Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Charlie Chaplin: Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape!

„Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor”, mărturisea Charlie Chaplin, cel născut pe 16 aprilie 1889 în Londra și plecat dintre noi acum 42 de ani, pe 25 decembrie 1977, în Elveția.

Deşi este perceput ca un personaj căruia i-a împrumutat identitatea, Charlot, Charlie Chaplin este Omul bufon care dansa pe marginea prăpastiei.O prăpastie în care riscăm în zilele noastre să picăm, deoarece conştiinţa pare ceva mult prea decrepit…

Charlot este, după Hamlet, cel mai nefericit bufon născut în ţara lui Shakespeare care, a luat lumea la pas, încălţat în pantofii săi ca nişte bărci şi sprijinit în celebrul baston, legănându-se asemeni unei tristeţi ce-şi ascunde durerea prin zâmbet:

„Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aş vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toţi dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toţii vrem să ne ajutăm unii pe alţii, aşa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalţi, nu din suferinţa lor. Nu vrem să ne urâm şi să ne dispreţuim. E loc pentru toţi în lumea asta, iar pământul e bogat şi darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut. Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape”, spunea în monologul ce-i aparţine din celebrul film Dictatorul.

Charlie Chaplin, cu doi ani înainte de-a se muta în Cer,  a fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.  Bufonul Charlot avea să-şi preia Regatul Veşniciei acum 42 de ani…

Dacă omul nu ajunge pe buza prăpastiei, pe spatele lui nu răsar aripi, pentru că aşa cum spunea: „nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi în jos”.

Privind spre cer vom zări prin plasa norilor un copil mare jucându-se cu Cheile Raiului: este Charlot cel fără de vârstă care păşeşte printre urme de Îngeri şi aruncă cu zâmbete triste ca o lacrimă, vesele, ca un suspin, oamenilor bucuria de-a conştientiza tristeţea…

„Sunt în relaţie de pace cu Dumnezeu. Conflictul meu este cu Omul”.

La 42 de ani de la moarte se cuvine  o reverenţă spiritului   său întrupat pe pământ.

Generaţii întregi te vor iubi, chiar dacă nu te vor înţelege, te vor aplauda şi te vor sărbători, fiindcă ai rămas aici în pulberea timpului pământean cu eleganţa şi ironia unui bufon care sărbătoreşte când îmbătrâneşte.

Epilog: „Nimic nu este permanent în lumea asta nedreaptă, nici măcar problemele noastre”.Charlie Chaplin

Anca Bica Bălălău

Articol editat de Radio Resita, 24 decembrie 2019, 18:52 / actualizat: 24 decembrie 2019, 21:05

Nota redacţiei:

Nume la naștere: Charles Spencer Chaplin Jr.

Născut:16 aprilie 1889, Walworth, Londra, Anglia

Decedat:25 decembrie 1977 (88 de ani),Vevey, Elveția

Înmormântat: cemetery of Corsier-sur-Vevey

Părinți: Hannah Chaplin și Charles Chaplin Sr.

Frați și surori: Sydney Chaplin,Wheeler Dryden

Căsătorit cu Mildred Harris (1918-1921)

Lita Grey (1924-1927)

Paulette Goddard (1936-1942)

Oona O’Neill (1943-1977)

Copii: Charles Chaplin,Sydney Chaplin,Geraldine Chaplin,Michael Chaplin,Josephine Chaplin,Victoria Chaplin,Eugene Chaplin,Christopher Chaplin

Etnie: Britanici

Ocupație: Actor, regizor, producător

Ani de activitate :1895 – 1976

Premii Oscar:

Întreaga carieră (1929)

Cea mai bună muzică de film,(1973) pentru Limelight

Întreaga carieră (1972)

Premii BAFTA:

BAFTA Academy Fellowship Award

Alte premii:Comandor al Legiunii de Onoare,Kinema Junpo award,Bodil Honorary Award(1959),

