Ascultă Radio România Reșița Live

Două mărţişoare muzicale oferite la Sala Radio – pianistul mexican Alejandro Vela şi organistul Jan Bokszczanin

Jan Bokszczanin-1

Două mărţişoare muzicale oferite la Sala Radio – pianistul mexican Alejandro Vela şi organistul Jan Bokszczanin

Articol editat de Gerhard Chwoika, 3 martie 2014, 12:20

Începutul primăverii aduce publicului bucureştean două mărţişoare muzicale cu totul speciale, sub forma a două recitaluri-surpriză programate la Sala Radio, în primele zile ale lunii martie.

Astfel, miercuri, 5 martie (19:00), publicul se va întâlni cu pianistul mexican Alejandro Vela, în evenimentul realizat cu sprijinul Ambasadei Mexicului în România. Alejandro Vela a fost aplaudat ca solist alături de majoritatea orchestrelor din Mexic, dar şi a unor prestigioase ansambluri de gen din S.U.A, Canada sau Israel. Recitalurile sale recente l-au purtat în Helsinki, Praga, Berlin, Roma, Paris, Kiev, Tokyo ş.a. Una dintre revistele de specialitate – Mundo Clásico, a menţionat despre artist: „Vela interpretează cu mare emoţie, eleganţă, tehnică excepţională şi un simţ profund al muzicii.”

Programul serii este construit în cea mai mare parte în jurul celebrului compozitor rus Serghei Rahmaninov – prin mai multe studii de pian semnate de muzician, dar veţi asculta, de asemenea, şi cunoscuta suită Tablouri dintr-o expoziţie, creaţie a conaţionalului său, Modest Musorgski, vizită imaginară printr-o colecţie de artă, sub forma uneia dintre partiturile de mare virtuozitate ale repertoriului pianistic. O lucrare a compozitorului mexican – Manuel María Ponce (Estrellita) şi una a artistului român Paul Constantinescu (Toccata, Joc Dobrogean), întregesc repertoriul recitalului oferit de pianistul mexican.

Joi, 6 martie (19:00), un alt eveniment special – realizat de această dată cu sprijinul Institutului Polonez, un recital de orgă cu unul dintre cei mai mari organişti europeni ai momentului, Jan Bokszczanin, vă aşteaptă la Sala Radio. Artistul a susţinut numeroase recitaluri în ţări ca Belarus, Danemarca, Finlanda, Lituania, Germania, Rusia şi Statele Unite, a participat la cursuri de măiestrie sub conducerea unor celebri profesori, a înregistrat nouă albume cu muzică de orgă, iar mulţi compozitori contemporani au compus special pentru el.

Lucrări semnate de compozitori ca Bach şi Brahms vor fi ascultate cu plăcere de publicul bucureştean, interpretate la cea mai mare orgă din România (peste 7.600 de tuburi) şi una dintre cele mai mari din Europa. După îndelungatul proces de restaurare, realizat în urmă cu câţiva ani la aceeaşi fabrică din Cehia care a şi produs-o acum 50 de ani, orga Sălii Radio şi-a recăpătat toate calităţile şi a fost repusă în valoare în cadrul circuitului concertistic.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu tramvaiele nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu: autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Etnicii germani din Văliug păstrează tradiția și sărbătoresc Kirchweih-ul
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 22:07

Etnicii germani din Văliug păstrează tradiția și sărbătoresc Kirchweih-ul

Manifestările dedicate hramului Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Francisc de Assisi” din Văliug vor începe de la ora 14:00, pe strada...

Etnicii germani din Văliug păstrează tradiția și sărbătoresc Kirchweih-ul
Hamei Festival 2026 la Timișoara
Evenimente vineri, 2 octombrie 2026, 11:29

Hamei Festival 2026 la Timișoara

Hamei Festival 2026 începe vineri, 2 octombrie, pe Platoul Stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. Timp de trei zile, publicul este așteptat...

Hamei Festival 2026 la Timișoara
Noaptea Albă a Galeriilor 2026 la Reșița: expoziții, fotografie și explorare urbană între 2 și 4 octombrie
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 23:02

Noaptea Albă a Galeriilor 2026 la Reșița: expoziții, fotografie și explorare urbană între 2 și 4 octombrie

Evenimentul propune publicului să descopere orașul dincolo de ecrane, prin întâlnirea directă cu spațiile culturale, lucrările de artă și...

Noaptea Albă a Galeriilor 2026 la Reșița: expoziții, fotografie și explorare urbană între 2 și 4 octombrie
Expoziție de artă contemporană la Cetatea Ladislau din Coronini
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 18:10

Expoziție de artă contemporană la Cetatea Ladislau din Coronini

Evenimentul prezintă lucrările realizate în cadrul unei rezidențe artistice desfășurate în acest areal. Expoziția reunește creațiile a...

Expoziție de artă contemporană la Cetatea Ladislau din Coronini
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 16:04

Silent Book Club, în premieră la Reșița. Eveniment de lectură în cadrul Nocturna Bibliotecilor 2026

Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin organizează, în premieră la Reșița, Silent Book Club, o întâlnire dedicată...

Silent Book Club, în premieră la Reșița. Eveniment de lectură în cadrul Nocturna Bibliotecilor 2026
Evenimente joi, 1 octombrie 2026, 14:40

„Povești fără vârstă”, la Radio România Reșița. Eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice

Radio România Reșița marchează Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice prin evenimentul „Povești fără vârstă”, o întâlnire...

„Povești fără vârstă”, la Radio România Reșița. Eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
Evenimente marți, 29 septembrie 2026, 16:22

O nouă ediție a proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”

Din 1 octombrie, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în spațiile neconvenționale din întreaga țară, precum hipermarketuri,...

O nouă ediție a proiectului “Ascultă 5 minute de muzică clasică”
Evenimente sâmbătă, 26 septembrie 2026, 18:00

Timișoara Jazz Festival 2026: șase concerte internaționale între 25 și 27 septembrie

Timișoara Jazz Festival revine în perioada 25–27 septembrie 2026 cu ediția a 14-a și un program care reunește șase formule internaționale de...

Timișoara Jazz Festival 2026: șase concerte internaționale între 25 și 27 septembrie