UPDATE: Victorie categorică a Simonei Halep la Australian Open

206

UPDATE: Victorie categorică a Simonei Halep la Australian Open.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificaţ joi, la Melbourne, în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o fără drept de apel pe canadianca Eugenie Bouchard, cu 6-2, 6-2.

Halep (26 ani) a încheiat conturile cu Bouchard (23 ani, 112 WTA) după doar 66 de minute, în care a controlat jocul de la un capăt la altul, în ciuda accidentării la gleznă suferite în primul tur.

Simona a început meciul cu un break, dar imediat şi-a pierdut serviciul. Românca a reuşit un nou break, după care a evoluat mai puţin crispat şi s-a desprins la 4-1. Bouchard a reuşit un nou break, dar Halep l-a luat înapoi, iar apoi a încheiat setul cu 6-2, în 35 de minute.

Halep a început cu break şi actul secund, iar apoi Bouchard a reuşit să lege două ghemuri consecutive, făcându-şi în premieră serviciul în acest meci. Halep a egalaţ a câştigat contra serviciului, iar apoi şi-a consolidat break-ul (4-2). Românca a făcut un nou break, a salvat o minge de 5-3 şi a încheiat setul al doilea (6-2) şi meciul.

Halep a reuşit un aş Bouchard 2, românca a făcut 2 duble greşeli, la fel şi jucătoarea canadiană, dar ambele servicii ale româncei au fost net mai bune (62%-45% la primul, 50%-25% la al doilea). Simona a transformat 7 din cele 14 mingi de break, iar Bouchard 3/5. Reprezentanta noastră a avut 16 lovituri direct câştigătoare, Bouchard 15, iar la erori neprovocate raportul a fost de 14-26.

Halep are acum 3-1 în duelurile directe cu Bouchard, după succesele din 2014, în optimi la Indian Wellş cu 6-2, 1-6, 6-4, şi în în grupă la Turneul Campioanelor de la Singapore, cu 6-2, 6-3. Singura victorie a canadiencei a venit tot în 2014, în semifinale, la Wimbledon, cu 7-6 (5), 6-2. Cele două se pot întâlni din nou luna viitoare, la Cluj-Napoca, în Fed Cup.

Simona Halep, care în ultimii doi ani nu a trecut de primul tur la Melbourne, şi-a asigurat un cec de 142.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA.

Următoarea sa adversară va fi americana Lauren Davis (24 ani, 76 WTA), care s-a impus în turul al doilea în faţa germancei Andrea Petkovic cu 4-6, 6-0, 6-0. Halep a învins-o pe Davis în singurul lor meci direcţ în 2013, în primul tur la Indian Wellş cu 6-2, 6-0.

Tot joi, Ana Bogdan s-a calificat în turul al treilea la Australian Open după 1-6, 6-2, 6-3 cu kazaha Iulia Putinţeva, românca urmând să joace acum cu americanca Madison Keyş a 17-a favorită, victorioasă cu 6-0, 6-1 în faţa rusoaicei Ekaterina Alexandrova.


 

Simona Halep o va întâlni pe Eugenie Bouchard în Turul 2 al Australian Open, într-o partidă ce va fi programată joi, 18 ianuarie, de la 10:00, pe arena Margaret Court.

Halep a trecut în turul 1 de australianca Destanee Aiava (193 WTA), în două seturi, scor 7-6, 6-1, după un meci de o oră şi 53 de minute. Primul set al confruntării a fost extrem de disputat. Aiava a condus cu 5-2 şi a fost de două ori la un singur punct de a-l adjudeca, însă Halep a revenit spectaculos şi s-a impus în tie-break. Al doilea set a fost câştigat mult mai uşor de Halep (6-1), singurele emoţii fiind reprezentate de o accidentare la gleznă suferită de liderul mondial,scrie telekomsport.ro

De cealaltă parte, Eugenie Bouchard (112 WTA) a acces în turul 2 la Australian Open după ce a învins-o în prima manşă pe sportiva franceză Oceane Dodin (85 WTA), tot în două seturi, 6-3, 7-6.

sursa foto: telekomsport.ro