Ascultă Radio România Reșița Live

Mircea Cărtărescu primit la Vatican cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când a fost înființată Libreria Editrice Vaticana (LEV)

‘’Un moment unic, pe care n-aș fi crezut să-l trăiesc vreodată. Îi mulțumesc Sanctității Sale Papa Leo XIV pentru marea Sa bunăvoință,’’ anunță pe pagina sa de socializare, Mircea Cărtărescu!
Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când a fost înființată Libreria Editrice Vaticana (LEV), Sfântul Părinte Leon al XIV-lea a primit în audiență un grup de scriitori și scriitoare din întreaga lume, printre invitați numărându-se și scriitorul român Mircea Cărtărescu ale cărui apere narative au fost traduse în limba italiană. Întâlnirea a avut loc miercuri, în cursul dimineții, în Sala adiacentă Aulei Paul al VI-lea din Vatican, relatează vaticannews.va.

Mircea Cărtărescu primit la Vatican cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când a fost înființată Libreria Editrice Vaticana (LEV)

Articol editat de Anca Bălălău, 25 iunie 2026, 20:23

‘’ A fost o zi memorabilă pentru mine. Am avut bucuria să fiu primit la Vatican de Sanctitatea Sa Papa Leo XIV, într-un grup de scriitori din toată lumea. Dintre cei prezenți i-am remarcat pe cunoscuții autori Jon Fosse, Marylinne Robinson, Eric Emmanuel Schmitt, Jonathan Safran Foer și Julia Navarro. După ce am dat mâna cu Sanctitatea Sa și am schimbat fiecare câteva cuvinte, ni s-a oferit un tur exclusiv al Catedralei, golite de turiști, cum puțini au văzut-o. Sunt recunoscător pentru această uimitoare ocazie, dintre cele pe care le ai doar o dată în viață.’’precizează scriitorul.
Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie 1956, face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat Cenaclul de Luni condus de criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu.

Poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român, este un-ul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perio-adei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Este unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN România și profesor la Universitatea din București.

Urmărește-ne și pe Google News

Prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului, între 11 și 13 noiembrie 2026, la Timișoara
Cultură miercuri, 11 noiembrie 2026, 15:25

Prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului, între 11 și 13 noiembrie 2026, la Timișoara

Timișoara găzduiește, în perioada 11–13 noiembrie 2026, prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului (FILB)....

Prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului, între 11 și 13 noiembrie 2026, la Timișoara
Reșița deschide caravana filmului „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban. Proiecție specială la Cinema Dacia
Cultură marți, 10 noiembrie 2026, 09:12

Reșița deschide caravana filmului „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban. Proiecție specială la Cinema Dacia

Reșița va fi primul oraș din România în care va ajunge caravana de avanpremiere a filmului „Nu e locul tău aici”, semnat de regizorul...

Reșița deschide caravana filmului „Nu e locul tău aici”, regizat de Florin Șerban. Proiecție specială la Cinema Dacia
ArtVibe aduce pictura și literatura în prim-plan: trei evenimente culturale la Reșița, în noiembrie 2026
Cultură luni, 9 noiembrie 2026, 21:02

ArtVibe aduce pictura și literatura în prim-plan: trei evenimente culturale la Reșița, în noiembrie 2026

După un an 2026 dedicat fotografiei, cu 11 expoziții care au explorat universuri vizuale spectaculoase, ArtVibe își extinde misiunea culturală...

ArtVibe aduce pictura și literatura în prim-plan: trei evenimente culturale la Reșița, în noiembrie 2026
Expoziție retrospectivă Eleonora și Gabriel Hoduț, la Reșița. Lucrări de artă realizate încă din copilărie, expuse la Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin
Cultură luni, 9 noiembrie 2026, 17:15

Expoziție retrospectivă Eleonora și Gabriel Hoduț, la Reșița. Lucrări de artă realizate încă din copilărie, expuse la Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin

Retrospectiva reunește lucrări realizate de cei doi artiști de-a lungul anilor, de la primele creații din copilărie până la picturi mai...

Expoziție retrospectivă Eleonora și Gabriel Hoduț, la Reșița. Lucrări de artă realizate încă din copilărie, expuse la Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin
Cultură luni, 9 noiembrie 2026, 10:54

„Singurătatea ajunge la toți”, romanul lui Dumitru Oprișor, prezentat la Samovarul Literar, la Timișoara

Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Aula BCUT din Timișoara, iar dialogul va fi moderat de Daniel Luca. Intrarea este liberă. Întâlnirea...

„Singurătatea ajunge la toți”, romanul lui Dumitru Oprișor, prezentat la Samovarul Literar, la Timișoara
Cultură luni, 9 noiembrie 2026, 09:35

Regizorul reșițean Florin Șerban câștigă Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus

Filmul „Nu e locul tău aici”, scris și regizat de cineastul reșițean Florin Șerban, a câștigat Marele Premiu al Festivalului...

Regizorul reșițean Florin Șerban câștigă Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus
Cultură duminică, 8 noiembrie 2026, 20:40

Balul Strugurilor de la Reșița: peste 300 de oameni, o singură comunitate. În Banatul Montan, prietenia nu are etnie!

Români, maghiari, germani, slovaci, cehi, romi și reprezentanți ai altor comunități au petrecut împreună, într-o atmosferă de sărbătoare,...

Balul Strugurilor de la Reșița: peste 300 de oameni, o singură comunitate. În Banatul Montan, prietenia nu are etnie!
Cultură duminică, 8 noiembrie 2026, 11:38

Burse Tinere Talente 2027

Fundația Regală Margareta a României a lansat înscrierile pentru cea de-a 19-a ediție a programului național Tinere Talente, prin care oferă...

Burse Tinere Talente 2027