Ascultă Radio România Reșița Live

O aplicație prin intermediul căreia se pot aprinde lumânări la biserică de la distanță

O aplicație creată de doi tineri catolici din Portugalia permite celor interesați să-și exercite credința de pe telefonul mobil, fără a fi nevoie de o deplasare la biserică. Cu un singur clic, credincioșii pot alege locul, ziua, sfântul căruia îi este dedicată lumânarea, pe care o pot aprinde de la distanță, alegându-i locul pe un sfeșnic electronic, scrie miercuri AFP.

O aplicație prin intermediul căreia se pot aprinde lumânări la biserică de la distanță

Articol editat de Gerhard Chwoika, 29 decembrie 2016, 11:10

Pentru 99 de eurocenți, lumânarea rămâne aprinsă automat timp de 15 minute, fără intervenția preoților, într-una din cele 14 biserici partenere din Lisabona, capitala unei țări ai cărei populație se declară catolică în proporție de 80%.

„Aceasta este prima aplicație de acest gen patentată”, a dat asigurări pentru AFP Joao Pessoa e Costa, în vârstă de 30 de ani, unul dintre cei doi inventatori ai aplicației numite Candla. „Candla este concepută pentru persoanele aflate în afara țării care doresc să fie mai aproape de biserica lor, precum și pentru cei care sunt în incapacitate fizică sau profesională de a se deplasa”, a adăugat el.

Lansată în luna august, inovația a atras deja 10.000 de abonați. „În fiecare lună, sunt aprinse mai mult de 15.000 de lumânări”, afirmă tânărul, care are deja proiecte de extindere.

AGERPRES

 

Etichete:
25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001
Fapt divers vineri, 11 septembrie 2026, 05:30

25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001

Se împlinesc 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, atacurile care au schimbat pentru totdeauna Statele Unite și au...

25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001
Cel mai bun pădurar 2026, etapa județeană: Eugen Tună, câștigătorul competiției organizate de Direcția Silvică Caraș-Severin
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 19:05

Cel mai bun pădurar 2026, etapa județeană: Eugen Tună, câștigătorul competiției organizate de Direcția Silvică Caraș-Severin

Competiția a reunit pădurari din cadrul ocoalelor silvice din județ, care și-au demonstrat pregătirea profesională, experiența și...

Cel mai bun pădurar 2026, etapa județeană: Eugen Tună, câștigătorul competiției organizate de Direcția Silvică Caraș-Severin
U2, celebrați pe o monedă oficială de 2 euro. Irlanda marchează 50 de ani de la înființarea legendarei trupe
Fapt divers marți, 8 septembrie 2026, 19:50

U2, celebrați pe o monedă oficială de 2 euro. Irlanda marchează 50 de ani de la înființarea legendarei trupe

Legendara trupă rock U2 va fi omagiată în Irlanda printr-o monedă comemorativă oficială de 2 euro, lansată pentru a marca 50 de ani de la...

U2, celebrați pe o monedă oficială de 2 euro. Irlanda marchează 50 de ani de la înființarea legendarei trupe
Voluntariat european la Reșița pentru tinerii între 18 și 30 de ani. Înscrieri pentru „Growth in Motion”
Fapt divers marți, 8 septembrie 2026, 07:22

Voluntariat european la Reșița pentru tinerii între 18 și 30 de ani. Înscrieri pentru „Growth in Motion”

Tinerii din Reșița, cu vârste între 18 și 30 de ani, au posibilitatea să se implice timp de 10 luni într-un proiect de voluntariat prin Corpul...

Voluntariat european la Reșița pentru tinerii între 18 și 30 de ani. Înscrieri pentru „Growth in Motion”
Fapt divers marți, 8 septembrie 2026, 00:37

8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului. Semnificații religioase și tradiții populare. Peste două milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Aceasta este prima mare sărbătoare din Noul An Bisericesc, început la 1 septembrie. Ziua a opta a acestui an are o simbolistică aparte: cifra opt...

8 septembrie – Nașterea Maicii Domnului. Semnificații religioase și tradiții populare. Peste două milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica