Ascultă Radio România Reșița Live

Drumuri judeţene finanţate din fonduri europene la Arad

Articol editat de Alin Datcu, 12 noiembrie 2018, 13:42

„Sunt două drumuri importante nu doar pentru locuitorii din zonă, ci și pentru întreaga dezvoltare a județului Arad, pentru că asigură o legătură bună cu județele Timiș, respectiv Bihor. Prin accesarea banilor europeni, pentru aceste două drumuri, se confirmă încă o dată că știm să gestionăm proiectele, că aparatul de lucru al Consiliului Județean este profesionist, că un proiect bine întocmit este finanțabil din orice sursă, că întrunește criteriile de eligibilitate”,  a declarat Sergiu Bîlcea.

Vicepreședintele Consiliului Județean Arad subliniază că „dacă și guvernanții ar avea aceeași preocupare pentru proiectele noastre, dezvoltarea Aradului ar fi mai accentuată. Spre exemplu, Consiliul Județean a depus 7 proiecte pe PNDL, dintre care au fost aprobate doar trei. Motivul refuzului a fost lipsa de fonduri, nicidecum întocmirea greșită a documentelor sau lipsa de importanță a drumurilor respective, dovada fiind că două dintre acestea vor fi finanțate din fonduri europene”.

În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Judeţean, consilierii județeni au votat transferarea celor două proiecte pentru finanțare din fonduri europene, inclusiv aspectele legate de valoarea lucrărilor, cofinanțarea Consiliului Județean, cât și sumele neeligibile.

Proiectul „Modernizare DJ 572, km 102+500 – 128+519, Limită Județ Timiș-Lipova” are  valoarea totală de 51.588.687,37 lei – TVA inclus, iar cofinanțarea Consiliului Județean este de 2%, 1.032.473,81 lei – TVA inclus.

Proiectul „Reabilitare DJ 794, km 4+200-21+400 și 23+100-25+800, DN 79-Mișca-Apateu-Berechiu” are  valoarea totală de 45.156.692,78 lei – TVA inclus, iar cofinanțarea Consiliului Județean este de 2%: 903.133,89 lei – TVA inclus.

Asta înseamnă că, cu o contribuţie de 1,9 milioane lei a Consiliului Judeţean, CJ Arad aduce din fonduri europene 94 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor Lipova – limită de judeţ Timiş şi Mişca – Berechiu – Apateu.

Peste 700 de elevi din Timiș, instruiți pentru siguranța în mediul online
Actualitate marți, 21 aprilie 2026, 17:44

Peste 700 de elevi din Timiș, instruiți pentru siguranța în mediul online

96% dintre copii accesează internetul folosind telefonul smart, iar unul din doi copii a fost victimă a diverselor forme de hărțuire în mediul...

Peste 700 de elevi din Timiș, instruiți pentru siguranța în mediul online
Dosare penale pentru braconaj piscicol în Parcul Natural Lunca Mureșului. Doi bărbați prinși pescuind ilegal
Actualitate marți, 21 aprilie 2026, 10:44

Dosare penale pentru braconaj piscicol în Parcul Natural Lunca Mureșului. Doi bărbați prinși pescuind ilegal

Doi bărbați din Zădăreni au fost depistați pescuind ilegal în râul Mureș, în aria protejată Parcul Natural Lunca Mureșului. Pe numele...

Dosare penale pentru braconaj piscicol în Parcul Natural Lunca Mureșului. Doi bărbați prinși pescuind ilegal
Acțiune integrată pe DN 6 în Caraș-Severin: controale pentru combaterea migrației ilegale și sancțiuni de peste 66.000 de lei
Actualitate marți, 21 aprilie 2026, 10:44

Acțiune integrată pe DN 6 în Caraș-Severin: controale pentru combaterea migrației ilegale și sancțiuni de peste 66.000 de lei

O amplă acțiune integrată pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale a avut loc în județul Caraș-Severin, pe DN 6 (E70). Polițiștii,...

Acțiune integrată pe DN 6 în Caraș-Severin: controale pentru combaterea migrației ilegale și sancțiuni de peste 66.000 de lei
Drept la replică privind articolul despre amenda Gărzii Naţionale de Mediu la Oraviţa
Actualitate marți, 21 aprilie 2026, 07:19

Drept la replică privind articolul despre amenda Gărzii Naţionale de Mediu la Oraviţa

Redacția Radio România Reșița a primit un drept la replică din partea avocatului Baboșa Mircea, în numele operatorului economic vizat în...

Drept la replică privind articolul despre amenda Gărzii Naţionale de Mediu la Oraviţa
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:46

PSD îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Reacții din Caraș-Severin

PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. La nivel local, liderii Partidului Social Democrat susțin că efectele nu...

PSD îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Reacții din Caraș-Severin
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 18:50

Secția de Oncologie a Spitalului Judeţean Reşiţa modernizată cu echipamente de ultimă generație. Investiție de peste 18 milioane de lei pentru diagnostic rapid și precis

La Reșița a avut loc conferința de finalizare a proiectului de modernizare a Secției de Oncologie din cadrul Spitalul Județean de Urgență, o...

Secția de Oncologie a Spitalului Judeţean Reşiţa modernizată cu echipamente de ultimă generație. Investiție de peste 18 milioane de lei pentru diagnostic rapid și precis
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 17:13

Caraș-Severin: Reșița investește 7 milioane de euro în reconversia funicularului de calcar

Reșița investește 7 milioane de euro în reconversia funicularului de calcar. Transformarea urbană a municipiului de pe Bârzava merge mai...

Caraș-Severin: Reșița investește 7 milioane de euro în reconversia funicularului de calcar
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 16:30

Timișoara: Finanțare europeană de aproape 5 milioane de euro pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”

Primăria Timișoara a obținut o finanțare europeană de aproape 5 milioane de euro pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”,...

Timișoara: Finanțare europeană de aproape 5 milioane de euro pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 7 „Sfânta Maria”