Ascultă Radio România Reșița Live

Număr alarmant de accidente în Caraş-Severin. Şi-au pierdut viaţa din cauza vitezei

Numărul accidentelor rutiere grave, înregistrate la nivelul judeţului Caraş-Severin a crescut cu peste douăzeci, în acest an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Caraş-Severin, cms. şef Decebal Davidoiu, cauzele generatoare ale accidentelor sunt, în cea mai mare parte, nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea de prioritate, conducerea fără permis, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi abaterile săvârşite de biciclişti, scrie Agerpres. Numărul accidentelor grave a crescut, în acest an, la nivelul judeţului Caraş-Severin, cu 21, cel al persoanelor decedate a crescut cu cinci, cel al răniţilor grav, cu 29. În zilele următoare se va atinge vârful de sarcină al traficului, având în vedere că în luna august sunt concedii în Europa de Vest, iar români din zona noastră şi din alte zone preferă să se întoarcă din străinătate tranzitând Caraş-Severinul pe DN6, fapt pentru care se cere conducătorilor auto, prudență.

Număr alarmant de accidente în Caraş-Severin. Şi-au pierdut viaţa din cauza vitezei

Articol editat de Cristina Corocan, 26 iulie 2016, 21:22 / actualizat: 27 iulie 2016, 6:29

 

Restricții de circulație în Reșița, în 21 și 22 iulie. Accesul dintre străzile Căminelor și Constructorilor, închis complet
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 12:30

Restricții de circulație în Reșița, în 21 și 22 iulie. Accesul dintre străzile Căminelor și Constructorilor, închis complet

Șoferii trebuie să țină cont de noi restricții de circulație. În zilele de 21 și 22 iulie 2026, accesul auto de pe strada Căminelor către...

Restricții de circulație în Reșița, în 21 și 22 iulie. Accesul dintre străzile Căminelor și Constructorilor, închis complet
Pasajul Slavici–Polonă din Timișoara intră în etapa de execuție a fundației. Lucrările nu afectează traficul
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 12:00

Pasajul Slavici–Polonă din Timișoara intră în etapa de execuție a fundației. Lucrările nu afectează traficul

Lucrările de reconstrucție a pasajului Slavici–Polonă din Timișoara avansează. Constructorul a început execuția fundației noii structuri...

Pasajul Slavici–Polonă din Timișoara intră în etapa de execuție a fundației. Lucrările nu afectează traficul
Amendă de 70.000 de lei pentru un operator economic din Moldova Nouă. Funcţiona fără autorizaţie de gospodărire a apelor
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 11:45

Amendă de 70.000 de lei pentru un operator economic din Moldova Nouă. Funcţiona fără autorizaţie de gospodărire a apelor

Un operator economic din Moldova Nouă a fost sancționat de Inspecția Administrației Bazinale de Apă Banat cu o amendă contravențională în...

Amendă de 70.000 de lei pentru un operator economic din Moldova Nouă. Funcţiona fără autorizaţie de gospodărire a apelor
Rezultate Definitivat 2026 în Caraș-Severin: rata de promovare este de 71,27%
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 11:23

Rezultate Definitivat 2026 în Caraș-Severin: rata de promovare este de 71,27%

Rezultatele inițiale ale examenului național de definitivare în învățământul preuniversitar, sesiunea 2026, arată că 67 de candidați din...

Rezultate Definitivat 2026 în Caraș-Severin: rata de promovare este de 71,27%
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 08:11

CFR semnează un contract de 1,8 miliarde de lei pentru modernizarea Lotului 2 al liniei feroviare Craiova-Caransebeș

CFR a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a tronsonului feroviar Filiași–Igiroasa, parte a liniei...

CFR semnează un contract de 1,8 miliarde de lei pentru modernizarea Lotului 2 al liniei feroviare Craiova-Caransebeș
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 07:15

Timișoara modernizează Calea Urseni și extinde rețeaua de străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pentru proiectare

Timișoara modernizează Calea Urseni și extinde rețeaua de străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pentru proiectare Primăria...

Timișoara modernizează Calea Urseni și extinde rețeaua de străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pentru proiectare
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 06:15

Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, periculoase și textile în comuna Carașova. Programul complet

Locuitorii comunei Carașova sunt invitați să participe la o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, periculoase și textile,...

Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, periculoase și textile în comuna Carașova. Programul complet
Actualitate luni, 20 iulie 2026, 20:42

Grevă de avertisment la spitalele din Caraș-Severin! Sanitas avertizează:unităţile medicale riscă să rămână fără personal dacă salariile scad

Cadrele medicale şi personalul TESA din Sindicatul Sanitas Caraș-Severin au organizat un protest în curtea Staționarului I al Spitalului...

Grevă de avertisment la spitalele din Caraș-Severin! Sanitas avertizează:unităţile medicale riscă să rămână fără personal dacă salariile scad