Ascultă Radio România Reșița Live

Studiu: Ce rol are muzica în viața de zi cu zi a românilor

Nouă din zece români obişnuiesc să asculte muzică cunoscută zilnic, arată un studiu Reveal Marketing Research. Astfel, aproximativ 87% dintre români ascultă muzică cunoscută mai mult de 30 de minute pe zi în rutina zilnică.

Studiu: Ce rol are muzica în viața de zi cu zi a românilor

Articol editat de Adam Valentina, 26 octombrie 2023, 22:55 / actualizat: 27 octombrie 2023, 6:49

Totodată, unul din zece români integrează în foarte mare măsură muzica în majoritatea activităţilor zilnice, petrecând mai mult de 5 ore pe zi ascultând diferite melodii.

Autorii studiului spun că și-au propus să creeze o imagine concretă asupra rolului muzicii cunoscute în viaţa de zi cu zi a românilor şi despre obiceiurile de consum muzical.

Cercetarea arată că 49% dintre români sunt „iubitori de muzică”, aceştia apreciind şi ascultând în foarte mare măsură muzică. Potrivit aceluiaşi studiu, nouă din zece români susţin că muzica cunoscută care se aude pe fundal în diferitele locaţii publice vizitate le poate influenţa starea de spirit şi comportamentul.

„O muzică cunoscută şi potrivită influenţează ritmul în care românii consumă şi petrec timp când ies în oraş. Voluntar sau involuntar, fie că ne place sau că ne provoacă sentimente mai puţin plăcute, muzica ne însoţeşte pretutindeni, pe stradă, în maşină, la birou, cu ocazia ieşirilor în oraş sau acasă. Conform studiului, ieşitul în oraş este una dintre principalele activităţi de timp liber ale românilor, iar muzica cunoscută care se aude pe fundal în diferitele locaţii publice vizitate poate influenţa starea de spirit şi comportamentul în cazul a 91% dintre români”, susţin autorii studiului.

Mai mult decât atât, 70% declară că este important şi foarte important să audă muzică cunoscută în locaţiile pe care le frecventează, în special când vine vorba de restaurante şi terase (73%), baruri şi pub-uri (73%) sau cafenele şi cofetării (66%).

„Cum era de aşteptat, iubitorii de muzică se diferenţiază ca fiind cei cărora le place cel mai mult să petreacă timp liber în baruri şi pub-uri, 31% frecventând săptămânal astfel de locaţii (vs. 25% total eşantion). Mai mult decât atât, aceşti consumatori declară într-o măsură semnificativ mai mare că ar fi deschişi să viziteze mai des diferite locaţii publice în care se ascultă muzică cunoscută (82% vs. 70% total eşantion) şi mai predispuşi să scoată mai mulţi bani din buzunar în baruri, pub-uri (47% vs. 42% total eşantion) sau în restaurante, terase (46% vs. 42% total eşantion) dacă atmosfera creată de muzică este una pe placul lor”, se precizează în raport.

Important de subliniat este şi faptul că muzica a devenit un instrument de măsurare a fidelităţii consumatorilor, peste 55% dintre respondenţi declarând că sunt dispuşi să recomande apropiaţilor locaţiile publice unde atmosfera creată de muzica cunoscută de pe fundal a fost una pe placul lor.

„Muzica este un limbaj pe care toţi îl înţelegem şi este cu siguranţă un instrument ce poate influenţa starea generală de spirit întrucât oamenii o folosesc pentru a-şi personaliza sau crea atmosfera dorită acasă, având în acelaşi timp o importanţă deosebită şi în diferitele tipuri de locaţii şi medii exterioare frecventate de indivizi. Rezultatele studiului nostru confirmă faptul că muzica cunoscută este un instrument puternic ce poate influenţa stările de spirit, percepţiile şi comportamentele consumatorilor în funcţie de diferitele contexte sociale în care se găsesc”, susţin autorii studiului.

Cercetarea mai arată că genul muzical pare să aibă la rândul său o importanţă semnificativă pentru majoritatea românilor, 66% dintre aceştia considerând că este important sau foarte important ca genul muzical să fie pe placul lor în locaţiile publice în care aleg să meargă.

„Se observă un procent semnificativ mai mare în rândul respondenţilor cu vârste cuprinse între 35-44 ani (72%) şi al iubitorilor de muzică (81%). Cele mai populare genuri muzicale ascultate de români atunci când ies să se distreze în baruri şi pub-uri sunt muzica pop/hip-hop/ rap (40%), rock (41%) şi dance/electronică (38%).

