Ascultă Radio România Reșița Live

[AUDIO] Sindicatele au ieșit în stradă, inclusiv la Reșița

Sindicaliștii de la CNS Cartel ALFA și Blocul Naţional Sindical au organizat și astăzi acțiuni de protest în țară și în Capitală, solicitând muncă decentă – justiție socială – dialog social și dezghețarea salariilor și a pensiilor.

[AUDIO] Sindicatele au ieșit în stradă, inclusiv la Reșița

Articol editat de Sebastian Dragomir, 17 februarie 2021, 14:48

Un astfel de protest a avut loc și în fața Prefecturii Caraș-Severin, organizat de membrii Federaţiei PUBLISIND. Aceștia au protestat faţă de adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care este suspendată aplicarea Legii 153/2017, împotriva îngheţării salariilor şi a sporurilor, neindexării pensiilor cu valoarea inflaţiei, precum şi pentru o creştere a salariului minim, corelată cu creşterea preţurilor. La protest au participat  polițiști, grefieri, polițiști de frontieră, lucrători din administrația publică, asistență socială, mediu și finanțe.

Sindicaliştii din Poliţie sunt nemultumiţi de îngheţarea salariilor la nivelul lunii decembrie, dar şi de faptul că nu vor mai primi în acest an tichete de vacanţă. Ei spun că aceste mitinguri vor continua.

sursa foto: www.resita.ro

Accident mortal pe DN58, la Berzovia. O persoană a murit după impactul dintre un autoturism și un autotren
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 12:04

Accident mortal pe DN58, la Berzovia. O persoană a murit după impactul dintre un autoturism și un autotren

Un accident rutier deosebit de grav s-a produs vineri, pe DN58, în localitatea Berzovia, județul Caraș-Severin. În eveniment au fost implicate un...

Accident mortal pe DN58, la Berzovia. O persoană a murit după impactul dintre un autoturism și un autotren
10 stații de încărcare pentru mașini electrice, la Caransebeș. Investiția a fost realizată prin PNRR
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 10:06

10 stații de încărcare pentru mașini electrice, la Caransebeș. Investiția a fost realizată prin PNRR

Municipiul Caransebeș anunță finalizarea proiectului de extindere a infrastructurii pentru vehicule electrice.  Investițiea a fost finanțată...

10 stații de încărcare pentru mașini electrice, la Caransebeș. Investiția a fost realizată prin PNRR
Lugoj: Investiție de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 10:01

Lugoj: Investiție de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan

Municipiul Lugoj face un nou pas în procesul de modernizare a infrastructurii urbane. Primarul Călin Dobra a anunțat semnarea unui proiect de...

Lugoj: Investiție de 21 de milioane de lei pentru modernizarea străzii Alexandru Mocioni, a centrului pietonal și a cartierului Iosif Constantin Drăgan
„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș
Actualitate vineri, 7 august 2026, 21:45

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș

Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeș lansează „Raftul cu cărți gratuite”, un proiect dedicat iubitorilor de lectură....

„Raftul cu cărți gratuite”, o inițiativă a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeș
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:46

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii

De ce se desfășoară lucrările la rețeaua de apă din Caransebeș Montarea căminelor de măsurare a debitului și presiunii face parte din...

Lucrări la reţeaua de apă din Caransebeş: AQUACARAŞ montează cămine pentru măsurarea debitului şi presiunii
Actualitate vineri, 7 august 2026, 16:01

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila

În perioada următoare, cele 22 de apartamente din acest bloc vor fi predate noilor locatari, încheind astfel unul dintre cele mai importante...

Reșița finalizează cele trei blocuri sociale din cartierul Stavila
Actualitate vineri, 7 august 2026, 13:28

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor

Lucrările pentru reducerea riscului de inundații pe sectorul Curtea – Valea lui Liman, din județul Timiș, au ajuns la un stadiu de execuție de...

Investiția de pe Bega Superioară a ajuns la 88%. Peste 1.800 de locuitori vor fi mai bine protejați împotriva inundațiilor
Actualitate vineri, 7 august 2026, 11:06

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise

  A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 începe în județul Caraș-Severin. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean...

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: 424 de candidați din Caraș-Severin susțin probele scrise