Ascultă Radio România Reșița Live

Artistul plastic Bogdan Piperiu deschide cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional ’’Sabin Pautza’’

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional ’’Sabin Pautza’’ se va desfășura la Reșița, în perioada 28-30 octombrie. Tradiționala manifestare este închinată unei personalități internaționale născută în Banatului Montan- maestrul Sabin Pautza, compozitor, dirijor, profesor univeristar, a cărei carieră artistică de peste 40 de ani s-a bucurat de recunoașterea celor mai prestigioase foruri culturale din lume.

Artistul plastic Bogdan Piperiu deschide cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional ’’Sabin Pautza’’

Articol editat de Anca Bălălău, 25 octombrie 2022, 06:51

Deschiderea Festivalului Internațional ’’Sabin Pautza’’ va avea loc miercuri, 26 octombrie de la ora 18:00 în incinta Muzeului Banatului Montan cu vernisajul expoziției „??????” a pictorului Bogdan Piperiu. Prezintă: Ada D. Cruceanu și Bata Marianov.

Nepot al maestrului Pautza, Bogdan Piperiu este născut la Moniom și a început să picteze de mic și chiar și-a expus prima lucrare într-o expoziție colectivă a artiștilor din Reșița, pe când avea 13-14 ani.
De-a lungul timpului a convins prin mesajul său artistic, bucurându-se de aprecieri atât în țară cât și în străinătate. Parte din sângele creației lui alimentează inimile noastre cu emoția ce depășește ramele unei constrângeri generate de admirație…

Astăzi, Bogdan Piperiu locuiește în Germania, în Tuttlingen, localitate ce a devenit Moniomul românesc pentru artist. Graniţele geografice nu există, Bogdan este într-o strânsă colaborare cu toate forurile culturale din Caraş-Severin, fie prin participări la expoziţii, fie prin semnătura sa pe toate afişele Teatrului de Vest și a altor instituții de profil din județ, ca o puternică şi profundă declaraţie de iubire pentru cultură şi artă.

Sabin Pautza este compozitor, dirijor, profesor, manager, sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român Sabin PAUTZA.

Născut la 8 februarie 1943 la Câlnic-Reșița, județul Caraș-Severin. Este absolvent al Liceului Mixt Reșița (1960) și al Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1965) urmând specializarea în compoziție și dirijat la Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia (1970).A fost profesor de armonie, dirijat și orchestrație la Academia George Enescu din Iași (1965-1984).

Din anul 1984 s-a stabilit în S.U.A. A fost director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey – Plainfield Symphony, fiind în prezent Conductor Emeritus pe viaţă al ansamblului.Un moment cheie în cariera sa l-a constituit debutul în prestigioasa sală Carnegie Hall din New York (1985) când s-a prezentat în dublă ipostază: aceea de dirijor şi de compozitor.A dirijat pe marile scene ale lumii (Europa, America și Australia).

Obține titulul de Doctor în muzică al Academiei Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (2005) și al London Institute for Applies Research.
Este deținătorul a numeroase premii și distincții naționale și internaționale: Premiul George Enescu al Academiei Române (1975), Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1979), Marele Premiu al Televiziunii Române (1981), Premiul de Compoziţie la Concursul Internaţional din Salt Lake City (Utah), Premiul Rudolph Nissim al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) şi Marele Premiu Dr. Martin Luther King Jr. pentru compoziţie.

A fost nominalizat în International Who’s Who in Music (Cambrige, Anglia, ed. 1980-1984-1992-2000) și în 10.000 de americani notabili (editat de American Biographical Institute o dată la cinci ani).
Sabin PAUTZA este cetățean de onoare al orașelor Reșita (România) și Plainfield (SUA), și al județului Caraș-Severin.
DOCTOR HONORIS CAUSA al Universitatii VALAHIA din Targoviste
DOCTOR HONORIS CAUSA al Centrului Universitar UBB din Resita din iunie 2015.

