UCMH Reșița face un nou pas spre extindere: 136 de posturi deblocate, dar provocările Ordonanței „Trenuleț” rămân
Problemele generate de Ordonanța „Trenuleț” continuă să afecteze activitatea Uzinei Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița. Promisiunile făcute de parlamentarii de Caraș-Severin privind eliminarea restricțiilor nu s-au concretizat până în prezent, spun sindicaliștii. Vicepreședintele Sindicatului Reșița 1771, Dumitru Cozariuc, a declarat pentru Radio Reșița că măsurile adoptate în anul 2024 au blocat evoluția salarială și îngreunează atragerea de personal calificat.
Articol editat de Jurchescu Adrian, 10 august 2026, 08:30
„Nu putem continua așa, nu avem cum. Creșterea salarială de 6,5%, adică inflația,ajută puțin salariile, dar sumele sunt mici. Suntem o companie, totuși, care la 400 de angajați a făcut 38 de milioane profit. Dar chiar și așa, nu putem mări salariile.”
„Nu vom atrage nici forță de muncă. Deși parlamentarii din Caraș-Severin și-au asumat că uzina nu va mai fi afectată de prevederile Ordonanței „Trenuleț”, până acum nu au fost făcuți pași concreți.” – a declarat Dumitru Cozariuc vicepreședintele sindicatului Reșița 1771
136 de posturi deblocate la Uzina Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița
După o perioadă în care angajările au fost limitate, Uzina Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița a primit undă verde pentru ocuparea a 136 de posturi. Măsura vine în contextul în care societatea are nevoie de personal suplimentar pentru dezvoltarea activității.
Din totalul existent de 137 de posturi deblocate, 31 dintre acestea erau vacante încă de anul trecut. Iar cele 106 rămase, sunt poziții nou create. Potrivit lui Dumitru Cozariuc, în prima etapă vor fi ocupate posturile vacante existente, ulterior vor fi deblocate și cele nou create.
„Pentru noi este o măsură bună. Această măsura asigură creșterea numărului de personal din societate, dar și o mai bună organizare, plus creșterea procesului de producție.” – a precizat liderul sindical
UCMH Reșița are nevoie de oameni calificați
Una dintre cele mai mari provocări pentru uzină rămâne găsirea angajaților specializați. Dumitru Cozariuc spune că societatea caută în special persoane calificate, însă piața muncii oferă tot mai puține astfel de resurse. Acesta a subliniat importanța colaborării cu mediul educațional și a pregătirii tinerilor pentru meseriile de care uzina are nevoie. În prezent, studenți vin în practică la UCMH Reșița, însă este nevoie de programe clare care să faciliteze trecerea acestora spre angajare.
De la planul de 800 de angajați, la 406 salariați
Dumitru Cozariuc, liderul sindical al Reșița 1771, a amintit că, la preluarea UCMH Reșița de către Hidroelectrica, în martie 2024, exista un plan de creștere semnificativă a numărului de angajați. În prezent, uzina are aproximativ 406 angajați, iar deblocarea posturilor reprezintă doar un prim pas spre realizarea necesarului de personal. Acesta susține că menținerea restricțiilor riscă să afecteze capacitatea uzinei de a atrage specialiști și de a-și dezvolta activitatea.
Deblocarea celor 136 de posturi reprezintă un semnal pozitiv pentru Uzina Constructoare de Mașini Hidroenergetice Reșița, însă sindicaliștii avertizează că fără eliminarea restricțiilor salariale și fără o strategie de formare a personalului calificat, deficitul de angajați va rămâne una dintre principalele probleme ale societății.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro