Ascultă Radio România Reșița Live

Peste 1.000 de elevi aleg Şcoala altfel la Radio România

Peste 1.000 de elevi aleg Şcoala altfel la Radio România

Articol editat de Gerhard Chwoika, 4 aprilie 2014, 15:53

La Radio România educaţia şi formarea au întotdeauna un rol privilegiat atât în programe cât şi în acţiunile desfăşurate, de aceea Societatea Română de Radiodifuziune devine, între 7 şi 11 aprilie, o altfel de şcoală pentru elevii de toate vârstele.

Radioul public se alătură astfel programului derulat de Ministerul Învăţământului, intitulat Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun! care are ca scop implicarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi a cadrelor didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, unele necuprinse în curriculumul naţional, să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale. Faţă de 2013, când aproape 600 de elevi au ales să ne viziteze, anul acesta peste 1.000 de copii şi adolescenţi din şcoli generale şi licee ale Capitalei, dar şi din ţară, au ales Şcoala altfel la Radio România!

În cadrul săptămânii Şcoala altfel, grupuri de elevi însoţiţi de profesorii lor, din şcoli bucureştene – Şcoala Generala Maria Rosetti, Şcoala Generală nr. 117, liceele I.L. Caragiale, Cervantes, C.A. Rosetti, Ştefan Obregia, Mihai Eminescu, Matei Basarab, Waldorf – A.D. Xenopol, dar şi din alte şcoli din ţară, vor vizita puncte de interes ale Societăţii Române de Radiodifuziune – Agenţia Rador, studiourile de emisie ale
Radio 3 Net „Florian Pittiş”, Radio România Actualităţi, Bucureşti FM şi Antena Satelor.

Centrul Cultural Media Radio România este, la rândul său, gazdă primitoare. În cadrul proiectului Kindermind, organizat de Kinder Alegria, elevii vor vizita studiourile Radio România Cultural şi se vor întâlni cu echipa acestui post, aflând în acest mod ce presupune să lucrezi la radio, de ce studii, cunoştinţe, talente şi aptitudini ai nevoie pentru a pătrunde într-un astfel de domeniu, dar şi cum se pregătesc efectiv emisiunile şi care este drumul parcurs, de la idee până la a fi puse în undă.

Cu acelaşi prilej, redactorii Editurii Casa Radio le vor prezenta elevilor şi cadrelor didactice cele mai noi apariţii dedicate lor: Cartea cu Apolodor de Gellu Naum, în lectura Alexandrinei Halic, Întâmplări cu şi fără Arpagic de Ana Blandiana, în lectura autoarei, sau Trei poveşti de Ion Creangă, citite de Mihail Sadoveanu, Dumitru Furdui, Alexandrina Halic şi ilustrate de Ana Botezatu.

Un alt grup de copii, de la Liceul Francez Anna de Noailles, va participa la repetiţia Orchestrei Naţionale Radio din 10 aprilie. Repetiţia va avea o componentă educativă, căci adolescenţii vor avea prilejul să vadă pe viu instrumentele, să înţeleagă cum sunt ele făcute să rezoneze, dar vor afla de asemenea ce înseamnă o orchestră simfonică şi amănunte despre lucrările ce urmează a fi interpretate.

Tot în cadrul proiectului Şcoala altfel, în perioada 7 – 13 aprilie, Radio România Cultural îi invită pe cei mai tineri ascultători la Palatul Mogoşoaia, unde se desfăşoară a cincea ediţie a concursului Drumul spre celebritate. Peste 50 de tineri muzicieni vor concura aici într-un maraton al excelenţei sonore. Finala, deschisă şi ea publicului, va avea loc duminică 13 aprilie, de la ora 15:00.

Teatrul Naţional Radiofonic organizează un Atelier de Teatru Radiofonic, având drept rezultat o premieră radiofonică cu şcolari. Scenariul este inspirat după povestea Zâna Zorilor de Ioan Slavici, actorii interpreţi sunt elevii clasei a IV-a a Şcolii Generale nr. 149 din Bucureşti, iar coordonatoarea proiectului este regizorul artistic Ilinca Stihi. Copiii vor fi prezenţi în studiourile de Teatru Radiofonic, unde timp de trei zile vor participa la repetiţiile spectacolului, urmate de înregistrarea acestuia.

