[AUDIO] „Armata la raport” împlineşte 5 ani
Emisiunea de promovare „Armata la raport” a împlinit cinci ani de când este difuzată în fiecare sâmbătă pe frecvenţa 105,6 FM. Produsul radiofonic este realizat în colaborare cu Centrul Militar Judeţean Caraş-Severin. În cadrul emisiunii sunt prezentate lucruri noi despre istoria armelor şi specializărilor din armata română, despre etapele pe care trebuie să le parcurgă tinerii pentru a deveni elevi sau studenţi în instituţiile militare de învăţământ, interviuri cu comandanţii instituţiilor militare de învăţământ.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 28 decembrie 2013, 06:26 / actualizat: 28 decembrie 2013, 8:28
Invitatul permanent, locotenent colonel Dorel Rîşcu, şeful biroului informare recrutare din CMJ, vorbeşte despre această aniversare:
Ultima ediţie din acest an a emisiunii „Armata la raport” va fi difuzată astăzi, la ora 13.15, când se va vorbi despre principalele activităţi desfăşurate în 2013 de ofiţerii şi subofiţerii Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin.