Ascultă Radio România Reșița Live

Cea mai uşoară bicicletă din lume, realizată de inventatori din Arad, atracţie la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva

Inventatorii din judeţul Arad sunt prezenţi, în aceste zile, la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva, iar una dintre atracţii este cea mai uşoară bicicletă din lume creată de Dan Sobol. Inventatorul s-a prezentat la Geneva cu alte două invenţii, transmite Consiliul Județean Arad.

Cea mai uşoară bicicletă din lume, realizată de inventatori din Arad, atracţie la Salonul Mondial de Invenţii de la Geneva

Articol editat de Valentina Adam, 28 aprilie 2023, 17:36 / actualizat: 28 aprilie 2023, 18:38

Conform comunicatului de pe pagina de Facebook a forului județean, standul Aradului este poziţionat chiar lângă cel al Chinei, care atrage aproximativ 85 la sută dintre vizitatori, iar o parte dintre aceştia vizitează şi invenţiile celor din Arad.

”Piesa de cea mai mare atractivitate a Aradului o reprezintă bicicleta realizată de Dan Sobol, cea mai uşoară lume, pe care foarte mulţi vizitatori o ridică, o analizează, o admiră. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Ionel Bulbuc, a declarat că va iniţia un program de prezentare a acestei invenţii în toate liceele din judeţ, unde îşi doreşte să organizeze, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar, laboratoare de prezentare a invenţiilor şi inovaţiilor arădene, în vederea creşterii interesului tinerilor faţă de acest domeniu”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al CJ Arad.

În ceea ce îl priveşte pe inventatorul Dan Sobol, acesta a venit la Geneva cu trei invenţii brevetate. Una este o turbină eoliană dublu rotor contrarotativ cu pale semirigide extensibile ce au suprafaţă şi asimetrie continuu variabilă.

”Turbinele eoliane contrarotative cu pale semirigide extensibile ce au suprafaţă şi asimetrie continuu variabilă sunt destinate instalaţiilor eoliene dar şi altor utilizări. Sunt prevăzute cu două rotoare contrarotative cu un număr impar de pale, rotoare special concepute a fi ghidaje şi/sau purtătoare a generatorului electric, ansamblu ce se mişcă simetric sub presiunea masei de aer devenind foarte performante funcţional, fără zgomote şi vibraţii, construite cu îmbunătăţirea efectului dinamic prin configurarea palelor şi a carcaselor speciale prevăzute cu voleţi de curgere”, se mai arată în comunicat.

Foto: Consiliul Judetean Arad/Facebook

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Mureș
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 12:30

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Mureș

Primăria Timișoara a finalizat lucrările de modernizare a locului de joacă de pe strada Mureș nr. 121.  Municipalitatea anunță că programul...

Primăria Timișoara a finalizat modernizarea locului de joacă de pe strada Mureș
Lacul Trei Ape, golit controlat pentru lucrări la baraj.
Actualitate joi, 17 septembrie 2026, 08:38

Lacul Trei Ape, golit controlat pentru lucrări la baraj.

Golirea controlată a lacului de acumulare Trei Ape din Caraș-Severin a început la începutul lunii septembrie, pentru lucrări complexe de...

Lacul Trei Ape, golit controlat pentru lucrări la baraj.
Platforma E-Sănătatea Mea ridică semne de întrebare în Caraș-Severin. Ce probleme reclamă medicii și farmaciștii
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:51

Platforma E-Sănătatea Mea ridică semne de întrebare în Caraș-Severin. Ce probleme reclamă medicii și farmaciștii

Digitalizarea serviciilor medicale prin noul portal E-Sănătatea Mea vine cu promisiunea unui acces mai rapid la informațiile medicale, însă...

Platforma E-Sănătatea Mea ridică semne de întrebare în Caraș-Severin. Ce probleme reclamă medicii și farmaciștii
Zece voluntari din vestul țării, premiați pentru implicarea în comunitate
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 16:35

Zece voluntari din vestul țării, premiați pentru implicarea în comunitate

Câștigătorii campaniei „10 voluntari de 10” vor primi biciclete electrice Fundația Comunitară Timișoara a anunțat cei 10 câștigători ai...

Zece voluntari din vestul țării, premiați pentru implicarea în comunitate
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:49

Medicamentele pentru urgențe, asigurate la Reșița. Managerul Cristian Toader: „Sănătatea pacientului este prioritară!”

Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu se confruntă, în acest moment, cu o criză de medicamente sau...

Medicamentele pentru urgențe, asigurate la Reșița. Managerul Cristian Toader: „Sănătatea pacientului este prioritară!”
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:39

Bărbat căutat în Austria pentru furt, prins la Câlnic de polițiștii din Caraș-Severin

Un bărbat de 25 de ani, căutat de autoritățile din Austria pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt, a fost depistat de polițiștii din...

Bărbat căutat în Austria pentru furt, prins la Câlnic de polițiștii din Caraș-Severin
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:30

17 persoane reținute la Arad într-un dosar de trafic de droguri. Două dintre ele sunt minore

17 persoane, între care două minore, au fost reținute la Arad, în urma celor 33 de percheziții domiciliare efectuate într-o anchetă privind...

17 persoane reținute la Arad într-un dosar de trafic de droguri. Două dintre ele sunt minore
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:00

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității

Sute de oameni din vestul României sunt așteptați să participe, în perioada 16–22 septembrie 2026, la Marea Pedalare RO Bike Valley, eveniment...

Marea Pedalare RO Bike Valley 2026: sute de oameni din vestul țării vor ieși pe biciclete în Săptămâna Europeană a Mobilității