Ascultă Radio România Reșița Live

O parte din cimitirele din Reşiţa ar putea fi preluate de biserică

Patru cimitire din Reşiţa ar putea fi preluate de Episcopia Caransebeşului, în urma discuţiilor purtate cu administraţia locală, spune consilierul cultural arhimandrit, Casian Ruşeţ. Conform acestuia este vorba de cimitirele 1, 2, 3 şi 7 din municipiul de pe Bârzava, care înainte de 1950 au fost în administrarea bisericii şi pentru care există documentele doveditoare.

O parte din cimitirele din Reşiţa ar putea fi preluate de biserică

Articol editat de Gerhard Chwoika, 1 februarie 2022, 12:00 / actualizat: 1 februarie 2022, 17:22

Casian Ruşeţ a mai subliniat că, a fost constituită deja o echipă de lucru împreună cu primăria şi se poartă discuţii pentru o eventuală concretizare a situaţiei.

Am avut o discuţie cu administraţia locală referitor la oportunitatea de a prelua câteva cimitire din cele pe care le-am avut înainte de 1948, confiscate în 1951 şi care după 1990 nu s-au mai putut recupera, în contextul în care noi de anul trecut (n.r. 2021) am implementat la nivelul Episcopiei un program pe mai mulţi ani, de reabilitare a cimitirelor, de valorificare a patrimoniului şi implicit de întreţinerea acestora. Am pus în discuţie încă din 2021 cu reprezentanţii Administraţiei Publice Locale posibilitatea de a prelua o parte din cimitire respectiv cele înscrise în Cartea Funciară, care au rămas pentru că nu s-a mai operat şi au fost preluate ulterior de către stat. Aceste discuţii au avut o formă preliminară înainte de încheierea anului urmând ca după 1 ianuarie 2022 respectiv luna februarie cele două comisii de dialog constituite, una din partea primăriei care s-a ocupat de cimitire şi una din partea Episcopiei respectiv reprezentanţii departamentului cimitire şi preoţii care ipotetic vor prelua aceste obiective, se vor întâlni şi vor dezbate despre ce urmează să se întâmple în aceste cimitire. Atât administraţia locală, cât şi Episcopia Caransebeşului dorim să îmbunătăţim întreţinerea şi exploatarea spaţiilor în aşa fel încât cei care sunt concesionarii locurilor de veci de-acolo să poată beneficia de condiţii. Acestea au fost discuţiile până la ora actuală, s-au pus şi câteva condiţii privind păstrarea taxelor de concesiune pentru că nu se doreşte împovărarea proprietarilor locurilor de veci.

Este vorba de trei cimitire din Reşiţa (n.r. cimitirele 2 şi 3 sunt considerate unul), într-unul avem şi noi capela parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”; Episcopia Caransebeşului are şi o firmă de pompe funebre care în felul acesta poate să asigure la modul acreditat serviciile funerare din cimitire. Atât Primăria, cât şi Episcopia ne confruntăm cu problema resursei umane care este una binecunoscută la nivel de judeţ şi chiar de ţară, dar deocamdată suntem doar în faza de discuţii şi se pare că se va găsi până la urmă un numitor comun pentru a găsi finalitate acestei discuţii. Nu este uşor, dar repet, este o dorinţă atât a Primăriei Reşiţa, cât şi a Episcopiei Caransebeşului.

Casian Ruşeţ a ţinut să precizeze că, pe raza judeţului Caraş-Severin, 80% din cimitire sunt administrate de parohiile locului.

Noi avem un regulament, chiar de anul trecut intrat în uz, de organizare şi funcţionare a cimitirelor confesionale. S-a făcut un stagiu de pregătire pentru cei care administrează şi se angajează personal care să gestioneze. Preotul paroh împreună cu Consiliul parohial este administratorul, există o legislaţie bine pusă la punct, elaborată în baza Legii Cimitirelor. Biserica îşi asumă toate aceste aspecte însă este greu de anticipat. Primăria ne-a pus în atenţie anumite inadvertenţe din cimitir, greutăţi pe care le-au întâmpinat, este un risc pe care ni-l asumăm. Noi avem experienţa administrării altor cimitire, de pildă a celor din Caransebeş unde Biserica are în administrare 4 astfel de perimetre. Este vorba despre cimitirele parohiilor: „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul Pipirig, „Sfântul Ierarh Nicolae” din Balta Sărată, „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din cimitirul istoric şi al eroilor şi cel din Valea Cenchii. Există capele în fiecare cimitir, avem tipizate, avem un program care ne ajută să avem o situaţie foarte concretă a concesiunilor, există personal de întreţinere angajat, contracte cu firme de salubrizare pentru ridicarea gunoiului. Experienţa noastră există, nu şi în Reşiţa, dar ne străduim că este vorba despre un serviciu comunitar, iar biserica face parte din comunitate. S-a mers cu o propunere de instalare a unui sistem de supraveghere, de reîmprejmuire, adică sunt nişte clauze pe care le-am pus în discuţie. Şi Primăria are interesul îmbunătăţirii serviciilor şi nu să le degreveze spre altcineva şi să fie o administrare mai deficitară decât până acum. De aceea am spus că suntem încă în faza de discuţii, lucrurile nu sunt tranşate definitiv, ele trebuie bine gândite şi asumate concret pentru că este o iniţiativă dorită atât de administraţia locală, cât şi de biserică.”

