Zilele Lugojului 2026: trei zile de spectacole, paradă militară, concerte şi evenimente dedicate istoriei oraşului
Zilele Lugojului 2026 vor avea loc în perioada 21-23 iulie, aducând în fața publicului un program divers, care îmbină cultura, istoria și muzica.
Articol editat de Oana Nicolae, 14 iulie 2026, 20:42
Organizată de Casa de Cultură „Traian Grozăvescu”, ediția din acest an marchează în premieră un moment important din istoria orașului: 22 iulie 1919, ziua în care Armata Română a intrat în Lugoj, marcând instaurarea administrației românești în Banat.
Sub sloganul „Trei zile. Trei capitole. Un singur oraș.”, evenimentul propune spectacole de teatru, expoziții, parade militare, reconstituiri istorice, ateliere creative și concerte pentru toate gusturile. Accesul publicului este gratuit la toate manifestările.
Ziua 1 – Teatru pentru copii și adulți
Marți, 21 iulie, manifestările debutează sub titlul „Cortina se ridică la Lugoj!”, o seară dedicată artelor spectacolului.
Programul începe la ora 19:30, cu spectacolul pentru copii „Ursul păcălit de vulpe”, prezentat de Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara.
De la ora 20:45, publicul este invitat la piesa „Coaste din viața lui Adam”, în regia lui Octavian Strunilă, o producție adresată spectatorilor adulți.
22 iulie – Ziua Municipiului Lugoj și comemorarea unui moment istoric
Punctul central al ediției din acest an va avea loc miercuri, 22 iulie, când este celebrată, pentru prima dată oficial, ziua în care Armata Română a intrat în Lugoj în anul 1919.
Manifestările încep la ora 11:00, cu ședința festivă a Consiliului Local, organizată la Cinematograful „Bela Lugosi”.
Programul continuă cu un vernisaj la Galeria Pro Arte, unde istoricul Daciana Vuia, directorul Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Lugoj, va prezenta contextul istoric al evenimentelor care au precedat integrarea Banatului în România. Invitat special va fi Raul Ruș, șeful Serviciului Județean Timiș al Arhivelor Naționale.
Paradă militară și reconstituire istorică în centrul Lugojului
Seara de 22 iulie aduce unul dintre cele mai spectaculoase momente ale ediției.
Începând cu ora 20:00, va avea loc o paradă militară pe traseul Podul de Fier – Monumentul „Soldatul cu Pușca”. Aceasta va fi urmată de o reconstituire istorică a intrării Armatei Române în Lugoj, după retragerea trupelor sârbe.
Evenimentul va fi pus în scenă de actorii Asociației Reconstituiri Istorice Timișoara (ARIT) și ai Teatrului „Traian Grozăvescu”, readucând în atenția publicului unul dintre cele mai importante momente din istoria Banatului.
Ateliere pentru copii și spectacol folcloric
În Piața I.C. Drăgan, începând cu ora 19:00, copiii vor putea participa la atelierele „Lugoj Creative”, organizate de Clubul Copiilor.
Tot în aceeași seară vor urca pe scenă membrii Ansamblului Folcloric Lugojana, formația Tracika, precum și artiști consacrați ai muzicii populare, printre care Petrică Miulescu Irimică, Andreea Chisăliță și alți interpreți din regiune.
Conducerea muzicală este asigurată de Sebastian Roșca, iar coregrafia poartă semnătura Floarea și Grigore Munteanu.
Gala Premiilor Lugojene și muzica anilor ’80-’90
Ultima zi a evenimentului, 23 iulie, începe cu Gala Premiilor Lugojene, organizată de la ora 19:00, la Universitatea „I.C. Drăgan”, unde vor fi celebrate personalitățile locale.
Momentul artistic va fi susținut de tenorul Liviu Indricău, solist al Operei Naționale București, pianista Patricia Roșca și Corul „Ion Vidu”, dirijat de maestrul Iosif Todea.
De la ora 21:00, în Piața I.C. Drăgan, iubitorii de literatură sunt invitați la întâlnirea „Semn pentru o carte”, moderată de Henrieta Szabo, alături de mai mulți scriitori consacrați.
Evenimentul se va încheia cu spectacolul „Muzica de altădată”, dedicat hiturilor anilor ’80-’90, susținut de Eliza Motorga, Claudiu Miculici, Mario Cazac, Ioan Odoba și Septimiu Gîlea.
Invitata specială a serii este Donia Sax (Doina Spătaru). Artista din Republica Moldova este cunoscută pentru aparițiile la emisiunile Vocea României, X Factor și Fabrica de Staruri. Ea este apreciată pentru spectacolele în care îmbină vocea cu interpretarea la saxofon.
Intrare liberă la toate evenimentele
Organizatorii îi invită pe lugojeni și pe turiști să participe la toate manifestările dedicate Zilelor Lugojului 2026, un eveniment care îmbină istoria, cultura și divertismentul într-un program destinat întregii familii.
Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul Zilelor Lugojului 2026.
Sursă: Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj
Urmărește-ne și pe Google News