CSM Reşiţa a făcut o repriză bună cu AHC Dobrogea Sud. Bojan Butulija: “Am consumat toată motorina în primele 30 de minute”

Echipa de handbal CSM Reşiţa a pierdut şi duelul cu AHC Dobrogea Sud –  joc care se anunţa a fi oricum o misiune imposibilă pentru rosso-neri. Lipsită de aportul a şapte jucători de bază, cu un lot dezechilibrat din punct de vedere valoric, CSM Reşiţa şi-a surprins totuşi adversara cu o evoluţie foarte bună în prima jumătate a meciului. Handbaliştii antrenaţi de Bojan Butulija şi Ilie Vaidasigan au condus pe tabelă aproape întreaga repriză, au avut la un moment dat avantaj de trei goluri, dar constănţenii au revenit chiar în ultimul minut şi au condus la pauză cu 15-14. În repriza secundă, CSM Reşiţa a căzut fizic şi a fost o pradă uşoară pentru redutabila echipă de la malul mării. La finele timpului regulamentar, AHC Dobrogea Sud s-a impus clar, cu scorul de 29-21. Oboseala şi-a spus cuvântul în partea a doua a meciului, a apreciat la final Bojan Butulija.

“Jocul de astăzi a fost dificil din mai multe puncte de vedere, dar pot spune că am pierdut pe fondul oboselii acumulate. Am jucat extraordinar aproape toată repriza I, am condus pe tabelă în faţa Constanţei, dar ne-am consumat “motorina”, ca să spun aşa. Suntem doar 15, asta este. În a doua repriză ne-am străduit, dar chiar nu am putut face mai mult. Cu trei portari şi patru jucători tineri, fără nicio experienţă, n-am putut face faţă la trei meciuri în trei zile. A fost prea mult. Îmi pare rău pentru meciul de ieri, că n-am reuşit să egalăm şi să luăm măcar un punct. Sper ca norocul care ne-a lipsit acolo să se întoarcă altundeva”, a spus la final antrenorul CSM-ului,  Bojan Butulija.

După primele trei etape disputate în sistem turneu, CSM Reşiţa are contul gol şi se află în plutonul din coada clasamentului, alături de CSM Vaslui şi CS Magnum Botoşani, care nu au luat nici ele puncte la Sfântu Gheorghe. Trebuie remarcat totuşi faptul că rosso-nerii au jucat contra formaţiilor care ocupă acum primele două locuri, AHC Dobrogea Sud şi CSM Bucureşti. Liga Zimbrilor va continua cu un turneu de 6 etape, programat în perioada 4-11 octombrie.

Cele mai citite

Related Articles