În cazul restaurantelor şi teraselor regăsim în topul preferinţelor muzica tradiţională/populară (38%), blues (37%) şi jazz (35%), iar în momentele când aleg să viziteze cafenele sau cofetării, românii preferă mai degrabă muzica blues (30%) şipop/hip-hop/rap (29%).”, mai arată cercetarea.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada iulie 2023 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban, care utilizează internetul. Mărimea eşantionului a fost de 818 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3.5% la un nivel de încredere de 95%.

Foto Pixabay.com

Ziua Mondială a Plămânilor marcată pe 25 septembrie. Profesorul Cristian Oance:”Fumatul nu este singurul pericol pentru sănătatea respiratorie”
Fapt divers vineri, 25 septembrie 2026, 16:08

Ziua Mondială a Plămânilor marcată pe 25 septembrie. Profesorul Cristian Oance:”Fumatul nu este singurul pericol pentru sănătatea respiratorie”

Respirăm, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama, de aproximativ 20.000 de ori într-o singură zi. Cu toate acestea, sănătatea...

Ziua Mondială a Plămânilor marcată pe 25 septembrie. Profesorul Cristian Oance:”Fumatul nu este singurul pericol pentru sănătatea respiratorie”
Aproape 1.500 de oameni au pedalat împreună în cadrul RO Bike Valley-Marea Pedalare
Fapt divers vineri, 25 septembrie 2026, 12:18

Aproape 1.500 de oameni au pedalat împreună în cadrul RO Bike Valley-Marea Pedalare

Marea Pedalare a ajuns la a doua ediție și a reunit comunități din vestul țării Aproape 1.500 de persoane din vestul țării au participat,...

Aproape 1.500 de oameni au pedalat împreună în cadrul RO Bike Valley-Marea Pedalare
Echinocţiul de toamnă 2026: Moment astronomic, simboluri şi tradiţii populare
Fapt divers miercuri, 23 septembrie 2026, 00:27

Echinocţiul de toamnă 2026: Moment astronomic, simboluri şi tradiţii populare

În 2026, acest fenomen are loc pe 23 septembrie, la ora 03:05, marcând trecerea oficială în toamna astronomică. Ce este echinocțiul de toamnă...

Echinocţiul de toamnă 2026: Moment astronomic, simboluri şi tradiţii populare
Echinocțiul de toamnă 2026. Toamna astronomică începe în noaptea de marți spre miercuri. Când trece România la ora de iarnă
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 14:26

Echinocțiul de toamnă 2026. Toamna astronomică începe în noaptea de marți spre miercuri. Când trece România la ora de iarnă

Toamna astronomică începe în România miercuri, 23 septembrie 2026, la ora 03:05, odată cu echinocțiul de toamnă. Din acest moment, în...

Echinocțiul de toamnă 2026. Toamna astronomică începe în noaptea de marți spre miercuri. Când trece România la ora de iarnă
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 13:50

Ziua Mondială fără Mașini, sărbătorită la Reșița pe biciclete, role și trotinete

Ziua Mondială fără Mașini, marcată în fiecare an pe 22 septembrie, a fost celebrată astăzi și la Reșița. Activitatea a fost dedicată...

Ziua Mondială fără Mașini, sărbătorită la Reșița pe biciclete, role și trotinete
Fapt divers marți, 22 septembrie 2026, 09:52

22 septembrie – Ziua Mondială fără Mașini. România rămâne printre țările UE cu cea mai ridicată mortalitate rutieră

Ziua Mondială fără Mașini este marcată în fiecare an, la 22 septembrie, și încurajează renunțarea, cel puțin pentru o zi, la autoturismul...

22 septembrie – Ziua Mondială fără Mașini. România rămâne printre țările UE cu cea mai ridicată mortalitate rutieră
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 18:56

Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Petroșnița. Episcopul Lucian a oficiat Sfânta Liturghie

Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a câtorva...

Binecuvântare arhierească la Mănăstirea Petroșnița. Episcopul Lucian a oficiat Sfânta Liturghie
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 15:32

Crosul OncoHelp de la Timișoara a adunat cu succes peste 700 de participanți. O comunitate întreagă a alergat pentru pacienții bolnavi de cancer

Peste 700 de participanți de toate vârstele au luat startul, la Timișoara, la cea mai recentă ediție a Crosului OncoHelp, unul dintre cele mai...

Crosul OncoHelp de la Timișoara a adunat cu succes peste 700 de participanți. O comunitate întreagă a alergat pentru pacienții bolnavi de cancer