Tipuri de alergii: cauze, simptome și factori declanșatori

[12:02, 30.08.2026] Oana Wife: Vara și începutul toamnei sunt, pentru gospodăriile care încă păstrează tradiția conservelor, lunile în care bucătăria se transformă într-un adevărat atelier de pus la păstrare. Roșiile bine coapte, ardeii, vinetele, prunele, caisele, merele, perele și fructele de pădure ajung în borcane sub cele mai diverse forme: bulion, zacuscă, gem, dulceață, murături sau legume conservate în ulei.
Dincolo de nostalgia cămării pline, conservarea are și o explicație practică: produsele de sezon pot fi păstrate pentru lunile în care nu mai sunt disponibile în aceeași stare de prospețime. Iar varietatea preparatelor este surprinzător de mare.
Puține ingrediente sunt mai potrivite pentru conservare decât roșiile. În perioada de vârf a sezonului pot fi transformate în bulion, suc de roșii, pastă de tomate sau sosuri pentru paste și pizza. Pentru cei care preferă gustul intens al roșiilor coapte, o altă variantă sunt roșiile uscate, păstrate în ulei, cu usturoi și ierburi aromatice. Ele pot fi folosite ulterior în salate, paste, bruschete, sandvișuri sau alături de carne și brânzeturi. O parte dintre roșii poate fi păstrată și simplu, ca roșii întregi sau tocate, pentru a deveni baza unor mâncăruri în timpul iernii.
La sfârșitul verii și începutul toamnei, ardeii copți sunt materia primă pentru una dintre cele mai iubite conserve românești: zacusca. În funcție de rețetă, aceasta poate conține vinete coapte, ceapă, roșii sau suc de roșii și ardei copți.
Ardeii pot fi însă conservați și separat. Gogoșarii în oțet, ardeii copți la borcan, pasta de ardei sau diverse sosuri picante sunt doar câteva dintre variante. Pentru iubitorii de gusturi iuți, ardeii pot fi conservați în oțet sau transformați în sosuri care vor da personalitate mâncărurilor din sezonul rece.
Vinetele coapte pot fi conservate în mai multe moduri. Cea mai simplă variantă este congelarea miezului copt, porționat pentru prepararea ulterioară a salatei de vinete.
Odată cu apropierea toamnei începe sezonul murăturilor. Castraveții, gogonelele, conopida, varza, morcovii, țelina, gogoșarii și ardeii pot fi conservați în saramură sau în oțet, în funcție de rețetă și de rezultatul dorit. Murăturile nu sunt doar garnituri. În bucătăria românească, ele însoțesc frecvent fripturile, tocănițele, fasolea sau preparatele mai consistente și aduc aciditate și prospețime unei mese de iarnă. Un loc aparte îl ocupă varza murată, pregătită pentru lunile reci și folosită ulterior la sarmale sau alte preparate tradiționale.
Dacă legumele domină conservele sărate, fructele sunt protagonistele preparatelor dulci.
Prunele, caisele, piersicile, cireșele, vișinele, căpșunile, zmeura, murele, afinele, merele și perele pot fi transformate în gemuri și dulcețuri. Diferența ține, în linii mari, de textura finală și de modul de preparare: gemul este de regulă mai omogen și tartinabil, în timp ce dulceața păstrează mai bine bucățile de fruct.
Și verdețurile pot fi păstrate pentru iarnă. Pătrunjelul, mărarul, leușteanul și alte plante aromatice pot fi congelate, uscate sau, în anumite preparate, conservate în sare ori ulei.
Oricât de apetisante ar fi borcanele din cămară, conservarea alimentelor nu înseamnă doar o rețetă bună, ci și respectarea unor reguli de igienă și siguranță alimentară.
Borcanele și capacele trebuie să fie curate și potrivite pentru conservare, iar preparatele trebuie procesate conform unei rețete verificate. Este important să nu fie improvizate proporțiile de aciditate, sare sau zahăr, mai ales în cazul conservelor care urmează să fie păstrate la temperatura camerei.
Pentru preparatele cu aciditate scăzută, precum anumite conserve de legume sau carne, riscurile sunt mai mari și trebuie urmate cu atenție procedurile recomandate de autoritățile sau organizațiile specializate în siguranța alimentară.
De la primul borcan de bulion făcut în mijlocul verii până la ultimele borcane de murături pregătite în toamnă, conservarea alimentelor este, în fond, o formă de a prelungi sezonul.
[12:02, 30.08.2026] Oana Wife: Tipuri de alergii: cauze, simptome și factori declanșatori
Alergiile sunt printre cele mai frecvente afecțiuni ale sistemului imunitar și pot afecta persoane de orice vârstă. De la strănutul și nasul înfundat provocate de polen până la reacțiile severe după consumul anumitor alimente, manifestările alergice pot varia foarte mult ca intensitate.
O alergie apare atunci când sistemul imunitar reacționează exagerat la o substanță care, în mod normal, este inofensivă pentru organism. Această substanță se numește alergen și poate fi prezentă în aer, alimente, medicamente, veninul insectelor sau produse care intră în contact cu pielea.
Sistemul imunitar are rolul de a proteja organismul împotriva agenților potențial periculoși. În cazul unei alergii, acesta identifică în mod eronat o substanță obișnuită – precum polenul, o proteină alimentară sau un ingredient dintr-un produs cosmetic – drept o amenințare.