În 2007, în Plainfield (SUA), ziua de 7 mai a fost declarată Ziua Sabin PAUTZA. Este membru al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Compoziţiile sale sunt publicate în totalitate de către San Nicobian Edition din New York, iar Casa de discuri Swift Music Group din New Jersey editează seria Opera Omnia a compozitorului.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

Miercuri, 26 oct. 2022, Ora 18:00, MUZEUL BANATULUI MONTAN

Sabin PAUTZA, muzică și artă plastică Exoziție de artă plastică GIFTIG – TOXIC– Bogdan PIPERIU –PIPERIUS (Germania) Prezintă: Ada D. CRUCEANU, Bata MARIANOV. Recital percuție: Mihai- Alexandru ȚIBREA, clasa a V-a, Școala Gimnazială 2 ”Marius ȘANDRU”, Carina MELUȚ, clasa a XII-a, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA”, Reșița. Recital chitară acustică: Cristian JAKAB

Joi, 27 oct. 2022, Ora 16:00, BIBLIOTECA GERMANĂ ”Alexander TIETZ”

”Sabin PAUTZA, WHO’S WHO IN MUSIK” Expoziție documentară. Prezintă Florian LUNGU.
Sabin PAUTZA COPILU’ & MOȘU’ Florian LUNGU. Lansare carte în prezența autorilor: DE LA ROMANI ADUNATE (și nu numai) ȘI-NAPOI LA ROMÂNI DATE, Florian LUNGU- MOȘU’ & Sabin PAUTZA- COPILU’, Prezintă: Ada D. CRUCEANU, critic de artă, Clara- Maria CONSTANTIN, manager Biblioteca Județeană ”Paul IORGOVICI”

Ora 18:45 Galeria Liceului de Arte
Sabin PAUTZA și George ENESCU. Expozitie documentară Muzeul Național George Enescu, București. ”George ENESCU în timpul celui de-al doilea Război Mondial”. Prezintă: cercetător dr. Irina NIȚU

Ora 19:00, Sala LIRA a Liceului de Arte
”Sabin PAUTZA și tinerii muzicieni” . Lieduri pe versurile poeților reșițeni Liubița RAICHICI, Alexandra GORGHIU (chenar negru), Miruna CLARA și Costel SIMEDREA. Soliști: prof. Adina COVACI (coordonator), Selia ALAZAROAIE (cl.a XI-a), Alexandra GRIGORAȘ (cl.a XII-a), Jeaneth HASAN (cl. a XII-a) Anca DOMUȚĂ ( cl. a XII-a ) Liceul de Artă „Ion Vidu”, Casiana CIOATĂ (an I) și Sebastian COVACI (an II) Facultatea de Muzică și Teatru, Timișoara. La pian: Sebastian COVACI, prof. Cristian ROȘOAGĂ. Arii din opere: Puccini, Donizetti, Kalman, Rossini. Invitați special: Maria BOLDAN (an IV) și Darius- Alex GRUIȚĂ (an I) Facultatea de Muzică și Teatru, Timișoara. La pian: lector. univ.dr. Silviana- Ana CÎRDU

Vineri, 28 oct. 2022, Ora 18:00, Sala LIRA a Liceului de Arte.

”Sabin PAUTZA și bănățenii”. Recital arii din opere. Opera Națională Română Timișoara. Basul MARIUS GOȘA. Invitat special: soprana Ana-Maria STĂNOIA. La pian Rareș PĂLTINEANU. În program: W.A.MOZART, G. Rossini, G. PUCCINI, E. KALMAN, J. STRAUSS fiul, M.LEIGH, J. BOCK. Prezentarea juriului CONCURSULUI INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE PIANISTICĂ ȘI COMPOZIȚIE.

Sâmbătă, 29 oct. 2022, Ora 10:00- 16:00, Sala LIRA a Liceului de Arte.

CONCURS INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE PIANISTICĂ ȘI COMPOZIȚIE.
Ora 18:00, Sala LIRA a Liceului de Arte.

”Sabin PAUTZA, sensibil”. DANCE & TRANCE. Sorin PETRESCU – pian, Laura RISTIĆ ROMAN- vioară, Marko RISTIĆ (Serbia)-acordeon. În program: Sabin PAUTZA, Tiberiu BREDICEANU, Astor PIAZZOLA, Dave BRUBECK, Nebojsa JIVKOVIĆ, Arno BABAJANYAN, Richard GALLIANO

Duminică, 30 oct. 2022, Ora 10:00- 13:00, Sala LIRA a Liceului de Arte.

CONCURS INTERNAȚIONAL DE INTERPRETARE PIANISTICĂ ȘI COMPOZIȚIE.
Ora 19:00, Sala LIRA a Liceului de Arte.

