Ascultă Radio România Reșița Live

Cornel Galescu: la birou e mai greu decât pe munte!

Deși sezonul de iarnă a fost foarte scurt, salvamontiștii din Caraș-Severin au avut zeci de intervenții pe pârtiile de schi, dar și în afara acestora. Șeful Serviciului Salvamont, Cornel Galescu spune că reorganizarea suferită anul trecut a dus la o eficientizare a misiunilor, dar că activitatea de birou este mai dificilă decât cea din teren.

Cornel Galescu: la birou e mai greu decât pe munte!

Articol editat de Sebastian Dragomir, 13 martie 2023, 12:14

„Am devenit un serviciu mai independent decât era înainte, s-a simplificat într-un fel birocrația și circuitul hârtiilor și aprobărilor. Pe de altă parte, există o responsabilitate mai mare, fiind un serviciu cu personalitate juridică, suntem nevoiți, așa puțini cât suntem noi angajați în cadrul acestui serviciu, să acoperim foarte multe departamente. În total suntem nouă salvatori și trei angajați pe parte administrativă. Aici mă refer doar la personalul contractual, pentru că în afară de cei 12 angajați, mai sunt aproximativ 25 de voluntari care participă la acțiuni de patrulare sau chiar de intervenție, atunci când este cazul. Deci, avem trei oameni care trebuie să acopere toată activitatea de birou. Cred eu că este o provocare mai mare decât aceea de a interveni pe furtună sau pe viscol în munte”.

Și ieri, salvamontiștii de pe Muntele Mic au intervenit la un accident survenit în urma unei căzături cu sania. Din fericire, nu a fost nevoie de prezența ambulanței sau a Smurd-ului, a mai spus Cornel Galescu.

Etichete:
Parcul „Mihai Eminescu” din Arad va fi modernizat cu 2,8 milioane de euro. 88 de arbori noi vor fi plantați
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 20:00

Parcul „Mihai Eminescu” din Arad va fi modernizat cu 2,8 milioane de euro. 88 de arbori noi vor fi plantați

Parcul „Mihai Eminescu”, unul dintre spațiile de relaxare preferate ale arădenilor, va trece printr-un amplu proces de modernizare, cu ajutorul...

Parcul „Mihai Eminescu” din Arad va fi modernizat cu 2,8 milioane de euro. 88 de arbori noi vor fi plantați
Siguranța elevilor din Timiș, în atenția autorităților. Un grup de lucru va analiza vulnerabilitățile din școli
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 18:15

Siguranța elevilor din Timiș, în atenția autorităților. Un grup de lucru va analiza vulnerabilitățile din școli

Siguranța elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ din județul Timiș va fi evaluată de un grup de lucru. acesta va fi...

Siguranța elevilor din Timiș, în atenția autorităților. Un grup de lucru va analiza vulnerabilitățile din școli
Caraş-Severin: accident mortal pe DN 6, la Jupa. Un tânăr de 28 de ani a murit după o coliziune frontală cu un TIR
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:05

Caraş-Severin: accident mortal pe DN 6, la Jupa. Un tânăr de 28 de ani a murit după o coliziune frontală cu un TIR

Un accident rutier mortal s-a produs sâmbătă, 31 octombrie 2026, pe DN 6, la ieșirea din localitatea Jupa, județul Caraș-Severin. Un tânăr de...

Caraş-Severin: accident mortal pe DN 6, la Jupa. Un tânăr de 28 de ani a murit după o coliziune frontală cu un TIR
Congresul USR, la Timișoara: Partidul a adoptat rezoluţia „Ne ţinem de treabă. Ne ţinem de cuvânt”
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:48

Congresul USR, la Timișoara: Partidul a adoptat rezoluţia „Ne ţinem de treabă. Ne ţinem de cuvânt”

Congresul Uniunii Salvați România (USR), desfășurat sâmbătă, 31 octombrie 2026, la Timișoara, a adoptat rezoluția politică „Ne ținem de...

Congresul USR, la Timișoara: Partidul a adoptat rezoluţia „Ne ţinem de treabă. Ne ţinem de cuvânt”
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 12:21

Restricții de trafic la Porțile de Fier I: intrarea camioanelor în România, suspendată până pe 1 noiembrie 2026

Traficul autovehiculelor de transport marfă prin Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I este suspendat temporar, pe sensul de intrare...

Restricții de trafic la Porțile de Fier I: intrarea camioanelor în România, suspendată până pe 1 noiembrie 2026
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:15

ITM Caraș-Severin a aplicat amenzi de 177.000 de lei în primul semestru din 2026. Două accidente mortale de muncă, raportate

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraș-Severin a efectuat 444 de controale în domeniul securității și sănătății în muncă....

ITM Caraș-Severin a aplicat amenzi de 177.000 de lei în primul semestru din 2026. Două accidente mortale de muncă, raportate
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 09:15

Două dintre cele cinci drumuri din nordul județului Arad au fost finalizate. Investiția depășește 419 milioane de lei

Modernizarea infrastructurii rutiere din nordul județului Arad avansează, două dintre cele cinci tronsoane de drum incluse în proiect fiind deja...

Două dintre cele cinci drumuri din nordul județului Arad au fost finalizate. Investiția depășește 419 milioane de lei
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 08:00

Vaccinul antigripal, disponibil în farmaciile din România. 370.000 de doze se află în stoc, iar o nouă tranșă este așteptată în noiembrie

Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva gripei vor avea la dispoziție noi doze de vaccin, disponibile în depozitele distribuitorilor din...

Vaccinul antigripal, disponibil în farmaciile din România. 370.000 de doze se află în stoc, iar o nouă tranșă este așteptată în noiembrie