Reformele lui Cuza. Impozitele, primul pas către modernizare
24 ianuarie nu marchează doar dispariția unei granițe interne, ci nașterea statului român modern. Unirea Principatelor Române din 1859 a însemnat mai mult decât un act politic: a pus bazele unei economii funcționale, ale unor instituții moderne și ale primelor reforme structurale care aveau să schimbe definitiv parcursul țării.
Articol editat de Valentina Adam, 24 ianuarie 2026, 09:04
Sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, România intra într-o etapă extrem de dificilă. Prioritatea absolută era sincronizarea economică a celor două Principate, Moldova și Țara Românească. La acel moment, economia era una preponderent agrară, comerțul se limita în mare parte la negustorie, iar industria se afla într-o fază incipientă, aproape de „gestație”.
Primele reforme economice după Unire
După actul Unirii, modernizarea statului a devenit imperativă. În anul 1861, a fost realizată o reformă fiscală majoră, prin:
- instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori;
- introducerea impozitului funciar;
- stabilirea unei contribuții pentru drumuri, semn clar al interesului pentru dezvoltarea infrastructurii.
Prin aceste măsuri, la sfârșitul anului 1861, chiar înainte de unificarea administrativ-politică deplină, Principatele Unite Române dispuneau deja de un sistem fiscal modern, comparabil cu cel al statelor europene ale vremii.
Reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești
Două dintre cele mai importante măsuri ale domniei lui Cuza au fost:
- secularizarea averilor mănăstirești, trecute în proprietatea statului pentru consolidarea finanțelor publice;
- reforma agrară, adoptată în 1862.
Deși reforma agrară nu a reprezentat o revoluție socială în sens deplin, conservatorii încercând să-și păstreze privilegiile, impactul său a fost major, deschizând drumul către o societate mai echilibrată și către recunoașterea drepturilor țăranilor.
România, între Evul Mediu și modernitate
La mijlocul secolului al XIX-lea, România era mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate. Era nevoie urgentă de:
- legi moderne;
- instituții administrative eficiente;
- infrastructură care să susțină dezvoltarea economică.
În acest context, au apărut legile de reorganizare administrativă, reglementări pentru construirea căilor ferate și norme care stimulau formarea unui corp de specialiști și experți în domenii economice esențiale.
Investițiile și infrastructura – cheia dezvoltării
Încă din 1859, economiștii vremii conștientizau rolul crucial al investițiilor într-o economie sănătoasă. Exista un capital intern, provenit din exportul de produse agricole, insuficient însă pentru nevoile statului. De aceea, autoritățile acordau o importanță deosebită și capitalului extern.
În 1865, a fost semnată concesiunea pentru construirea căii ferate București–Giurgiu, menită să lege capitala de Dunăre. În privința infrastructurii rutiere, un moment important l-a constituit contractarea, de către o casă engleză, a construirii a 19 poduri metalice, esențiale pentru circulație și comerț.
Cum a apărut leul, moneda națională
Un stat modern nu putea funcționa fără o monedă proprie. Dreptul de batere a monedei reprezenta un atribut fundamental al independenței statale.
Încă din 1859, Cuza și apropiații săi au început pregătirile pentru crearea unui sistem monetar național. Într-un document al Consiliului de Miniștri din 18 noiembrie 1859, apare pentru prima dată denumirea propusă pentru moneda românească: „romanat”, inspirată ca dimensiuni și greutate de francul francez.
În 1860, a fost elaborat un proiect de lege care prevedea baterea de monede din aur, argint și aramă. Inițiativa a fost însă blocată de puterile protectoare, în urma protestelor Imperiului Otoman.
Abia șapte ani mai târziu, la 22 aprilie 1867, la un an după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, este stabilită prin lege moneda națională a României – leul, un pas esențial spre consolidarea economiei moderne.
Unirea – punctul zero al statului modern
Deși reformele au fost dificile și uneori incomplete, Unirea Principatelor Române a creat cadrul necesar pentru:
- dezvoltarea economică;
- modernizarea instituțională;
- integrarea României în circuitul european al epocii.
24 ianuarie 1859 rămâne astfel nu doar o dată simbolică, ci punctul zero al României moderne, momentul din care statul român a început să funcționeze ca o entitate economică și politică coerentă, cu obiective clare de dezvoltare și modernizare.
Urmărește-ne și pe Google News