În aceeaşi săptămână, Caravana GAUDEAMUS ajunge la Cluj-Napoca. Târgul va avea loc în perioada 9 – 13 aprilie, în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Piaţa Unirii. Toate şcolile au primit invitaţia de a participa, pentru ca elevii să pătrundă în lumea cărţilor şi să-i cunoască îndeaproape pe autori şi editori. În cadrul campaniei de donaţii Cărţile se întorc acasă, iniţiată şi derulată de Radio România, copiii vor fi încurajaţi să fie generoşi şi să cedeze volumele care le prisosesc, celor care au din ce în ce mai greu acces la ele. Proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României se va derula şi la Cluj-Napoca, acesta având ca rezultat recompensarea şi promovarea performerilor la diferite discipline din învăţământul românesc.

Târgul este iniţiat şi organizat de Radio România prin Centrul Cultural Media Radio România – echipa GAUDEAMUS şi Radio România Cluj cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.

Sărbători Pascale Timișoara 2025: Tradiție, bucurie și evenimente pentru comunitate
Evenimente vineri, 18 aprilie 2025, 08:37

Sărbători Pascale Timișoara 2025: Tradiție, bucurie și evenimente pentru comunitate

Mesaj de Paște din partea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, Casa de Cultură a Municipiului...

Sărbători Pascale Timișoara 2025: Tradiție, bucurie și evenimente pentru comunitate
Ruga de la oraş 2025: Tradiție, muzică și voie bună între 25-27 aprilie la Caransebeș
Evenimente joi, 17 aprilie 2025, 10:00

Ruga de la oraş 2025: Tradiție, muzică și voie bună între 25-27 aprilie la Caransebeș

Ruga de la oraş 2025: Tradiție, muzică și voie bună între 25-27 aprilie! Caransebeșul se pregătește pentru una dintre cele mai iubite...

Ruga de la oraş 2025: Tradiție, muzică și voie bună între 25-27 aprilie la Caransebeș
Eveniment umanitar: „Comunitate în Mișcare” 2025
Evenimente sâmbătă, 12 aprilie 2025, 07:22

Eveniment umanitar: „Comunitate în Mișcare” 2025

Reșița se pregătește pentru o explozie de energie, solidaritate și speranță! Pe 31 mai 2025, în zona Kaufland Govândari – Intim și Parcul...

Eveniment umanitar: „Comunitate în Mișcare” 2025
Flori de Florii 2025: Program complet, artiști invitați și surprize de suflet în Timișoara
Evenimente joi, 10 aprilie 2025, 21:20

Flori de Florii 2025: Program complet, artiști invitați și surprize de suflet în Timișoara

Flori de Florii 2025: Sărbătoare, culoare și tradiție în Timișoara Între 11 și 13 aprilie 2025, Timișoara îmbracă haine de sărbătoare,...

Flori de Florii 2025: Program complet, artiști invitați și surprize de suflet în Timișoara
Evenimente joi, 10 aprilie 2025, 11:42

„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara

„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara Timișoara îmbracă straie...

„Azi la noi cântă tot natul” – Spectacolul care aduce emoție şi folclor pe scena Sălii Capitol din Timișoara
Evenimente miercuri, 9 aprilie 2025, 15:47

Gaudeamus Cluj-Napoca 2025

25 de ani de la inaugurarea Caravanei Gaudeamus Radio România! ● Târgul de Carte Gaudeamus, ediția Cluj-Napoca 2025 ● 9 – 13...

Gaudeamus Cluj-Napoca 2025
Evenimente miercuri, 9 aprilie 2025, 15:18

Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural

În perioada 14-25 aprilie, Radio România Cultural oferă ascultătorilor săi o experiență de excepție: lectura integrală...

Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural
Evenimente vineri, 4 aprilie 2025, 09:35

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic! Obiectivul poate fi explorat până în luna septembrie. Peștera Comarnic, una dintre cele mai...

Se deschide sezonul de vizitare a Peșterii Comarnic