Ascultă Radio România Reșița Live

Anul Nadia Comăneci, marcat și în Serbia: la Alibunar a fost lansată cartea „Adevărate Valori Naționale”

Anul Nadia Comăneci este marcat și în Serbia, la Alibunar, prin lansarea volumului „Adevărate Valori Naționale”, semnat de Adriana Petroj. Evenimentul a fost dedicat aniversării a 50 de ani de la obținerea primei note de 10.00 din istoria gimnasticii olimpice, performanță care a consacrat România pe scena sportului mondial.

Anul Nadia Comăneci, marcat și în Serbia: la Alibunar a fost lansată cartea „Adevărate Valori Naționale”

Articol editat de Valentina Adam, 2 iunie 2026, 07:27

Pe data de 30 mai, la Alibunar, a avut loc lansarea cărții „Adevărate Valori Naționale”, autor Adriana Petroi. Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Anului Nadia Comăneci și aniversării unei performanțe unice în istoria sportului mondial: prima notă de 10.00 obținută vreodată în gimnastica olimpică.

Lansarea volumului a fost dedicată nu doar marii campioane Nadia Comăneci, ci și valorilor culturale, identitare și spirituale care definesc comunitatea românească din Serbia și legătura acesteia cu România.

„Adevărate Valori Naționale”, o carte despre memorie culturală și identitate

Despre carte și autoare a vorbit prof. univ. dr. Virginia Popovici, care a subliniat importanța volumului din perspectiva rolului său cultural, identitar și documentar.

Potrivit acesteia, cartea are, în primul rând, o valoare de păstrare și imortalizare a memoriei culturale. Prin interviurile realizate, sunt consemnate experiențele de viață, opiniile și parcursurile unor personalități importante din spațiul românesc și sârb, astfel încât acestea să nu fie uitate, ci transmise generațiilor viitoare.

Volumul contribuie, de asemenea, la consolidarea identității culturale și lingvistice a românilor din Serbia. Cartea face vizibile contribuțiile comunității românești din Banatul sârbesc și menține legătura culturală și spirituală cu România, sprijinind continuitatea unei identități aflate într-un context multicultural și uneori fragil.

O sursă de inspirație educațională și morală

Prof. univ. dr. Virginia Popovici a mai arătat că volumul „Adevărate Valori Naționale” funcționează ca o sursă de inspirație educațională și morală. Interviurile oferă exemple de reușită profesională și personală, modele de viață și reflecții care pot ghida cititorii în propriile alegeri și dezvoltări.

Cartea are și o dimensiune de document cultural și istoric, deoarece reunește voci din domenii diverse, precum cultură, știință, sport, teologie, artă și istorie. Prin această structură, volumul oferă o imagine complexă a culturii române contemporane și a relațiilor româno-sârbe în secolele XX-XXI.

În plus, cartea are rolul de a promova dialogul intercultural, evidențiind colaborarea dintre România și Serbia, deschiderea culturii române către universal, dar și protejarea tradițiilor locale.

„În sinteză, cartea este importantă pentru că păstrează memoria culturală, întărește identitatea românilor din Serbia, oferă modele de viață și documentează dialogul intercultural româno-sârb”, a transmis prof. univ. dr. Virginia Popovici.

Aceasta a subliniat și importanța modului în care volumul surprinde imaginea românilor prin unghiul de vedere al străinilor, dar și felul în care sârbii văd comunitatea românească.

„Este important să vedem din carte imaginea românilor prin unghiul de vedere al străinilor, la fel cum văd sârbii comunitatea noastră. Aproape fiecare interviu este pus în contextul ce credeți despre românii din Serbia, ați fost acolo?… cum unii văd literatura română din Serbia și dacă o cunoaște lumea”, a mai spus prof. univ. dr. Virginia Popovici.

Marinel Negru: Nadia Comăneci, un model de autocontrol, perseverență și excelență

Prof. univ. dr. Marinel Negru a vorbit, în cadrul evenimentului, atât despre autoarea Adriana Petroi, cât și despre semnificația Anului Nadia Comăneci. Referindu-se la autoare, acesta a spus: „Suntem mândri să te avem la Alibunar, iar alibunarenii au nevoie de tine”.

În intervenția sa, prof. univ. dr. Marinel Negru a evidențiat nu doar performanțele sportive excepționale ale Nadiei Comăneci, ci și puterea interioară care a transformat-o într-un model pentru generații întregi. Acesta a subliniat faptul că succesul Nadiei nu s-a bazat exclusiv pe talent și muncă, ci și pe capacitatea de a-și controla emoțiile în cele mai dificile momente ale carierei sale.

Referindu-se la mărturiile oferite de marea campioană în diferite interviuri, profesorul Negru a amintit că Nadia Comăneci a vorbit adesea despre importanța disciplinei mentale și a echilibrului interior. Gimnasta a declarat că a învățat să își stăpânească emoțiile și să transforme presiunea competițiilor în energie pozitivă, concentrându-se permanent asupra exercițiului pe care îl avea de executat.

„Trebuie să ai încredere în pregătirea ta și să nu lași emoțiile să preia controlul”, a afirmat de-a lungul timpului Nadia Comăneci, explicând că succesul vine atunci când reușești să rămâi calm și concentrat chiar și în cele mai tensionate momente.

Marinel Negru a arătat că această forță interioară a fost una dintre calitățile care au făcut posibil momentul istoric de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, când Nadia Comăneci a devenit prima gimnastă din lume care a obținut nota perfectă de 10.00.

În opinia sa, lecția pe care Nadia Comăneci o transmite și astăzi este aceea că marile performanțe se construiesc prin perseverență, autocontrol și curajul de a depăși propriile limite.

Discursul său a reprezentat un omagiu adus unei personalități care continuă să inspire prin modestie, determinare și capacitatea de a rămâne un simbol al excelenței românești pe plan mondial.

Relațiile româno-sârbe și patrimoniul cultural viu al Banatului sârbesc

Nu în ultimul rând, Ljudmila Šajtinac, etnolog-antropolog din Belgrad, prezentă la eveniment, a vorbit despre relațiile armonioase dintre românii din Banatul sârbesc și celelalte comunități etnice din acest spațiu multicultural.

Aceasta a subliniat că regiunea reprezintă un adevărat patrimoniu cultural viu, în care diversitatea etnică nu este o barieră, ci o resursă de coexistență, dialog și îmbogățire reciprocă. Intervenția sa a evidențiat importanța păstrării și promovării acestui echilibru intercultural pentru generațiile viitoare.

Evenimentul a beneficiat și de prezența doctorului Lavinius Nikolajević, care a încântat publicul cu momente muzicale deosebite.

Din partea Episcopiei Daciei Felix, a fost prezent preotul Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Gheorghe”, Lința Moise din Uzdin. Acesta a transmis gânduri de bine, precum și binecuvântări din partea Preafericitului Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, subliniind importanța unității spirituale și culturale a comunității românești din regiune.

Evenimentul a fost moderat de jurnalista Laura Kolarski, de la televiziunea RTV, programul în limba română, care a ghidat desfășurarea întâlnirii cu profesionalism, contribuind la fluiditatea dialogului dintre invitați și public.

Anul Nadia Comăneci, simbol al excelenței românești

Lansarea cărții „Adevărate Valori Naționale” la Alibunar a devenit astfel un moment de celebrare a excelenței românești, a memoriei culturale și a dialogului româno-sârb. În contextul Anului Nadia Comăneci, evenimentul a reafirmat valoarea simbolică a performanței din 1976 și impactul pe care marea campioană îl are și astăzi asupra generațiilor care îi privesc parcursul ca pe o lecție de disciplină, curaj și demnitate.

Cartea semnată de Adriana Petroj aduce în prim-plan oameni, povești și valori care contribuie la păstrarea identității românilor din Serbia și la consolidarea punților culturale dintre cele două țări.

Adriana Petroj

Urmărește-ne și pe Google News