Ascultă Radio România Reșița Live

Ad multos anos, Gheorghe Jurma!

Scriitorul, jurnalistul, editorul, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul“: iată multiplele valențe ale unuia dintre cei care își dedică viața culturii caraș-severinene precum nu mulți o fac, și se pot mândri cu aceasta – Gheorghe Jurma, cel născut în urmă cu 81 de ani, la 5 februarie 1945, în satul Bobda, județul Timiș. Alte repere importante în viața sa: în 1956 s-a mutat la Timișoara, din 1970 s-a stabilit la Reșița.

Ad multos anos, Gheorghe Jurma!

Articol editat de Anca Bălălău, 4 februarie 2026, 20:34

Puțini știu probabil că, după școala primară (cl. I – IV) în satul natal, apoi după absolvirea școlii gimnaziale la Timișoara, a urmat, începând cu anul 1959, Liceul de Muzică și Arte Plastice din Timișoara, secția arte plastice (având ca profesori nume celebre de atunci și de astăzi, precum Iulius Podlipny, Victor Gaga, Gabriel Popa, Constantin Flondor, Simion Mărcuș). După absolvirea acesteia s a înscris la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, unde iluștri profesori precum Gheorghe I. Tohăneanu, Ștefan Munteanu, Eugen Todoran, Iosif Cheie, Victor Iancu, Nicolae Ciobanu, Gheorghe Ivănescu, Lucia Jucu Atanasiu, Traian Liviu Birăescu, Ileana Oancea i-au pecetluit destinul până în ziua de astăzi.

După terminarea studiilor și efectuarea stagiului militar a fost angajat redactor al ziarului „Flamura“ (1970 – 1989) din urbea noastră, reședință de județ. Din anul 1970, destinul său se interferează așadar, cu destinul oamenilor și al diferitelor instituții și organizații din sud-vestul țării, din județul Caraș-Severin.
Cariera publicistică, cea care l-a format și transformat, a început-o în ultimul an de facultate, când a participat la apariția revistei studențești „Forum“ a Universității timișorene, în calitate de redactor-șef adjunct.


În anul 1968 a debutat în proză. Începând cu anul 1970 se stabileşte în oraşul de pe Bârzava şi devine redactor al ziarului „Flamura“ din Reşiţa (1970-1989). Din 1971 conduce cenaclul literar „Semenicul” (înfiinţat în 1949) şi coordonează editarea revistei „Semenicul”. Creează Editura Semenicul în anul 1990.


Lucrează ca redactor-şef al ziarului „Timpul” între 1990 şi 1993, apoi ocupă funcţia de director al Editurii „Timpul” (din 2004 redenumită Tim) şi redactor-şef al revistei „Semenicul”. Colaborează la diverse reviste de prestigiu din judeţ şi din ţară, scrie şi editează cărţi şi reviste – peste 500 de titluri editate până în prezent. După propriile mărturisiri, Gheorghe Jurma a manifestat prin scrierile sale două preocupări esenţiale: pe de o parte literatura şi cultura Banatului, iar pe de altă parte, marile valori ale culturii române.
Istoric, critic literar, prozator, poet, publicist, editor şi animator permanent al vieţii literare cărăşene, Gheorghe Jurma , autorul dicţionarului personalităţilor culturale din Caraş-Severin, este el însăși o Personalitate a Banatului de Munte și a României.


Gheorghe Jurma a fondat sau a coordonat diverse publicaţii, printre care „Flamura“, „Timpul“, „Semenicul“, „Caraş-Severinul“, „Almanahul presei şi tiparului“, „Albatros“, „Almăjana“, „Bocşa culturală“ sau „Nedeia“.


Din anul 1993 este directorul Editurii Tim și în cadrul editurii sale sau în alte edituri, a publicat peste 500 de volume de poezie, proză, critică şi istorie literară.


În anul 2000, Gheorghe Jurma a fost distins cu Medalia comemorativă „Mihai Eminescu“ pentru cărţile dedicate Luceafărului poeziei românești şi pentru colecţia inaugurată la Reşiţa. A lansat multe colecţii editoriale care să popularizeze locurile şi valorile acestei zone în ţară şi peste hotare: „Descoperirea Banatului“, „Itinerare turistice în Munţii Banatului“, „Drumul apelor“, studii, monografii, eseuri despre scriitorii de azi.


Din anul 2009 este cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa, iar de-a lungul vremii i s-au mai acordat diferite distincţii locale, printre care „Marele Premiu al Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici“, titlul de senior al culturii cărăşene, precum şi premii speciale ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara.

În editura „Banatului Montan” din Reșița, a apărut în condiții grafice excelente, lucrarea documentară „Monumentele Mihai Eminescu’’. E vorba de o nouă ediție, după aceea din 2015, tipărită în colecția inițiată de Editura Tim sub genericul „Eminescu” în care au văzut lumina tiparului studii, eseuri și comentarii privind opera marelui scriitor și gânditor semnate de G. I. Tohăneanu, Eugen Todoran, C. Cubleșan, Gheorghe Jurma, Mircea Popa, Ionel Bota, Ion Buzași, Ștefan Cazimir ș.a.).

