Ascultă Radio România Reșița Live

Românii de pe Valea Timocului respectă tradiţiile Crăciunului pe rit vechi

People attend a midnight Christmas service at the Orthodox Church of Sts. Cyril and Methodius in LjubljanaNaşterea Mântuitorului Iisus Hristos a fost marcată astăzi, după vechiul calendar, şi de comunitatea românească din Valea Timocului, Serbia, prin slujbe religioase săvârşite la bisericile româneşti din întreaga zonă. La Biserica „Sfântul Ioan Valahul” din Negotin Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Prea Cucernicul părinte Florin Papavă, slujitorul acestei biserici, în prezenţa unui număr semnificativ de credincioşi, astfel încât biserica a fost plină de căldură şi simţindu-se spiritul acestei mari sărbători creştine.

Românii de pe Valea Timocului respectă tradiţiile Crăciunului pe rit vechi

Articol editat de Mirabela Afronie, 7 ianuarie 2014, 19:01

Un moment emoţionant l-a reprezentat programul de colinde susţinut de un grup de credincioase ale Bisericii „Sfântul Ioan Valahul”, fiind pentru prima dată când grupul – condus de „Dăscăliţa” – a prezentat aceste colinde, în aplauzele participanţilor la această ceremonie religioasă. După primirea anafurei şi Sfântului Mir, credincioşii au plecat acasă, pentru a vesti şi prăznui Naşterea Mântuitorului.

Un program special s-a desfăşurat la Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Mălainiţa, care s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi care a dorit să fie alături de Prea Onoratul părinte Bojan Alecsandrovici – protopopul Daciei Ripensis, la săvârşirea slujbei Sfintei Liturghii.

Manifestările specifice Crăciunului au început la Mălainiţa din seara Ajunului, cu oficierea Te Deum-ului, urmat de aprinderea focului, iar copiii – având bâte din alun, numite „colinde” – au scurmat focul, spunând urări de sănătate şi bucurie. La slujba de astăzi au participat credincioşi din întreaga Valea Timocului, iar copiilor le-au fost împărţite, după tradiţie, pungi cu cadouri, constând în dulciuri, sucuri, fructe şi colaci.

Slujba Sfintei Liturghii a fost săvărşită şi la Biserica românească din satul Metovniţa, de către Prea Cucernicii părinţi Antonie şi Ovidiu, iar copiii au primit, de asemenea, pungi cu cadouri de Crăciun.

Containere pentru colectarea hainelor și textilelor uzate, amplasate în trei zone din Oțelu Roșu. Amenzi de până la 45.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 17:15

Containere pentru colectarea hainelor și textilelor uzate, amplasate în trei zone din Oțelu Roșu. Amenzi de până la 45.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor

Primăria orașului Oțelu Roșu anunță amplasarea unor containere speciale pentru colectarea deșeurilor textile, a îmbrăcămintei și a...

Containere pentru colectarea hainelor și textilelor uzate, amplasate în trei zone din Oțelu Roșu. Amenzi de până la 45.000 de lei pentru abandonarea deșeurilor
Timpul de așteptare pentru un RMN în Reșița s-a redus semnificativ. Patru furnizori au contract cu CJAS Caraș-Severin
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 16:51

Timpul de așteptare pentru un RMN în Reșița s-a redus semnificativ. Patru furnizori au contract cu CJAS Caraș-Severin

Pacienții din Reșița care au nevoie de investigații prin rezonanță magnetică (RMN) beneficiază de un acces mai rapid la aceste servicii...

Timpul de așteptare pentru un RMN în Reșița s-a redus semnificativ. Patru furnizori au contract cu CJAS Caraș-Severin
Caransebeș primește un autobuz și două microbuze electrice pentru transportul public. Investiția face parte dintr-un proiect de aproape 8,8 milioane de euro
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 15:15

Caransebeș primește un autobuz și două microbuze electrice pentru transportul public. Investiția face parte dintr-un proiect de aproape 8,8 milioane de euro

Municipiul Caransebeș își extinde flota de transport public cu un autobuz electric și două microbuze electrice. Acestea au sosit vineri, 9...

Caransebeș primește un autobuz și două microbuze electrice pentru transportul public. Investiția face parte dintr-un proiect de aproape 8,8 milioane de euro
Accident între două trotinete electrice pe bulevardul Republicii din Reșița. Unul dintre conducători era băut
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 14:13

Accident între două trotinete electrice pe bulevardul Republicii din Reșița. Unul dintre conducători era băut

Un accident rutier în care au fost implicate două trotinete electrice s-a produs pe bulevardul Republicii din Reșița, în apropierea zonei Intim....

Accident între două trotinete electrice pe bulevardul Republicii din Reșița. Unul dintre conducători era băut
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 12:54

306 persoane au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată la Reșița

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată vineri, 9 octombrie 2026, la Reșița, a reunit 306 persoane aflate în căutarea unui loc...

306 persoane au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată la Reșița
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 12:15

Trei blocuri din Caransebeș vor fi reabilitate energetic. Investiția depășește 11 milioane de lei

Primăria Municipiului Caransebeș și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest au semnat contractul de finanțare pentru un proiect de...

Trei blocuri din Caransebeș vor fi reabilitate energetic. Investiția depășește 11 milioane de lei
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 11:30

192 km/h pe Calea Martirilor din Timișoara. Un șofer de 23 de ani a rămas fără permis pentru 150 de zile

Un tânăr de 23 de ani a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce circula cu 192 km/h pe Calea Martirilor din Timișoara, în noaptea de 8...

192 km/h pe Calea Martirilor din Timișoara. Un șofer de 23 de ani a rămas fără permis pentru 150 de zile
Actualitate vineri, 9 octombrie 2026, 11:15

Containere pentru colectarea deșeurilor textile, instalate în Caransebeș. Ce pot depune cetățenii

Noi containere destinate colectării deșeurilor textile au fost instalate în municipiul Caransebeș. Inițiativa urmărește încurajarea...

Containere pentru colectarea deșeurilor textile, instalate în Caransebeș. Ce pot depune cetățenii