Ascultă Radio România Reșița Live

România intră în august cu scumpiri semnificative: TVA majorat, accize mai mari și noi contribuții pentru pensionari

România va intra în ultima lună de vară cu prețuri mai mari la numeroase produse și servicii, ca urmare a majorării TVA-ului și accizelor. Transportul feroviar, comunicațiile și unele produse de larg consum se scumpesc de la 1 august 2025, în timp ce anumiți retaileri încearcă să atenueze impactul prin promoții și reduceri.

România intră în august cu scumpiri semnificative: TVA majorat, accize mai mari și noi contribuții pentru pensionari

Articol editat de Adam Valentina, 1 august 2025, 07:26 / actualizat: 2 august 2025, 7:01

Creștere TVA de la 19% la 21%: primele efecte se resimt în transport și telecomunicații


CFR Călători a anunțat că prețul biletelor de tren va crește cu până la 4,5 lei începând cu 1 august, în urma majorării TVA-ului la 21%. Tarifele actualizate se aplică tuturor operatorilor feroviari. La clasa a II-a, majorările pot ajunge la 3 lei, iar la clasa I, la 4,5 lei – în special la trenurile Intercity pentru distanțe de peste 600 km.

Pentru ruta București Nord – Aeroportul Henri Coandă, tariful unic rămâne 6 lei, în timp ce abonamentele vor avea următoarele prețuri:

  • 5 zile: 43,5 lei
  • 14 zile: 90,5 lei
  • lunar: 128,5 lei

Exemple de noi tarife în funcție de categorie:

Regio: între 5 lei și 101,5 lei

Intercity: între 12,5 lei și 309 lei (în funcție de distanță și clasă)

Interregio: între 11 lei și 268,5 lei

Ultima scumpire a biletelor CFR: 15 decembrie 2024 (+4,6%)

DIGI crește tarifele odată cu noua cotă TVA

Operatorul de telecomunicații DIGI a anunțat că, începând cu 1 august, va aplica noua cotă de TVA de 21% pentru toate serviciile și bunurile furnizate. Prețurile actualizate vor fi afișate pe www.digi.ro, în punctele de prezență sau comunicate telefonic prin serviciul clienți.

Retailerii vin cu oferte pentru a contrabalansa scumpirile

Pentru a reduce impactul noilor taxe, mai mulți retaileri au anunțat promoții:

Carrefour: cupon de 33% reducere pentru anumite produse (30 iulie – 5 august)

Lidl: blocarea prețurilor pentru anumite produse pe toată durata lunii august

Noul sistem de TVA: doar două cote în loc de trei

Conform Legii nr. 141/2025, cota standard de TVA crește de la 19% la 21%, iar din cele două cote reduse actuale (5% și 9%) rămâne una singură, de 11%. Aceasta se aplică la:

  • alimente (cu excepțiile menționate în lege),
  • apă și canalizare,
  • îngrășăminte și produse agricole,
  • servicii hoteliere și de catering (fără băuturi alcoolice),
  • manuale, cărți, reviste,
  • energie termică pentru sezonul rece,
  • locuințe sociale și de asistență.

Pentru anumite livrări de locuințe, cota de 9% se va putea menține până la 31 iulie 2026, cu îndeplinirea unor condiții stricte.

TVA majorat la 21% pentru:

  • medicamente de uz veterinar
  • semințe și plante folosite în alimentație
  • panouri fotovoltaice și echipamente ecologice

Accizele cresc în două etape, începând cu 1 august

Noile accize armonizate se vor aplica astfel:

  • Alcool și băuturi alcoolice: +10% din august 2025 și încă +10% din ianuarie 2026
  • Țigări: +3% din august 2025 și +3% din ianuarie 2026 (576,36 lei/1.000 țigarete)
  • Carburanți: +10% din august 2025 și +10% din ianuarie 2026

Se introduc accize și pentru:

  • vinuri liniștite
  • cidru de mere și pere
  • hidromel

Acestea vor avea un prim nivel de accizare de la 1 august, urmat de o creștere de 10% din 2026.

Pensionarii cu venituri mari vor plăti contribuție de sănătate

Pensionarii cu pensii de peste 3.000 lei vor plăti 10% CASS pentru suma care depășește plafonul, în perioada 1 august 2025 – 31 decembrie 2027. Vor contribui și alte categorii de persoane aflate în întreținere sau beneficiare de ajutor social.