Lucrarea este o carte-album dedicată „periplului (eminescian) prin Banat și implicit prin Banatul Montan, atât de drag mie”.

Precizarea aparține unuia dintre autori, documentaristul-fotograf Erwin Josef Țigla, care ne-a dăruit și cea dintâi traducere a „Luceafărului” în limba germană, realizată de Ludwig Vinzenz Fischer (Morgenstern, 1889), colaborator al lui Corneliu Diaconescu la „Romänische Revue” și medaliat cu aur de Regele Carol I.
Dintre volumele publicate de Gheorghe Jurma amintim: Mic dicţionar al personalităţilor culturale din Caraş-Severin (1976), Presa şi viaţa literară în Caraş-Severin (1978), Banatul şi Eminescu (1989), Descoperirea Banatului (1994), Eminescu, gând şi cânt (1998) ş.a. De asemenea, a colaborat la scrierea volumelor Caraş-Severin – monografie (1981) şi Reşiţa de altădată (1996), cu reviste precum „Flamura”, „Generaţii”, „Drapelul Roşu”, „Orizont”, „Luceafărul”,dar a avut și prezenţe în volume colective.

Pe plan național, Gheorghe Jurma a lansat colecția „Eminescu“, publicând 17 titluri ale unor autori din țară, făcând din Reșița „un adevărat centru de cunoaștere și cercetare eminesciană“, cum spune prof. dr. Mircea Popa din Cluj-Napoca.


Pentru această colecție, Gheorghe Jurma a fost distins în anul 2000 cu Medalia comemorativă „Mihai Eminescu“. În această colecţie au apărut şi cărţile sale dedicate poetului: „Eminescu – gând şi cânt” (1998), „Vreme trece, vreme vine” (2007), „Cartea care deschide lumea“ (2010).

Gheorghe Jurma este un intelectual al Cetății, un spirit care a îmbogățit cultura locală și națională, un tânăr optzecist căruia îi transmitem un sincer La Mulți Ani!

Urmărește-ne și pe Google News

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă. Tradiții, semnificații și obiceiuri populare
Fapt divers vineri, 30 ianuarie 2026, 00:32

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă. Tradiții, semnificații și obiceiuri populare

Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește astăzi pe Sfinții Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur,...

Sfinții Trei Ierarhi, prăznuiți astăzi de Biserica Ortodoxă. Tradiții, semnificații și obiceiuri populare
Adoptă un suflet și primești iubire… și artă în dar. Campanie specială de adopție la Adăpostul de câini din Reșița
Fapt divers joi, 29 ianuarie 2026, 18:15

Adoptă un suflet și primești iubire… și artă în dar. Campanie specială de adopție la Adăpostul de câini din Reșița

Adopția unui câine înseamnă mai mult decât un gest de bunătate – este începutul unei povești de iubire necondiționată. La Adăpostul...

Adoptă un suflet și primești iubire… și artă în dar. Campanie specială de adopție la Adăpostul de câini din Reșița
Eurovision 2026: înscrierile continuă până pe 2 februarie
Fapt divers marți, 27 ianuarie 2026, 21:15

Eurovision 2026: înscrierile continuă până pe 2 februarie

Înscrierile pentru Eurovision 2026 continuă până pe 2 februarie. 7 jurați vor alege reprezentantul României. Selecția Națională Eurovision...

Eurovision 2026: înscrierile continuă până pe 2 februarie
Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”
Fapt divers marți, 27 ianuarie 2026, 12:56

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”

Dora Gaitanovici lansează single-ul „Încă o zi”, marcând începutul unei noi etape creative și oferind un prim indiciu despre direcția...

Dora Gaitanovici lansează „Încă o zi” și anunță albumul „ARCANUM BAZAR”
Fapt divers marți, 27 ianuarie 2026, 10:06

27 ianuarie, Ziua Internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. 81 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz

Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei au fost ucişi...

27 ianuarie, Ziua Internaţională de comemorare a victimelor Holocaustului. 81 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz
Fapt divers marți, 27 ianuarie 2026, 00:47

Sfântul Sava, sărbătorit de sârbii din Banat pe 27 ianuarie printr-o Sfântă Liturghie în biserica locală

Sârbii din Banat îl cinstesc joi, 27 ianuarie, pe Sfântul Sava, întemeietorul Bisericii Ortodoxe Sârbe, fondator al statalității sârbe și...

Sfântul Sava, sărbătorit de sârbii din Banat pe 27 ianuarie printr-o Sfântă Liturghie în biserica locală
Fapt divers luni, 26 ianuarie 2026, 16:55

Vizită arhierească la Parohia Forotic: apel pentru salvarea bisericii afectate de alunecări de teren

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a efectuat o vizită arhierească în Parohia Forotic, din Protopopiatul Moldova Nouă,...

Vizită arhierească la Parohia Forotic: apel pentru salvarea bisericii afectate de alunecări de teren
Fapt divers luni, 26 ianuarie 2026, 12:40

Beneficiile uleiului de măsline

Uleiul de măsline, considerat și “aur lichid” este unul dintre cele mai vechi și apreciate alimente din lume, fiind consumat mai ales în...

Beneficiile uleiului de măsline