Un spectacol generos, cu umor şi tragism, un spectacol care-ţi pune pe umeri greutatea realităţii şi în ochi lacrima

Duminică seara la Palat s-a jucat tragicomedia „Durata medie de viaţă a maşinilor de spălat”, de Elise Wilk, adaptare de Rareş Budileanu. Distribuţia  spectacolului : Ana-Maria Cizler – mama, Ioana Mădălina Toderaş – fiica, Dan Mirea – tatăl, un trio bine închegat care prezintă viaţa unei familii contemporane, cu o viaţă domestic-disperată, presărată cu viguroase accente de comedie.

Articol editat de Radio Resita, 28 noiembrie 2016, 12:15 / actualizat: 29 noiembrie 2016, 20:53

Dramaturgul Elise Wilk este absolventă a Facultății de Jurnalism -Universitatea Babeş Bolyai Cluj Napoca, are un masterat în literatură şi comunicare la Universitatea  Transilvania Braşov  şi unul în scriere dramatică la Universitatea de Arte Tg. Mureş, iar în anul 2008 s-a numărat printre câştigătorii concursului „dramAcum5″ cu primul ei text de teatru „S-a întâmplat într-o joi”. De atunci, textele ei au fost montate în teatre din România şi din străinătate şi traduse în mai multe limbi. În 2012, a beneificat de o bursă la „Theater 89” din Berlin, unde a făcut asistenţă de regie şi dramaturgie. În anul 2013, a câştigat Premiul Ambasadei Irlandei pentru cel mai bun text „Pisica verde” montat în stagiunea 2012-2013.  În anul 2014 a fost selectată în Forumul Tinerilor Autori Europeni din cadrul Bienalei de Teatru de la Wiesbaden, Germania. În anul 2015, s-a aflat printre cei 4 dramaturgi selectaţi în programul Hot Ink la Teatrul Lark din New York. În acelaşi an, textul ei „Avioane de hârtie” a câştigat Concursul Naţional de Dramaturgie organizat de Teatru Național Timișoara. Revista Forbes România a numit-o printre tinerii trendsetteri ai anului 2014.

 „Nu cred că poţi scrie ceva care nu are legătură cu lumea în care trăieşti. Teme ca relaţia părinţi-copii, singurătatea omului modern, șomajul, munca în străinătate și că tema centrală ar fi puterea imaginației Îmi doresc ca rolul meu să nu se încheie după ce termin de scris un text”, declara Elise Wilk.

 Şi aş adăuga, nici spectatorii nu uită acest spectacol după ce au ieşit din sala de teatru.Dacă durata medie de viaţă a maşinilor de spălat este de 14 ani înseamnă că un om trăieşte în medie cam 5 maşini de spălat… cu fiecare rotaţie viaţa îşi pierde puterea, îşi spală iluzile, suferinţele şi alienările zilnice.

Dan Mirea şi Ana Maria Cizler  s-au remarcat, duminică seara pe scena teatrului reşiţean, printr-un joc elegant, au trăit prin personajele lor respiraţia unui public care i-a aplaudat la scenă deschisă. Tot mai matură în personajul său, Ana Maria Cizler a condus ostilităţile  cu brio şi a menţinut un ritm cardiac fără sincope spectacolului.O actriţă gravă cu putere de-a îmbrăca cu umor orice personaj dramatic, o actriţă care se impune. Dan Mirea într-un rol de compoziţie, aparent banal, dar într-un un rol extrem de dificil,  realizat cu foarte multă chibzuinţă, a răscolit la propriu publicul spectator prin monologul său, după ce în tot spectacolul doar încasase, a reuşit să atingă catharzisul luînd după el lacrima fiecărui gând al aspectatorilor… O luptă cu iluzia, o chemare pe câmpul de bătălie al unei familii în care blazarea se citeşte din interiorul Visului… o luptă cu lupta de-a abandona sau de-a evada pe prăpastia unui vis care se poate transforma  nu în coşmar, ci în neputinţa de-a mai visa… un spectacol în care nu scapă nimeni, personaj sau spectator, nimeni nu se opune, nu se schimbă, dar înfruntă teama căderii în gol… un gol pe care nici moartea şi nici viaţa nu-l pot umple. Ioana Mădălina Toderaş, fiica celor doi, este oglinda unei tinere frumoase, rebele şi sensibile… orice luptă pe care o duce o întoarce spre aceeaşi sintagmă: „Home, Sweet Home”. Teoretic ea este cea care are şansa de-a trăi cu adevărat într-un viitor care aşteaptă în culisele vieţii sale, adunându-şi puterea din sacrificile şi iubirea, până la urmă încă netrăite.

Aparent dezbinata familie rămâne împreună cu agresorul vremurilor în care trăieşte:blazarea  şi fiecare personaj rămâne în rolul său, probabil cu fericirea luată în rate.Ne purtăm inima ca pe-o coroana prefăcându-ne că fericirea e prin preajmă, restul zilelor reprezintă doar un show îmbrăcat strălucitor în reclame şi reduceri, oportunităţi şi garanţii la blazare.

Un spectacol generos, cu umor şi tragism, un spectacol care-ţi pune pe umeri greutatea realităţii şi în ochi lacrima.

Anca Bica Bălălău