FISP IX, la final. Gala laureaților Concursului de Interpretare Pianistică și Compoziție, 2022. CONCERT EXTRAORDINAR. FILARMONICA ARAD. În program: Sabin PAUTZA, Robert SCHUMANN. Antoniu NAGY-pian, marele câștigător al Concursului de Interpretare Pianistică și Compoziție, 2021. La pupitru: Sabin PAUTZA

Organizatorul evenimentului este Societatea pentru Cultură METARSIS, activități și servicii de cultură urbană și artă contemporan, parteneri culturali, Consiliul Județean Caraș-Severin, Primăria Reșița, Consiliul Local Reșița, Muzeul Național ”George ENESCU” București, Muzeul Banatului Montan, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin, Biblioteca Județeană ”Paul IORGOVICI”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Liceul de Arte ”Sabin PĂUȚA” Reșița, Forumul Democratic al Germanilor din Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Reșița, Rotary Club Reșița, Lions Onix Reșița, Școala Gimnazială ”Marius ȘANDRU” nr. 2 Reșița.
Radio România Reșița este partener media al manifestării!

Etichete:
Festivalul Toamnei și al Vinului, la Timișoara. Trei zile de muzică populară și tradiții, la Muzeul Satului Bănățean
Evenimente marți, 27 octombrie 2026, 19:59

Festivalul Toamnei și al Vinului, la Timișoara. Trei zile de muzică populară și tradiții, la Muzeul Satului Bănățean

Muzica populară, dansurile tradiționale și atmosfera specifică sărbătorilor de toamnă vor anima Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, în...

Festivalul Toamnei și al Vinului, la Timișoara. Trei zile de muzică populară și tradiții, la Muzeul Satului Bănățean
Zilele Satului Eibenthal 2026: Pomana Porcului, concursuri gastronomice și tradiții cehești în Banatul Montan, între 28 octombrie și 1 noiembrie
Evenimente luni, 26 octombrie 2026, 10:55

Zilele Satului Eibenthal 2026: Pomana Porcului, concursuri gastronomice și tradiții cehești în Banatul Montan, între 28 octombrie și 1 noiembrie

Zilele Satului Eibenthal 2026 (Eibenthalské hody) se desfășoară în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, în localitatea Eibenthal, comuna...

Zilele Satului Eibenthal 2026: Pomana Porcului, concursuri gastronomice și tradiții cehești în Banatul Montan, între 28 octombrie și 1 noiembrie
Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița, între 5 și 8 noiembrie 2026. Program, locație și condiții de participare
Evenimente duminică, 25 octombrie 2026, 13:12

Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița, între 5 și 8 noiembrie 2026. Program, locație și condiții de participare

Prima ediție a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România de la Reșița va avea loc în perioada 5–8 noiembrie 2026, la Centrul Multifuncțional...

Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România ajunge pentru prima dată la Reșița, între 5 și 8 noiembrie 2026. Program, locație și condiții de participare
Magia Crăciunului la Caransebeș: copiii sunt invitați să împodobească brazii din centrul orașului cu ornamente ecologice
Evenimente sâmbătă, 24 octombrie 2026, 06:25

Magia Crăciunului la Caransebeș: copiii sunt invitați să împodobească brazii din centrul orașului cu ornamente ecologice

Primăria Municipiului Caransebeș lansează o invitație specială pentru grădinițele și școlile din oraș: pe 4 decembrie 2026, copiii,...

Magia Crăciunului la Caransebeș: copiii sunt invitați să împodobească brazii din centrul orașului cu ornamente ecologice
Evenimente miercuri, 21 octombrie 2026, 16:48

Radio Reşiţa şi Teatrul de Vest, o singură voce-a emoţiei!

Radio România Reșița și Teatrul de Vest Reșița vă invită sâmbătă 24 octombrie 2026, de la ora 16:00, pe Tersa Radio Reșița la un concert...

Radio Reşiţa şi Teatrul de Vest, o singură voce-a emoţiei!
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 13:11

Festivalul Bookisit ajunge pentru prima dată la Timișoara, pe 25 octombrie 2026. Târg de cărți secondhand, ateliere gratuite pentru copii și donații pentru biblioteci

Festivalul Bookisit ajunge în premieră la Timișoara, duminică, 25 octombrie 2026, cu un târg de cărți secondhand, cinci activități gratuite...

Festivalul Bookisit ajunge pentru prima dată la Timișoara, pe 25 octombrie 2026. Târg de cărți secondhand, ateliere gratuite pentru copii și donații pentru biblioteci
Evenimente luni, 19 octombrie 2026, 10:23

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici

Orașul Curtici se pregătește pentru Festivalul Florilor de Toamnă, un eveniment organizat de administrația locală în perioada 24–25...

Festivalul Florilor de Toamnă, la Curtici