Ascultă Radio România Reșița Live

Societatea de Transport Public Timişoara intră în restructurare şi angajează 150 de vatmani şi şoferi

Societatea de Transport Public Timişoara intră, anul acesta într-un plan de restructurare financiară şi operaţională.

Societatea de Transport Public Timişoara intră în restructurare şi angajează 150 de vatmani şi şoferi

Articol editat de Mirabela Afronie, 2 martie 2023, 08:42

Consiliul Local Timișoara a aprobat în unanimitate planul de restructurare al Societății de Transport Public Timișoara.

Este cel mai important pas pe care STPT îl face pentru a deveni o companie modernă de transport, o companie viabilă care răspunde așteptărilor călătorilor săi. Începe astfel, primul proces real de restructurare al companiei, pentru a-și eficientiza activitatea, a-și reduce datoriile istorice și a-și îmbunătăți serviciile. Primăria a sprijinit și sprijină din plin acest demers și face eforturi consistente pentru a pune societatea pe fundații solide. Am plătit restanțele create de conflictul instituțional din 2021 între foștii directori de la STPT și SMTT (Societatea Metropolitană de Transport Timișoara), conducerea celor două organizații a fost înlocuită cu o conducere profesionistă, oprim bulgărele de datorii istorice și am contractat o sumă record de fonduri europene pentru a schimba complet flota de transport public local și sistemul de ticketing”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Societatea de Transport Public a adunat datorii în perioada 2010-2016 către Statul Român, datorii fiscale care au rămas restante până în ziua de astăzi. S-au făcut demersuri pentru restructurarea acestora, care nu s-au materializat în final, aspect care a afectat funcționarea serviciului public de transport.

În acest context, restructurarea financiară vine împreună cu o restructurare de natură operațională și un set de măsuri rigide, care obligă STPT să se modernizeze și să-și respecte obligațiile fiscale. Restructurarea societății de transport va crea o companie viabilă, cu capacitatea să gestioneze o flotă de transport în proces de schimbare completă, să asigure mentenanța noilor vehicule, să crească frecvența curselor și punctualitatea mijloacelor de transport.

Cele mai importante măsuri sunt:

-Informatizarea companiei printr-un sistem de tip ERP, care integrează toate fluxurile operaționale și contabile (de exemplu, câți km au fost parcurși zilnic, cât combustibil folosit, câte încasări, câți călători, costuri de operare etc.);

-Monitorizarea consumurilor de combustibil pentru vehicule precum și monitorizarea vehiculelor printr-un sistem GPS modern, pentru a elimina furturile;

-Implementarea unui sistem de e-ticketing pentru a crește încasările directe (vânzări de bilete/abonamente), dar și pentru a monitoriza încasările (practic, în orice moment se va putea verifica în timp real câți călători sunt în fiecare mijloc de transport și câți au plătit călătoria);

-Angajarea a 150 de vatmani și șoferi pentru a crește frecvența mijloacelor de transport public și a spori atractivitatea transportului public și numărul călătorilor;

-Eliminarea a 60 de posturi prin digitalizarea și automatizarea procedurilor și a 20 de posturi prin comasare departamentelor funcționale;

-Sistematizarea serviciilor de publicitate și reorganizarea departamentului de marketing pentru a crește veniturile companiei;

-Dezvoltarea serviciului de Infrastructură (linii de cale, rețea aeriană) pentru a realiza lucrări de modernizare a infrastructurii de transport din Timișoara;

-Extinderea serviciilor STPT pentru a realiza investiții de modernizare a iluminatului stradal din Timișoara, pentru a crește veniturile companiei;

-Deschiderea serviciului de Inspecție Tehnică Periodică (ITP) către alte companii cu aceeași clasă de vehicule, pentru a crește veniturile companiei;

-Modificarea contractului care reglementează relația dintre companie și administrațiile locale, proces deja aflat în derulare;

-Instituirea de măsuri de guvernanță și control la nivelul administrării companiei.

Planul de restructurare se aplică pe o perioadă de 7 ani pentru restructurarea datoriilor fiscale. Implementarea măsurilor aferente restructurării operaționale se va realiza într-un termen de 3 ani.

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș
Actualitate vineri, 7 august 2026, 21:45

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș

Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeș lansează „Raftul cu cărți gratuite”, un proiect dedicat iubitorilor de lectură....

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș
Transport Urban Reșița introduce primul traseu metropolitan: Reșița – Văliug – Crivaia
Actualitate vineri, 7 august 2026, 17:44

Transport Urban Reșița introduce primul traseu metropolitan: Reșița – Văliug – Crivaia

Noul traseu oferă o conexiune directă între Reșița și cele două destinații turistice din zona montană a județului Caraș-Severin. Când...

Transport Urban Reșița introduce primul traseu metropolitan: Reșița – Văliug – Crivaia
Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:46

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii

De ce se desfășoară lucrările la rețeaua de apă din Caransebeș Montarea căminelor de măsurare a debitului și presiunii face parte din...

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:01

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila

În perioada următoare, cele 22 de apartamente din acest bloc vor fi predate noilor locatari, încheind astfel unul dintre cele mai importante...

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Actualitate vineri, 7 august 2026, 13:28

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor

Lucrările pentru reducerea riscului de inundații pe sectorul Curtea – Valea lui Liman, din județul Timiș, au ajuns la un stadiu de execuție de...

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor
Actualitate vineri, 7 august 2026, 11:06

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise

  A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 începe în județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean...

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise
Actualitate vineri, 7 august 2026, 09:36

Incendiu în pădurile din Caraș-Severin: Pompierii și silvicultorii continuă lupta cu focul, la Lindenfeld

Lupta cu incendiul izbucnit în fondul forestier din zona localității Lindenfeld, comuna Buchin, continuă și astăzi. Pentru localizarea și...

Incendiu în pădurile din Caraș-Severin: Pompierii și silvicultorii continuă lupta cu focul, la Lindenfeld
Actualitate vineri, 7 august 2026, 09:26

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2   Aeroportul Internațional Timișoara a redus cu...

Aeroportul Internațional Timișoara reduce cu 60% intensitatea iluminatului în terminalul T2