Proiectul european HEARTS aduce investiții în serviciile pentru vârstnici din Timișoara
Actualitate sâmbătă, 9 mai 2026, 14:17

Proiectul european HEARTS aduce investiții în serviciile pentru vârstnici din Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara implementează, alături de parteneri din România și Ungaria, proiectul european HEARTS...

Proiectul european HEARTS aduce investiții în serviciile pentru vârstnici din Timișoara
Bărbat aflat în pragul unei come diabetice, salvat de jandarmii montani din Văliug
Actualitate sâmbătă, 9 mai 2026, 11:42

Bărbat aflat în pragul unei come diabetice, salvat de jandarmii montani din Văliug

Intervenție promptă a jandarmilor montani din cadrul Postului Montan Văliug, care au salvat un bărbat de 41 de ani aflat în stare critică....

Bărbat aflat în pragul unei come diabetice, salvat de jandarmii montani din Văliug
Au început înscrierile la Titularizare 2026. Zeci de posturi disponibile în Caraș-Severin pentru profesori și viitoare cadre didactice
Actualitate sâmbătă, 9 mai 2026, 11:00

Au început înscrierile la Titularizare 2026. Zeci de posturi disponibile în Caraș-Severin pentru profesori și viitoare cadre didactice

Profesorii și viitoarele cadre didactice care doresc să obțină un post în învățământul preuniversitar se pot înscrie începând din...

Au început înscrierile la Titularizare 2026. Zeci de posturi disponibile în Caraș-Severin pentru profesori și viitoare cadre didactice
Festivalul „Drag mi-i graiul bănățan!” ajunge la ediția a XVI-a la Reșița. Aproximativ 200 de copii urcă pe scena Sălii Lira
Actualitate sâmbătă, 9 mai 2026, 10:32

Festivalul „Drag mi-i graiul bănățan!” ajunge la ediția a XVI-a la Reșița. Aproximativ 200 de copii urcă pe scena Sălii Lira

Festivalul-Concurs „Drag mi-i graiul bănățan!” revine la Reșița cu ediția a XVI-a. Evenimentul are loc sâmbătă, 9 mai 2026, la Sala Lira...

Festivalul „Drag mi-i graiul bănățan!” ajunge la ediția a XVI-a la Reșița. Aproximativ 200 de copii urcă pe scena Sălii Lira
Actualitate vineri, 8 mai 2026, 21:00

Se redeschide punctul de frontieră de pe pista de biciclete Timișoara–Zrenjanin

Începând de joi, 7 mai 2026, se redeschide punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete care leagă orașele Timișoara și...

Se redeschide punctul de frontieră de pe pista de biciclete Timișoara–Zrenjanin
Actualitate vineri, 8 mai 2026, 19:29

UPDATE: Toate incendiile de vegetaţie şi fond forestier din Caraş-Severin au fost lichidate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin a anunțat că incendiile de vegetație uscată și fond forestier din zonele Teregova –...

UPDATE: Toate incendiile de vegetaţie şi fond forestier din Caraş-Severin au fost lichidate
Actualitate vineri, 8 mai 2026, 16:29

Reșița: Încep înscrierile la creșă pentru anul școlar 2026–2027. Calendar complet și locuri disponibile în sistemul antepreșcolar

Înscrierile la creșă pentru anul școlar 2026–2027 încep în luna mai 2026, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Procesul se...

Reșița: Încep înscrierile la creșă pentru anul școlar 2026–2027. Calendar complet și locuri disponibile în sistemul antepreșcolar
Actualitate vineri, 8 mai 2026, 16:23

Hidroelectrica propune suspendarea lui Silviu Răzvan Avram din Consiliul de Supraveghere până la finalizarea dosarului penal

Adunarea Generală a Acționarilor Hidroelectrica va analiza, în ședința din 29 mai 2026, suspendarea lui Silviu Răzvan Avram, președintele...

Hidroelectrica propune suspendarea lui Silviu Răzvan Avram din Consiliul de Supraveghere până la finalizarea dosarului penal