Ascultă Radio România Reșița Live

Proiectul „Grădiniţa Estivală” desfăşurat de Organizația Salvați Copiii Caraș-Severin a fost şi în acest an un succes!

Pe parcursul lunilor iulie – august 2018, în cadrul Organizației Salvați Copiii Caraș- Severin s-a desfășurat „GRĂDINIȚA ESTIVALĂ”, pentru un grup de 20 de copii care provin din familii cu probleme sociale, copii cu vârsta cuprinsă între 4 -7 ani care nu au frecventat grădinița (sau au frecventat-o ocazional), fiind parte componentă a proiectului „Educatie pentru copiii vulnerabili – Faza 2”, implementat de Salvați Copiii România.

Proiectul „Grădiniţa Estivală” desfăşurat de Organizația Salvați Copiii Caraș-Severin a fost şi în acest an un succes!

Articol editat de Daiana Rosca, 22 august 2018, 13:50

În cadrul Grădiniței estivale de la Școala din Cartierul Mociur, copiii au participat la activități educaționale și recreative, desfășurate de cadre didactice și voluntari, au beneficiat de materialele necesare bunei desfășurări a activităților, precum și de suport alimentar. De asemenea, copiii vor fi încadrați în sistemul public educațional (preșcolar sau școlar, corespunzător vârstei lor), iar incluziunea și performanța lor școlară va fi monitorizată pe parcursul a cel puțin un an.

Copiii au fost încântaţi de acest proiect pentru că au învăţat foarte multe lucruri esenţiale:să scrie, să citească, să fie politicoşi, să respecte regulile de igienă personală. Aici au primit dulciuri dar şi multă afecţiune din partea profesorilor şi a voluntarilor de la Salvaţi Copiii care în cele două luni au fost în permanenţă alături de aceşti copii minunaţi.

Organizată anual încă din vara anului 2014, grădinița estivală constituie o modalitate prin care copiii din comunităţi sărace, cei mai mulţi de etnie romă, sunt atraşi către şcoală, ajutaţi să se integreze în plan educaţional şi să recupereze lacunele provocate de lipsa educaţiei preşcolare.

Experiențele anterioare ale Organizației Salvați Copiii arată că participarea la două luni de grădiniță pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenția în școală a copiilor din grupurile vulnerabile. De-a lungul anilor, peste 110 copii au fost înscriși în grupe de grădiniță estivală, iar peste 70 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material.

Astăzi, la finalul ediţiei din acest an copiii au cântat, au spus poezii şi au primit ghiozdane complet utilate dar şi dulciuri din partea unor oameni cu suflet mare care au făcut tot posibilul ca aceşti micuţi să fie fericiţi.

Daiana Roşca

Lemn de foc suficient la Depozitul Minda din Reșița. Cererea faţă de anul trecut a crescut substanţial
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 14:30

Lemn de foc suficient la Depozitul Minda din Reșița. Cererea faţă de anul trecut a crescut substanţial

Ocolul Silvic Reșița dispune în prezent de un stoc de aproximativ 100 de metri cubi de lemn de foc din specii tari, iar cererile cetățenilor...

Lemn de foc suficient la Depozitul Minda din Reșița. Cererea faţă de anul trecut a crescut substanţial
Tragedie pe DN 6: Două femei au murit într-un accident între Vălișoara și Bucoșnița!
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 12:09

Tragedie pe DN 6: Două femei au murit într-un accident între Vălișoara și Bucoșnița!

Un accident rutier de o gravitate extremă a avut loc joi pe DN 6, în județul Caraș-Severin, în afara localității Vălișoara, în apropiere de...

Tragedie pe DN 6: Două femei au murit într-un accident între Vălișoara și Bucoșnița!
Festivalul de Științe și Industrie Reşiţa 2026: experimente, roboți, tehnologie și patrimoniu industrial
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 11:17

Festivalul de Științe și Industrie Reşiţa 2026: experimente, roboți, tehnologie și patrimoniu industrial

Știința, tehnologia și istoria industrială a Reșiței se întâlnesc vineri, 25 septembrie, la Centrul Multifuncțional, în cadrul Festivalului...

Festivalul de Științe și Industrie Reşiţa 2026: experimente, roboți, tehnologie și patrimoniu industrial
UCMH Reșița face angajări. 43 de locuri de muncă sunt disponibile
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 10:50

UCMH Reșița face angajări. 43 de locuri de muncă sunt disponibile

Uzina de Construcții Mașini Hidroenergetice S.R.L. – UCMH Reșița anunță 43 de locuri de muncă vacante pentru persoanele interesate să se...

UCMH Reșița face angajări. 43 de locuri de muncă sunt disponibile
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 10:37

Timișorenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Cererile pot fi depuse până la 20 noiembrie. Anul trecut, aproape 1.000 de timișoreni au beneficiat de acest sprijin Timișorenii aflați în...

Timișorenii pot depune cererile pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Actualitate joi, 24 septembrie 2026, 08:15

Un nou cămin pentru persoane vârstnice va fi deschis la Nădrag. DGASPC Timiș extinde serviciile pentru seniori

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș își extinde serviciile destinate persoanelor vârstnice. Un nou cămin...

Un nou cămin pentru persoane vârstnice va fi deschis la Nădrag. DGASPC Timiș extinde serviciile pentru seniori
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:17

Urși relocați în Rusca Montană? Direcția Silvică din Caraș-Severin infirmă informația

Precizarea vine după ce, în mediul online, au apărut informații despre prezența unor urși în apropierea gospodăriilor, în urma unui clip,...

Urși relocați în Rusca Montană? Direcția Silvică din Caraș-Severin infirmă informația
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:15

1,5 milioane de lei pentru noua școală din Dumbrăvița. CJ Timiș sprijină finalizarea investiției

Consiliul Județean Timiș a aprobat un parteneriat cu Primăria Dumbrăvița pentru finalizarea unei noi școli. Investiția este necesară în...

1,5 milioane de lei pentru noua școală din Dumbrăvița. CJ Timiș sprijină finalizarea investiției