Ascultă Radio România Reșița Live

Israelul lansează atacuri aeriene masive în Fâșia Gaza

Israelul lansează atacuri aeriene masive în Fâșia Gaza. ONU acuză încălcarea armistițiului.

Israelul lansează atacuri aeriene masive în Fâșia Gaza

Articol editat de Oana Nicolae, 28 octombrie 2025, 21:35

Armata israeliană a efectuat marţi, 28 octombrie 2025 cel puțin trei atacuri aeriene în mai multe orașe din Fâșia Gaza, inclusiv în apropierea spitalului Al-Shifa, cel mai mare centru medical funcțional din nordul regiunii. Loviturile au fost ordonate de premierul Benjamin Netanyahu, care a cerut „atacuri imediate și puternice” asupra teritoriului palestinian.

Explozie în apropierea spitalului Al-Shifa

Potrivit presei israeliene, ofensiva a fost descrisă drept „valuri de atacuri”. Una dintre rachete a căzut la mică distanță de spitalul Al-Shifa, unde mai multe clădiri au fost recent renovate și repuse în funcțiune.

Martorii vorbesc despre o explozie masivă, care a provocat panică și haos în rândul pacienților și al personalului medical. Sunetul deflagrației ar fi fost auzit la o distanță de aproape 20 de minute de mers de locul impactului.

În seara zilei de marţi, 28 octombrie 2025, spațiul aerian al Fâșiei Gaza a fost intens survolat de drone israeliene, semnalând o activitate militară crescută.

Atacuri și în sudul Fâșiei Gaza

Conform informațiilor transmise de Al Jazeera, s-au auzit focuri de armă și explozii și în orașele Rafah și Khan Younis. Acestea sunt situate în sudul Fâșiei Gaza.

Locuitorii au raportat distrugeri parțiale ale unor clădiri rezidențiale. Au fost observate și deplasări masive ale populației spre zone considerate mai sigure. Cu toate acestea, niciun loc nu mai pare ferit de atacuri.

ONU: “Israelul încalcă armistițiul”

Un oficial al Organizației Națiunilor Unite pentru teritoriile palestiniene ocupate a acuzat Israelul că „continuă să ucidă, să înfometeze, să mutileze și să alunge populația din Gaza”.

Potrivit ONU, armata israeliană ar fi comis cel puțin 125 de încălcări ale armistițiului. Acestea s-au soldat cu aproape 100 de morți și circa 350 de răniți în rândul civililor palestinieni.

Motivul ordinului: un incident legat de identificarea unui trup

Loviturile aeriene au venit la o zi după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat armatei să declanșeze un nou atac asupra Fâșiei Gaza.

Decizia ar fi fost luată în contextul în care Israelul a acuzat Hamas că a predat trupul greșit al unui ostatic. Testele medico-legale au arătat că rămășițele primite aparțineau lui Ofir Tzarfati, deja recuperat de armata israeliană în 2023, și nu unuia dintre cei 13 ostatici decedați care se află încă în Gaza.

Hamas: “Israelul folosește pretexte false”

De partea cealaltă, Hamas susține că Israelul „creează pretexte false pentru a justifica noi acțiuni agresive” și acuză guvernul Netanyahu de subminarea armistițiului convenit în urmă cu doar câteva săptămâni.

Acordul prevedea ca gruparea palestiniană să returneze toate trupurile ostaticilor israelieni, în schimbul relaxării blocadei umanitare asupra Gazei.

Sursă: Biziday; foto: Agerpres

Urmărește-ne și pe Google News

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii
Internațional duminică, 26 iulie 2026, 12:14

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii

Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul...

Atenționare de călătorie în Spania: Cod roșu de risc de incendii
Ursula von der Leyen felicită armata română pentru reacția rapidă în cazul dronei
Internațional vineri, 24 iulie 2026, 20:23

Ursula von der Leyen felicită armata română pentru reacția rapidă în cazul dronei

Șefa Comisiei Europene laudă intervenția armatei române după încălcarea spațiului aerian Mesajul transmis de șefa Executivului...

Ursula von der Leyen felicită armata română pentru reacția rapidă în cazul dronei
Rotterdam: 15 răniți după ciocnirea a două tramvaie pe podul Erasmus
Internațional miercuri, 22 iulie 2026, 21:11

Rotterdam: 15 răniți după ciocnirea a două tramvaie pe podul Erasmus

Incidentul a avut loc în jurul orei locale 11:10, iar imaginile surprinse de o transmisiune video arată cum un tramvai care venea dinspre...

Rotterdam: 15 răniți după ciocnirea a două tramvaie pe podul Erasmus
Republica Moldova are un nou guvern. Parlamentul a votat executivul condus de antreprenorul Vasile Tofan
Internațional miercuri, 22 iulie 2026, 09:31

Republica Moldova are un nou guvern. Parlamentul a votat executivul condus de antreprenorul Vasile Tofan

Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi...

Republica Moldova are un nou guvern. Parlamentul a votat executivul condus de antreprenorul Vasile Tofan
Internațional luni, 20 iulie 2026, 20:30

Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice

Grecia va adopta în această săptămână o reglementare mai strictă referitoare la trotinetele electrice, a anunţat adjunctul unui ministru elen...

Grecia va reglementa utilizarea trotinetelor electrice