Articol editat de Cristian Barbu, 17 august 2026, 12:24 / actualizat: 30 august 2026, 12:25

Apariția alergiilor nu are, de regulă, o singură cauză. Predispoziția genetică poate interacționa cu factorii de mediu, inflamația, expunerea la alergeni, poluarea și alți factori biologici. Cercetările actuale susțin că bolile alergice sunt rezultatul unei interacțiuni complexe între mai mulți factori, nu al unei singure cauze.
Alergiile respiratorii apar atunci când organismul reacționează la alergeni prezenți în aer. Printre cei mai comuni se numără: polenul plantelor, acarienii din praful de casă, sporii de mucegai, alergenii proveniți de la animale.
Un exemplu foarte cunoscut este rinita alergică, care poate provoca strănut repetat, secreții nazale apoase, nas înfundat și senzație de mâncărime la nivelul nasului, gâtului sau ochilor.
Alergia alimentară este o reacție a sistemului imunitar la anumite proteine din alimente. Chiar și o cantitate mică din alimentul problematic poate provoca simptome la persoanele sensibilizate.
Printre alimentele asociate frecvent cu alergiile se află: laptele de vacă, arahidele, nucile. Manifestările pot include urticarie, mâncărime, umflarea buzelor sau a feței, simptome digestive, respirație dificilă și, în cazurile severe, anafilaxie.
Unele persoane pot dezvolta reacții alergice la anumite medicamente. Antibioticele se numără printre medicamentele implicate frecvent în reacții alergice, însă practic orice medicament poate provoca o reacție de hipersensibilitate. Este important de făcut diferența între alergia la un medicament și o reacție adversă. Nu orice efect neplăcut apărut după administrarea unui medicament reprezintă o alergie. În cazul unei suspiciuni de alergie medicamentoasă, diagnosticul trebuie stabilit de un medic, pe baza istoricului și, atunci când este indicat, a testelor specifice.
Înțepăturile unor insecte pot provoca reacții alergice, în special în cazul persoanelor sensibilizate la venin. Printre insectele care pot determina reacții severe se află albinele, viespile și unele specii de furnici. O reacție locală, cu durere și umflare în jurul locului înțepăturii, nu înseamnă automat că persoana are o alergie, în schimb, apariția unor simptome generalizate poate indica o reacție alergică importantă.

Pielea poate fi afectată de mai multe tipuri de reacții alergice sau imunologice. Printre acestea se numără dermatita alergică de contact, urticaria și anumite forme de eczemă.
Manifestările pot include roșeață, mâncărime, uscăciune, descuamare și apariția unor vezicule. Este important de precizat că dermatita de contact poate fi și iritativă, caz în care mecanismul nu este unul alergic.
Nu există o singură cauză universală a alergiilor. În general, apariția unei boli alergice este influențată de o combinație de factori, de la predispoziția genetică, factorii de mediu până la expunerea la alergeni.
Foarte important: diagnosticul începe cu istoricul medical și analiza simptomelor, vizita la medicul specialist fiind obligatorie, pentru că unele reacții alergice se pot agrava și pacientul poate experimenta inclusiv șocuri anafilactice.
Medicul alergolog poate recomanda, în funcție de suspiciune, teste cutanate, analize de sânge pentru diverși anticorpi sau alte investigații. În anumite situații, testele de provocare pot fi efectuate sub supraveghere medicală iar rezultatele testelor trebuie interpretate în contextul simptomelor și al istoricului pacientului.
Pentru că simptomele alergice pot semăna cu cele ale altor afecțiuni, diagnosticul corect este esențial. Testarea și interpretarea rezultatelor de către un medic alergolog pot identifica alergenii relevanți și pot ajuta la alegerea unei strategii adecvate de prevenție și tratament.