Ascultă Radio România Reșița Live

Burse de merit pentru elevii de clasa a V-a în anul școlar 2025-2026: criterii, cuantum și condiții de acordare

Elevii de clasa a V-a primesc burse de merit în anul școlar 2025-2026 pe baza mediei notelor din primele două module. Bursele vor fi în valoare de 450 de lei pe lună. Primele plăți vor fi făcute în februarie 2026, pentru luna ianuarie, conform edupedu.ro

Burse de merit pentru elevii de clasa a V-a în anul școlar 2025-2026: criterii, cuantum și condiții de acordare

Articol editat de Adam Valentina, 13 septembrie 2025, 09:36

Pentru că bursele se acordă pe anul anterior, iar în clasa a IV-a elevii primesc calificative, metodologia-cadru publicată în Monitorul Oficial prevede că abia în prima parte a lunii ianuarie dirigintele va propune lista cu elevii eligibili. Aceștia trebuie să se încadreze în procentul de 15% dintre elevii clasei, având o medie mai mare sau egală cu 9. Bursa se acordă și elevilor care au aceeași medie cu ultimul beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%.

Noua lege și criterii pentru acordarea burselor

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (cunoscută ca „Legea Bolojan”). Din 1 septembrie 2025, bursele de merit vor fi primite doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar precedent.

De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a eliminat obligația școlilor de a stabili criterii suplimentare de departajare pentru elevii cu medii egale, prevedere care figura anterior în proiectul metodologiei.

Cum se acordă bursele de merit

  • Se acordă elevilor din fiecare clasă a V-a din unitățile de învățământ preuniversitar, pe baza mediei primelor două intervale de cursuri din anul școlar, care trebuie să fie ≥ 9.00.
  • Dacă după aplicarea procentului de 15% mai mulți elevi au aceeași medie cu ultimul eligibil, atunci toți primesc bursă, chiar dacă se depășește procentul stabilit.
  • În cazul în care mai mult de 15% dintre elevi au media 10, toți vor primi bursă.

Pentru anul școlar 2025-2026, cuantumul bursei de merit este de 450 lei/lună.

Bursa se acordă doar dacă elevul a avut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare în anul școlar anterior.

În situația în care un elev acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, acesta nu primește bursa pentru luna respectivă.

Bursa de merit se poate cumula cu bursa socială și cu bursa tehnologică.

Procedura de acordare

  • Pentru elevii de clasa a V-a, media se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la toate disciplinele pe parcursul primelor două module.
  • Listele beneficiarilor se stabilesc în luna ianuarie a anului următor, iar plata începe în februarie, pentru luna ianuarie.
  • Nu este necesar ca părinții să depună dosare; dirigintele înaintează lista elevilor propuși în termen de 15 zile calendaristice de la începutul lunii ianuarie.

Cum se calculează procentul de 15%

Conform metodologiei:

  • Numărul de beneficiari, corespunzător procentului de 15% din efectivul clasei, se stabilește prin rotunjire la numărul întreg imediat superior rezultatului fracționar.

Bursele nu se acordă integral în vacanțe

Pentru lunile care includ vacanțe, bursele de merit și bursele tehnologice se calculează după formula:

(CB / NZL) x (NZL – NZV), unde:

  • CB = cuantumul bursei (stabilit prin lege/ordin de ministru/hotărâre de Guvern)
  • NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă
  • NZV = număr de zile de vacanță din luna respectivă

Urmărește-ne și pe Google News

Incendiu de vegetație în Caraș-Severin: un bărbat de 83 de ani a fost găsit carbonizat
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 19:12

Incendiu de vegetație în Caraș-Severin: un bărbat de 83 de ani a fost găsit carbonizat

Un bărbat în vârstă de 83 de ani din localitatea Sacu, județul Caraș-Severin, a fost găsit carbonizat în apropierea unui cimitir, în urma...

Incendiu de vegetație în Caraș-Severin: un bărbat de 83 de ani a fost găsit carbonizat
Primăria Lugoj se pregătește de proces cu un operator de jocuri de noroc. Interdicția activităților în locații fizice, contestată în instanță
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 17:15

Primăria Lugoj se pregătește de proces cu un operator de jocuri de noroc. Interdicția activităților în locații fizice, contestată în instanță

Municipiul Lugoj și Consiliul Local se pregătesc să își apere în instanță decizia de interzicere a activităților de jocuri de noroc în...

Primăria Lugoj se pregătește de proces cu un operator de jocuri de noroc. Interdicția activităților în locații fizice, contestată în instanță
Daniel Călin: „Ar trebui să roiască de oameni și de utilaje, și nu se întâmplă asta!”
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 16:13

Daniel Călin: „Ar trebui să roiască de oameni și de utilaje, și nu se întâmplă asta!”

Conducerea Primăriei Reșița este nemulțumită de ritmul lent al lucrărilor de sistematizare executate în cartierul Catanga. Viceprimarul Daniel...

Daniel Călin: „Ar trebui să roiască de oameni și de utilaje, și nu se întâmplă asta!”
Bulevardul Republicii din Timișoara intră într-o nouă etapă de reabilitare. Lucrările încep în vacanța școlară
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 15:15

Bulevardul Republicii din Timișoara intră într-o nouă etapă de reabilitare. Lucrările încep în vacanța școlară

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Republicii din Timișoara continuă la finalul lunii octombrie. Primăria Timișoara, prin Societatea...

Bulevardul Republicii din Timișoara intră într-o nouă etapă de reabilitare. Lucrările încep în vacanța școlară
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 14:41

Doar 14 candidaţi admiși la concursul pentru infirmieri și brancardieri. Spitalul Judeţean Arad reia recrutarea

Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad organizează vineri, 9 octombrie, o întâlnire publică de informare destinată persoanelor interesate...

Doar 14 candidaţi admiși la concursul pentru infirmieri și brancardieri. Spitalul Judeţean Arad reia recrutarea
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 14:15

Bărbat din Mehedinți, reținut pentru spălarea banilor. Prejudiciul este de 100.000 de lei

Un bărbat de 33 de ani, din județul Mehedinți, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de spălarea banilor, instrumentat de polițiștii...

Bărbat din Mehedinți, reținut pentru spălarea banilor. Prejudiciul este de 100.000 de lei
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 13:30

Tinerii din Reșița sunt invitați să spună ce le lipsește și ce își doresc de la oraș

Adolescenții și tinerii din Reșița sunt invitați să își spună opinia despre viața în oraș, oportunitățile pe care le au și lucrurile...

Tinerii din Reșița sunt invitați să spună ce le lipsește și ce își doresc de la oraș
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 12:17

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, încă active. Peste 140 de persoane intervin în teren

Incendiile de vegetație și fond forestier din Parcul Național Domogled – Valea Cernei sunt în continuare active. Peste 140 de pompieri,...

Incendiile din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, încă active. Peste 140 de persoane intervin în teren