Severin se confruntă cu stocuri insuficiente de vaccinuri antigripale, iar pacienții sunt nevoiți să aștepte pentru a se...

Criză de vaccinuri antigripale şi în Caraș-Severin. Unele farmacii au liste de așteptare de până la 120 de doze. Ce spun farmaciştii?
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 17:05

DiabeTeam invită la Timișoara persoanele cu diabet să descopere beneficiile pompelor de insulină și ale senzorilor de glicemie

Asociația Pacienților DiabeTeam organizează sâmbătă, 24 octombrie, la Timișoara, o întâlnire educativă dedicată persoanelor cu diabet care...

DiabeTeam invită la Timișoara persoanele cu diabet să descopere beneficiile pompelor de insulină și ale senzorilor de glicemie
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 16:15

Noua gară din Lugoj ar putea fi finalizată în martie 2028. Lucrările continuă după pierderea finanțării prin PNRR

Lucrările la noua gară din Lugoj continuă, în ciuda pierderii finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primarul...

Noua gară din Lugoj ar putea fi finalizată în martie 2028. Lucrările continuă după pierderea finanțării prin PNRR
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 15:30

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru violarea și agresarea unei tinere de 19 ani. Victima ar fi fost sechestrată și bătută

Patru bărbați aflați în arest preventiv au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș,...

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru violarea și agresarea unei tinere de 19 ani. Victima ar fi fost sechestrată și bătută
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 14:06

Consiliul Județean Caraș-Severin se întrunește în ședință ordinară. Pe ordinea de zi, acordarea a două titluri de Cetățean de Onoare

Consiliul Județean Caraș-Severin a fost convocat în ședință ordinară miercuri. Întrunirea va avea loc miercuri, 28 octombrie 2026, de la ora...

Consiliul Județean Caraș-Severin se întrunește în ședință ordinară. Pe ordinea de zi, acordarea a două titluri de Cetățean de Onoare