Ascultă Radio România Reșița Live

Sprijin pentru copiii vulnerabili din Timiș: centre de ajutor și campanii de informare

Sprijin pentru copiii vulnerabili din Timiș: centre de ajutor și campanii de informare. Proiectul este destinat prevenirii separării copiilor de familiile lor.

Sprijin pentru copiii vulnerabili din Timiș: centre de ajutor și campanii de informare

Articol editat de Cristina Corocan, 15 martie 2025, 10:24

Copiii din familii vulnerabile și cei cu părinți plecați la muncă în străinătate se confruntă cu multiple provocări. Acestea le pot afecta dezvoltarea emoțională, educațională și socială. Pentru a preveni separarea de familie și pentru a le asigura sprijinul necesar, autoritățile locale din județul Timiș derulează două campanii esențiale. Acestea au scopul dea ajuta atât copiii, cât și familiile acestora.

Un centru de zi pentru copiii vulnerabili, deschis la Cerneteaz

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, în parteneriat cu Asociația Grupului de Acțiune Locală (GAL) Colinele Recaș, implementează un proiect destinat prevenirii separării copiilor de familiile lor.

„Prin acest proiect, oferim servicii pentru cel puțin 266 de copii aflați în risc de marginalizare sau abandon familial. Beneficiarii sunt identificați cu sprijinul primăriilor partenere și includ copii din familii sărace, precum și copii cu părinți plecați la muncă în străinătate,” a declarat Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș.

Sprijin pentru copiii vulnerabili din Timiș. Ce prevede proiectul?

Crearea unui centru de zi în satul Cerneteaz, comuna Giarmata, unde copiii și părinții vor primi sprijin specializat;

Măsuri de consiliere și suport psihologic pentru copii și părinți;

Asigurarea accesului la educație și integrare socială pentru copiii expuși riscului de abandon școlar sau excluziune socială;

Sprijin pentru reintegrarea copiilor care provin din sistemul de protecție specială.

„Scopul nostru este să sprijinim familiile pentru ca acești copii să rămână în mediul familial, să poată merge la școală și să crească într-un mediu armonios,” a subliniat Smaranda Marcu.

Peste 400 de copii din Timișoara au părinți plecați la muncă în străinătate

În paralel, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara desfășoară o campanie de informare destinată părinților care intenționează să plece la muncă în străinătate.

„Prin această campanie vrem să le reamintim părinților obligațiile legale pe care le au atunci când își lasă copiii în grija altor persoane. Notificarea Direcției de Asistență Socială este obligatorie. Informarea și sprijinul adecvat pot face diferența în viața acestor copii,” a explicat Adriana Roescu, purtătorul de cuvânt al DAS Timișoara.

Conform datelor colectate de instituțiile de învățământ din municipiu, 419 copii au fost identificați ca având părinți plecați în străinătate sau reveniți în țară după o perioadă mai lungă.

Dintre aceștia:

227 de copii au domiciliul în Timișoara și sunt monitorizați de Direcția de Asistență Socială;

147 de copii au un singur părinte plecat la muncă în străinătate;

80 de copii au ambii părinți plecați sau unicul părinte susținător plecat.

Acești copii vor fi evaluați prin vizite la domiciliu în perioada martie-aprilie, pentru a se asigura că beneficiază de îngrijire corespunzătoare.

Sprijin și informare pentru familii

Pentru a facilita accesul la informații, DAS Timișoara a lansat o broșură informativă, disponibilă online pe site-ul socialtm.ro. De asemenea, părinții sau persoanele care îngrijesc copiii pot solicita sprijin la:

Adresa: Strada Cornelia Sălceanu, nr. 17, Timișoara

Telefon: 0256 202 585

email: protectiacopilului.tm@gmail.com

„Îi încurajăm pe părinți să ne contacteze pentru a primi suport și soluții concrete. Obiectivul nostru este să protejăm copiii și să le asigurăm un mediu stabil, chiar și în absența părinților,” a adăugat Adriana Roescu.

O comunitate unită pentru binele copiilor

Prin aceste inițiative, autoritățile locale și partenerii lor încearcă să răspundă provocărilor cu care se confruntă copiii vulnerabili și familiile lor. Fie că este vorba despre prevenirea separării de familie sau despre protecția celor cu părinți plecați la muncă, scopul principal este siguranța, educația și bunăstarea copiilor.

sursa foto: DGASPC Timiș

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro

Noi plantări și mini-păduri urbane în Timișoara, printr-un parteneriat între Primărie și EcoStuff România
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 14:50

Noi plantări și mini-păduri urbane în Timișoara, printr-un parteneriat între Primărie și EcoStuff România

O parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei ar putea fi amenajată prin noi plantări, în cadrul...

Noi plantări și mini-păduri urbane în Timișoara, printr-un parteneriat între Primărie și EcoStuff România
Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 14:45

Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată

Farmacia Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș va fi robotizată în cadrul unui proiect-pilot finanțat din fonduri europene. Unitatea...

Premieră medicală la Caransebeș: Spitalul Municipal, printre cele patru unităţi medicale din țară cu farmacie robotizată
Restricții pe Varianta de Ocolire Caransebeș. Lucrări de peste 42 de milioane de lei pe cei 12 kilometri de centură
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:10

Restricții pe Varianta de Ocolire Caransebeș. Lucrări de peste 42 de milioane de lei pe cei 12 kilometri de centură

Lucrările de consolidare a Variantei de Ocolire Caransebeș sunt în plină desfășurare, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri...

Restricții pe Varianta de Ocolire Caransebeș. Lucrări de peste 42 de milioane de lei pe cei 12 kilometri de centură
Deputatul Ștefan Bouda cere sprijin urgent pentru satele cehe din Clisura Dunării: drumuri modernizate și patrimoniu restaurat până în 2027
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 06:55

Deputatul Ștefan Bouda cere sprijin urgent pentru satele cehe din Clisura Dunării: drumuri modernizate și patrimoniu restaurat până în 2027

Deputatul Ștefan Bouda solicită Guvernului României și consiliilor județene Caraș-Severin și Mehedinți măsuri urgente pentru modernizarea...

Deputatul Ștefan Bouda cere sprijin urgent pentru satele cehe din Clisura Dunării: drumuri modernizate și patrimoniu restaurat până în 2027
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 05:59

Tinerii români, tot mai departe de propria locuință. 78% din Generația Z spune că nu își permite să devină proprietar

Peste o treime dintre tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani locuiesc în continuare cu părinții sau familia extinsă, iar aproape opt...

Tinerii români, tot mai departe de propria locuință. 78% din Generația Z spune că nu își permite să devină proprietar
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 20:00

Caraș-Severin, printre județele cu cele mai puține locuri de muncă. Timiș, în topul angajărilor din 2026

Caraș-Severin se află printre județele cu cele mai puține locuri de muncă disponibile în 2026, potrivit unei analize realizate de eJobs. De la...

Caraș-Severin, printre județele cu cele mai puține locuri de muncă. Timiș, în topul angajărilor din 2026
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 16:15

Două probleme rezolvate la Spitalul Municipal Caransebeș: vouchere de vacanţă plătite și digitalizare finalizată

Două probleme rezolvate la Spitalul Municipal Caransebeș: vouchere de vacanţă plătite și digitalizare finalizată. Angajații unităţii...

Două probleme rezolvate la Spitalul Municipal Caransebeș: vouchere de vacanţă plătite și digitalizare finalizată
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 16:09

Trei persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc în Arad

Trei persoane – un bărbat și două femei – sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri pentru consum propriu....

Trei persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc în Arad