Bacalaureat 2026 în Caraș-Severin: peste 1.400 de candidați susțin probele scrise. Calendarul complet al examenului
Absolvenții claselor a XII-a din Caraș-Severin se pregătesc pentru susținerea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2026. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, un număr de 1.403 candidați sunt înscriși pentru această etapă a examenului.
Articol editat de Casandra Silitra, 26 iunie 2026, 07:15
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ion Moatăr, a precizat că pentru organizarea probelor scrise au fost stabilite cinci centre de examen la nivelul județului.
Unde vor susține elevii examenul de Bacalaureat
Cele cinci centre de examen sunt organizate în unități de învățământ din Caransebeș, Reșița și Oravița:
- Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș;
- Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș;
- Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița;
- Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița;
- Liceul Teoretic „Mihai Novac” Oravița.
Pentru a facilita accesul candidaților din alte localități, vor funcționa și cinci subcomisii arondate centrelor principale de examen.
Cinci subcomisii în județ pentru desfășurarea probelor
Subcomisiile stabilite pentru sesiunea din acest an sunt:
- Bozovici – arondată Colegiului Național „C.D. Loga” Caransebeș;
- Oțelu Roșu – arondată Colegiului Național „Traian Doda” Caransebeș;
- Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa – arondat Colegiului Național „Mircea Eliade” Reșița;
- Liceul Hercules din Băile Herculane – arondat Colegiului Național „Traian Lalescu” Reșița;
- Liceul Tehnologic Moldova Nouă – arondat Liceului Teoretic „Mihai Novac” Oravița.
Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2026
Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat vor începe la sfârșitul lunii iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației:
- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română;
- 1 iulie 2026 – Proba obligatorie a profilului;
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării;
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă.
Când se afișează rezultatele și cum pot fi depuse contestațiile
Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate în data de 7 iulie.
În perioada 8-9 iulie, candidații vor avea posibilitatea să își vizualizeze lucrările și să depună contestații, conform procedurilor stabilite de Ministerul Educației.
Contestațiile vor fi soluționate în intervalul 9-10 iulie, iar rezultatele finale ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat 2026 vor fi publicate în data de 13 iulie.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro