Radio România și Radio România Reșița au fost, sunt și vor rămâne atașate promovării valorilor, prin întregul lor concept editorial, o scenă mediatică a vieții unde cortina se ridică în fiecare zi!La mulți ani, TEATRULE! Să ne trăiești, să ne trăim!

Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul Spirit al Spectacolului. Născut în comunitate, el poartă măştile şi costumele diferitelor noastre tradiţii. El pune la treabă limbile, ritmurile şi gesturile noastre, creând un spaţiu în mijlocul nostru.

Articol editat de Anca Bălălău, 26 martie 2026, 14:34

Cuvântul teatru vine de la greci. Înseamnă locul vederii. Este locul în care oamenii vin să vadă adevărul despre viață și situația socială.Primele forme de teatru au fost legate de celebrări religioase și festivaluri.
Ziua Mondială a Teatrului nu este numai o sărbătoare şi un moment de referinţă, este o încercare a lumii noastre de a distinge, într-o competiţie universală de valori, care este locul acestei preocupări artistice în viaţa publică.

În anul 1948, la iniţiativa UNESCO şi a unor personalităţi de seamă din domeniul teatrului, a fost creat Institutul Internaţional de Teatru (IIT), cea mai importantă organizaţie internaţională neguvernamentală din domeniul artelor spectacolului. Primul congres – cel de constituire – al IIT a avut loc la Praga în iunie 1948, având în componenţă 12 Centre naţionale: Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Cehoslovacia, Franţa, Italia, Polanonia, Elveţia, SUA şi Marea Britanie.

În fiecare an, o personalitate marcantă din lumea teatrului transmite mesajul dedicat acestei zile. Primul mesaj, transmis la prima sărbătorire a acestei zile, în anul 1962, a fost redactat de Jean Cocteau, poet, scriitor, pictor, dramaturg și cineast francez, iar pe parcursul anilor personalităţi remarcabile ale culturii mondiale au transmis mesaje prilejuite de Ziua Mondială a Teatrului: Dario Fo, Arthur Miller, Laurence Olivier, Peter Brook, Pablo Neruda, Maurice Bejart, dar şi conaţionalii noştri, excepţionale personalităţi, dramaturgul şi eseistul Eugen Ionescu, protagonist al teatrului absurdului – în anul 1976 şi actorul şi regizorul Radu Beligan – în anul 1977.

Teatrul este forma artistică a experienţei omeneşti.

Acum, când lumea stă agăţată, oră de oră şi minut de minut, de un flux continuu de ştiri, războaie, crize,analfabetism moral.

Trăim într-o perioadă când schimbările profunde şi masive pe care le resimţim în relaţiile fiinţelor umane cu ele însele, în relaţiile unora cu altele, precum şi în relaţiile cu lumile non-umane tind să depăşească puterea noastră de a simţi, de a articula şi de a exprima.

Unde este limbajul, care sunt gesturile şi care sunt imaginile ce ne-ar putea permite să înţelegem schimbările şi prăbușirile pe care le trăim? Şi cum am putea să convertim conţinutul imediat al vieţilor noastre, nu în reportaj de presă, ci în experienţă trăită?

Marele Dramaturg al cestei lumi poate ne va ajuta să înlocuim războiul cu pacea…poate ne va ajuta sau ne vom ajuta… poate întrebările, crimele, sângele nevinovat nu vor mai face parte din scenografia acestei lumi…

Pentru marcarea Zilei Mondiale a Teatrului, în fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice într-un mesaj tradus în peste 50 de limbi, gândurile sale asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul , care ne este alături de peste două mii de ani și care a rezistat oricărei concurențe, inclusiv celei recente de pe internet, social media sau platforme.

Anul acesta, 2026, mesajul mesajul de Ziua Mondială a Teatrului, aparţine actorului Willem DAFOE, actualul Director Artistic al Departamentului de Teatru de la La Biennale di Venezia, unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe The Wooster Group.

’’Sunt cunoscut, înainte de toate, ca actor de film. Însă rădăcinile mele sunt adânc înfipte în teatru. Din 1977 până în 2003, am făcut parte din The Wooster Group, creând și jucând piese originale la The Performing Garage în New York și plecând în turnee în întreaga lume. Am lucrat, de asemenea, cu Richard Foreman, Robert Wilson și Romeo Castellucci. Astăzi, sunt Directorul Artistic al Bienalei de Teatru de la Veneția. Această numire, tot ce se întâmplă acum în lume și dorința mea de a mă întoarce pe scândură mi-au întărit convingerea în puterea pozitivă, unică și în importanța vitală a teatrului.

La începuturile mele modeste în The Wooster Group, aveam uneori foarte puțin public la spectacolele din New York. Regula era simplă: dacă erau mai mulți performeri pe scenă decât spectatori în sală, puteam anula reprezentația. Dar nu am făcut-o niciodată. Mulți dintre noi nu aveam studii de teatru; eram oameni din discipline diferite care s-au adunat să creeze împreună. Așa că „the show must go on” nu era neapărat deviza noastră, ci mai degrabă simțeam o obligație sacră de a ne onora întâlnirea cu publicul.

De multe ori repetam ziua, iar seara prezentam materialul ca pe un „proces în lucru”. Lucram uneori ani de zile la un singur spectacol, supraviețuind din turneele cu producții mai vechi. Să muncești atâta timp la o singură piesă devenea, recunosc, obositor; repetițiile erau uneori chinuitoare, dar acele prezentări publice erau mereu pline de entuziasm – chiar și atunci când publicul minuscul părea să ne condamne lipsa de relevanță. Atunci am înțeles că, indiferent de numărul celor din sală, publicul – în calitatea sa de martor – este cel care dă sens și viață teatrului.

E ca semnul acela dintr-o sală de jocuri de noroc: „TREBUIE SĂ FII PREZENT CA SĂ CÂȘTIGI.” Experiența împărtășită, în timp real, a unui act de creație – care poate fi regizat și calculat, dar care este mereu diferit – rămâne forța incontestabilă a teatrului. Social și politic, teatrul nu a fost niciodată mai important pentru felul în care ne înțelegem pe noi înșine și lumea în care trăim.

„Elefantul din cameră” sunt noile tehnologii și rețelele sociale. Ele ne promit conectare, dar, în realitate, par să ne fi fragmentat și izolat unii de ceilalți. Îmi folosesc computerul zilnic, chiar dacă nu am social media; m-am căutat pe Google și am cerut informații de la AI. Dar trebuie să fii orb să nu vezi cum contactul uman riscă să fie înlocuit de relația cu ecranele. Deși tehnologia ne servește, problema profundă rămâne: nu mai știm cine se află la celălalt capăt al firului, iar asta contribuie la o criză a adevărului și a realității. Internetul poate ridica întrebări, dar rareori reușește să captureze acea stare de uimire pe care o creează teatrul. O uimire care se naște din atenție, din implicare și din comunitatea spontană a celor aflați într-un cerc de acțiune și reacție.

Ca actor și creator de teatru, rămân un adept al puterii sale. Într-o lume tot mai divizată, mai controlată și mai violentă, provocarea noastră este să nu lăsăm teatrul să fie corupt: nici să devină o simplă afacere comercială care oferă divertisment prin distragere, nici să rămână o instituție prăfuită care doar conservă tradiții. Trebuie, în schimb, să-i hrănim puterea de a conecta oameni, comunități și culturi și, mai ales, capacitatea de a ne întreba: încotro ne îndreptăm?

Teatrul adevărat provoacă felul în care gândim și ne încurajează să ne imaginăm lucrurile la care aspirăm. Suntem animale sociale, proiectați biologic pentru a interacționa cu lumea. Fiecare simț este o poartă către o întâlnire, iar prin această întâlnire ne definim mai clar pe noi înșine. Prin poveste, estetică, limbaj, mișcare și scenografie – teatrul, ca formă de artă totală, ne poate face să vedem ce a fost, ce este și, mai ales, ce ar putea deveni lumea noastră.’’

Willem Dafoe – scurtă biografie

Willem Dafoe, actualul Director Artistic al Departamentului de Teatru de la La Biennale di Venezia, a fost unul dintre membrii fondatori ai legendarei trupe The Wooster Group. Activând la The Performing Garage din New York între anii 1977 și 2004, aceștia au pus bazele unei abordări revoluționare în teatrul de avangardă.

Cariera sa teatrală a continuat prin colaborări de referință cu vizionari precum Bob Wilson, Marina Abramović, Richard Foreman și Romeo Castellucci. La începutul anilor ’80, Dafoe și-a făcut debutul în cinematografie, devenind rapid o figură aclamată la nivel internațional pentru versatilitatea sa remarcabilă, pendulând cu ușurință între producții independente și succese comerciale (mainstream).
Performanțele sale de excepție i-au adus patru nominalizări la Premiile Oscar și prestigiosul trofeu Coppa Volpi pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneția în 2018. În ciuda succesului răsunător pe marele ecran, devotamentul său față de teatru rămâne pilonul central care îi definește viziunea artistică și rigoarea interpretativă.

Radio România și Radio România Reșița au fost, sunt și vor rămâne atașate promovării valorilor, prin întregul lor concept editorial, o scenă mediatică a vieții unde cortina se ridică în fiecare zi!
La mulți ani, TEATRULE! Să ne trăiești, să ne trăim!

Curiozități despre teatru:

1. Teatrul are origini străvechi, cu rădăcini grecești și romane. Primele forme de teatru au fost legate de celebrări religioase și festivaluri.
2. Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită la Congresul Mondial din 1961 de Institutul Internaţional de Teatru şi a fost sărbătorită pentru prima dată în 1962, la 27 martie, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor la Paris.
3. Prima apariție a unei actrițe pe o scenă de teatru a avut loc la Londra, în anul 1660, într-o piesă a lui Shakespeare. Până la acel moment, femeilor le era interzis să joace, rolurile feminine fiind intrepretate de bărbați.
4. Cea mai lunga piesă de teatru jucată în fața unui public a avut 23 de ore, 33 minute, 54 secunde și a avut loc în New Jersey, în iulie 2010. Piesa jucata a fost Cântăreața Cheală de Eugene Ionescu, o piesă aparținând teatrului absurd care l-a consacrat pe autorul român.
5. Originile artei teatrale a poporului moldovenesc sunt legate de străvechile jocuri şi datini, care includeau şi elemente de acţiune dramatică. Trupe de măscărici, soitari, pehlivani şi saltimbanci dădeau reprezentaţii pe la curţile domnilor Moldovei şi a marilor boieri. În secolul XIX capătă o mare răspîndire drama haiducească, reprezentaţiile păpuşarilor.
6. Primele reprezentaţii ale actorilor profesionişti sunt date abia în perioada războaielor ruso-turce din a doua jumătate a secolului XVIII – începutul secolului XIX. În 1790, pe lîngă cartierul general al lui G. Potiomkin (Iaşi, Bender) funcţiona un teatru, frecventat şi de localnici. În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 în Moldova s-a aflat în turneu trupa de actori dramatici sub conducerea lui Gaetano Magi şi Stanislav Kwasnesvski.
7. La spectacolele locale de amatori montate la începutul secolului XIX luau parte şi elevii de la puţinele şcoli de pe vremea aceea, copii de boieri şi de funcţionari. Spectacolele se dădeau în limbile greacă şi franceză. Iniţiativa întemeierii unui teatru naţional moldovenesc aparţinea cunoscutului cărturar, om de ştiinţă, scriitor şi pictor Gheorghe Asachi.
8. Teatrul Național ,,Mihai Eminescu’’din Chișinău a fost prima instituție teatrală de expresie română din Basarabia, inaugurată oficial la 6 octombrie 1921.
9. Cel mai vechi teatru din țară se află la Oravița în Caraș-Severin. Aici a venit și Mihai Eminescu ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly.

Urmărește-ne și pe Google News