Silver Ribbon for best foreign film director,World Peace Council prizes,Leul de Aur (1972)

Jussi Awards,Premiul Erasmus (1965,)Knight Commander of the Order of the British Empire(1975)

Sursa:Wikipedia

Carburanți tot mai scumpi: șoferii din Caraș-Severin spun că nu pot renunța la mașină
Actualitate duminică, 22 martie 2026, 07:51

Carburanți tot mai scumpi: șoferii din Caraș-Severin spun că nu pot renunța la mașină

Carburanții sunt tot mai scumpi, iar pentru mulți șoferi din Caraș-Severin fiecare oprire la pompă a devenit un moment de frustrare. Benzina a...

Carburanți tot mai scumpi: șoferii din Caraș-Severin spun că nu pot renunța la mașină
Cursul de prim ajutor SMURD Caraș-Severin, un succes la Reșița: peste 40 de participanți au învățat să salveze vieți
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 20:02

Cursul de prim ajutor SMURD Caraș-Severin, un succes la Reșița: peste 40 de participanți au învățat să salveze vieți

Un curs de prim ajutor organizat de SMURD Caraș-Severin a demonstrat, încă o dată, cât de importantă este educația pentru situații de...

Cursul de prim ajutor SMURD Caraș-Severin, un succes la Reșița: peste 40 de participanți au învățat să salveze vieți
Tineri depistați cu droguri în Reșița: semnal de alarmă tras de jandarmii cărășeni asupra pericolului consumului
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 19:03

Tineri depistați cu droguri în Reșița: semnal de alarmă tras de jandarmii cărășeni asupra pericolului consumului

Consumul de droguri nu este un „experiment” inofensiv. Din contră, reprezintă un fenomen cu efecte devastatoare asupra sănătății,...

Tineri depistați cu droguri în Reșița: semnal de alarmă tras de jandarmii cărășeni asupra pericolului consumului
Controverse medicale la Caransebeș: cine plătește pentru internarea de 799 de zile a tatălui medicului neurolog Ştefan Olariu?
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 15:41

Controverse medicale la Caransebeș: cine plătește pentru internarea de 799 de zile a tatălui medicului neurolog Ştefan Olariu?

Un caz din sistemul medical românesc atrage atenția opiniei publice și ridică semne de întrebare privind responsabilitatea instituțională....

Controverse medicale la Caransebeș: cine plătește pentru internarea de 799 de zile a tatălui medicului neurolog Ştefan Olariu?
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 15:15

Intervenție salvatoare la Spitalul Judeţean Arad pentru o tânără mamă de 29 de ani: operație complexă pe creier

O tânără mamă în vârstă de 29 de ani, aflată încă în perioada de lăuzie, a trecut printr-o experiență dramatică ce i-a pus viața în...

Intervenție salvatoare la Spitalul Judeţean Arad pentru o tânără mamă de 29 de ani: operație complexă pe creier
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 11:00

Program prelungit la casieriile din Reșița: măsură pentru evitarea aglomerației la plata taxelor

Primăria Municipiului Reșița a anunțat prelungirea programului de funcționare pentru casieriile din Centrul Civic și de la sediul Transport...

Program prelungit la casieriile din Reșița: măsură pentru evitarea aglomerației la plata taxelor
Actualitate sâmbătă, 21 martie 2026, 09:24

Furturile de energie din rețeaua Delgaz Grid au pus în pericol peste 1.000 de persoane

Furturile de energie electrică și gaze naturale din rețeaua Delgaz Grid au generat riscuri majore pentru siguranța populației în 2025, peste...

Furturile de energie din rețeaua Delgaz Grid au pus în pericol peste 1.000 de persoane
Actualitate vineri, 20 martie 2026, 18:00

Bărbat din Reșița, depistat de jandarmi cu un pistol AirSoft în spațiul public

Un incident care putea crea panică în rândul cetățenilor a avut loc în municipiul Reșița, unde jandarmii au intervenit după ce au observat...