Ascultă Radio România Reșița Live

Federația Sindicatelor Silva declanșează miercuri o grevă de avertisment

Federația Sindicatelor Silva va declanșa miercuri, timp de două ore, o grevă de avertisment față de proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, propus de ministrul Mediului, Mircea Fechet, un proiect care „distruge sectorul silvic și pune în pericol locurile de muncă”.

Federația Sindicatelor Silva declanșează miercuri o grevă de avertisment

Articol editat de Casandra Silitra, 29 aprilie 2025, 20:22 / actualizat: 30 aprilie 2025, 9:09

„Ministrul mediului, apelor și pădurilor a pus în consultare publică proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Dacă acest proiect va fi adoptat, sectorul silvic românesc se va prăbuși, iar pădurile României vor ajunge, cel mai probabil, pe mâini străine. Deși se laudă că s-a consultat cu specialiști din Romsilva – pe care însă nu îi numește, proiectul pus în consultare publică este un demers sortit eșecului. Documentul pe care îl propune acest domn politician, fără nicio legătură cu silvicultura, nu are la bază niciun studiu care să îl justifice. Astfel, nu există studiu de impact, nu există studiu al profitabilității sau costurilor, nu există nicio referire clară la viitorul angajaților regiei”, avertizează Federația Sindicatelor Silva, într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES.

De asemenea, dispariția a peste 50% din actualele direcții silvice, cu referire la structurile de administrare județene validate în timp și nu la numărul șefilor, va influența negativ calitatea administrării pădurilor statului, iar efectele vor fi semnificative asupra gestionării pădurilor, inclusiv în ce privește intensificarea tăierilor ilegale, din cauza scăderii capacității de control.

În opinia sindicaliștilor, un alt „experiment” este desființarea celor 22 de parcuri naturale și naționale și comasarea într-o singură structură de administrare. „Mai mult, măsurile propuse sunt de centralizare a activității regiei, iar în felul acesta, o mână de oameni pot decide cu ușurință vânzarea sau preluarea unor active – un model pe care l-am mai văzut în România. S-au numit „privatizări de succes””, relevă sursa citată.

Potrivit Federației Silva, reorganizarea propusă de ministrul Mediului expune în primul rând activitățile economice auxiliare – fonduri de vânătoare, păstrăvării, Hotelul Silva de 4 stele din București, cabanele, etc., dar poate urma oricând „externalizarea” exploatării lemnului, un domeniu extrem de interesant pentru contractorii privați.

„Nu în cele din urmă, proiectul acestui ministru care ne calomniază și ne insultă neîncetat, nu stabilește ce se va întâmpla cu cei peste 14.000 de angajați ai Romsilva. Preluarea angajaților dintr-o structură în alta se face prin Hotărâre de Guvern, nu prin regulamente și anexe, sau prin documente interne ale regiei. Ce se va întâmpla concret cu noi? Cum să credem cuvintele unui ministru care face parte dintr-un guvern care ne-a tăiat cu cinism 25% din venituri, deși promisese că nu va tăia niciun salariu al vreunui angajat din România? Știind toate acestea, ministrul vrea să treacă proiectul pe repede-înainte, acordând timp minim pentru consultare. Cucerit de dorința de a-și face imagine și uitând că cea mai importantă problemă pe care ar trebui să o rezolve este depolitizarea Romsilva, ministrul „strecoară” proiectul pe sub zgomotul campaniei electorale. Ceea ce face nu poate trece neobservat, cu pădurile României nu are nimeni dreptul să se joace, sunt resurse care țin de siguranța României. Din toate aceste motive, mâine, 30 aprilie, între orele 10:00 – 12:00, declanșăm greva de avertisment”, a transmis Silviu Geană, liderul Federației Silva, în comunicatul citat.

Sursa: agerpres.ro

Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră. 13 marinari sunt dispăruți după un incendiu izbucnit la bordul unei nave
Naţional luni, 5 octombrie 2026, 12:57

Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră. 13 marinari sunt dispăruți după un incendiu izbucnit la bordul unei nave

O amplă operațiune de căutare și salvare este în desfășurare pe Marea Neagră, după ce un incendiu a izbucnit luni la bordul navei „Royad...

Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră. 13 marinari sunt dispăruți după un incendiu izbucnit la bordul unei nave
Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni
Naţional duminică, 4 octombrie 2026, 12:03

Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni

Președintele Nicușor Dan a convocat partidele și formațiunile parlamentare la consultări politice, luni, 5 octombrie 2026 la Palatul Cotroceni....

Palatul Cotroceni anunță programul consultărilor politice de luni
Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România
Naţional duminică, 4 octombrie 2026, 09:34

Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România

Prețul benzinei a depășit pragul de 10 lei pe litru la principalele benzinării din România. Și motorina se menține la valori de peste 10 lei...

Prețul benzinei a depășit 10 lei pe litru în România
Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă
Naţional sâmbătă, 3 octombrie 2026, 11:23

Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă

Agenția de rating Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-”, menținând însă perspectiva...

Standard & Poor’s reconfirmă ratingul României la „BBB-”, dar menține perspectiva negativă
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 21:44

Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody’s despre situația...

Moody’s avertizează România: incertitudinea politică și costurile de finanțare pot afecta consolidarea fiscală
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 15:13

Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure: Ministerul Mediului propune reguli actualizate după 26 de ani

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice pentru prevenirea și apărarea împotriva...

Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure: Ministerul Mediului propune reguli actualizate după 26 de ani
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 10:31

UPDATE: Premierul interimar Ilie Bolojan audiat la DNA Iași

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri dimineață, 2 octombrie 2026 la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași. Șeful...

UPDATE: Premierul interimar Ilie Bolojan audiat la DNA Iași
Naţional vineri, 2 octombrie 2026, 09:20

Dronă căzută în zona localității Plauru; echipele MApN fac cercetări la fața locului

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri dimineața, că o dronă a căzut în zona localității Plauru din județul Tulcea. ‘În...

Dronă căzută în zona localității Plauru; echipele MApN fac cercetări la fața locului