Plata CASS

De asemenea, vor plăti contribuția de sănătate o serie de persoane asigurate, precum: soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecție socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj; persoanele care se află în concediu de acomodare și cele aflate în concediu pentru creșterea copilului; persoanele fizice care beneficiază de ajutor social; personalul monahal al cultelor recunoscute.

Persoanele fizice care realizează venituri pentru care se datorează CASS pot opta pentru plata contribuției pentru persoanele aflate în întreținere. CASS se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul, reprezentând valoarea a șase salarii de bază minime brute pe țară, în vigoare la data de 1 ianuarie a anului în care se exercită opțiunea. Opțiunea se exercită oricând în cursul anului, prin depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, iar plata se efectuează în două tranșe: 25% din CASS datorată, la data depunerii declarației unice și 75%, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.

Concedii medicale: modificări în calculul indemnizațiilor

Ordonanța 158/2005 a fost modificată, iar indemnizația de incapacitate temporară de muncă se va calcula în funcție de durata concediului:

  • până la 7 zile: 55%
  • între 8–14 zile: 65%
  • peste 15 zile: 75%

Urmărește-ne și pe Google News

Elevul de 13 ani care a atacat cu cuțitul o profesoară și doi elevi în Bistrița a fost externat și adus la audieri
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 18:09

Elevul de 13 ani care a atacat cu cuțitul o profesoară și doi elevi în Bistrița a fost externat și adus la audieri

Elevul de 13 ani care a atacat cu cuțitul o profesoară și doi elevi într-o școală din municipiul Bistrița, pe 19 octombrie 2026, a fost...

Elevul de 13 ani care a atacat cu cuțitul o profesoară și doi elevi în Bistrița a fost externat și adus la audieri
Șoferii ar putea scăpa de amenzi dacă uită permisul sau talonul acasă
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 15:20

Șoferii ar putea scăpa de amenzi dacă uită permisul sau talonul acasă

Șoferii din România ar putea să nu mai fie amendați dacă nu au asupra lor permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare al mașinii....

Șoferii ar putea scăpa de amenzi dacă uită permisul sau talonul acasă
Radarul Balastierelor, finalizat tehnic, dar nefuncțional. Ministerul Mediului: Aplicația nu poate fi utilizată fără un cadru legal
Naţional marți, 27 octombrie 2026, 11:21

Radarul Balastierelor, finalizat tehnic, dar nefuncțional. Ministerul Mediului: Aplicația nu poate fi utilizată fără un cadru legal

Aplicația informatică „Radarul Balastierelor”, destinată monitorizării exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa...

Radarul Balastierelor, finalizat tehnic, dar nefuncțional. Ministerul Mediului: Aplicația nu poate fi utilizată fără un cadru legal
Casca de protecţie ar putea deveni obligatorie pentru toţi utilizatorii de trotinete şi biciclete electrice
Naţional luni, 26 octombrie 2026, 21:30

Casca de protecţie ar putea deveni obligatorie pentru toţi utilizatorii de trotinete şi biciclete electrice

Casca de protecție ar putea deveni obligatorie pentru toți conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice care circulă pe drumurile...

Casca de protecţie ar putea deveni obligatorie pentru toţi utilizatorii de trotinete şi biciclete electrice
Naţional luni, 26 octombrie 2026, 20:16

Noua Casă: avans de 5% pentru tinerii de până la 35 de ani

Tinerii cu vârsta de până la 35 de ani ar putea cumpăra o locuință prin programul „Noua Casă” cu un avans minim de 5%. Măsura ar urma să...

Noua Casă: avans de 5% pentru tinerii de până la 35 de ani
Naţional luni, 26 octombrie 2026, 20:04

Rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în incendiul de la Carfil Brașov

DIICOT și Serviciul Român de Informații (SRI) au anunțat luni, 26 octombrie 2026 că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni...

Rețea de sabotaj coordonată din Rusia, implicată în incendiul de la Carfil Brașov
Naţional luni, 26 octombrie 2026, 18:05

Anchetă la Vama Otopeni: aproape 700.000 de euro au dispărut dintr-un sac depozitat la Biroul Vamal de Frontieră

Autoritatea Vamală Română (AVR) a sesizat Poliția și a declanșat un control intern după dispariția unei sume de aproape 700.000 de euro,...

Anchetă la Vama Otopeni: aproape 700.000 de euro au dispărut dintr-un sac depozitat la Biroul Vamal de Frontieră
Naţional luni, 26 octombrie 2026, 14:25

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv

Tribunalul București a respins luni, 26 octombrie 2026 ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul...

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv