Motto:
“O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal – şi în pământ”, spunea Brâncuşi.
Constantin Cotimanis, sau Bebe, cum îl alintă prietenii, s-a născut la data de 18 februarie 1955 în Bucureşti şi este actor al Teatrului Naţional “I. L.Caragiale” din capitală.
Cunoscut publicului de teatru, dar şi de film, impunător prin fizionomie şi voce, s-a remarcat atât pe plan naţional, dar şi internaţional, astfel CONSTANTIN COTIMANIS este Laureatul PREMIULUI oraşului VIENA, pentru rolul din piesa “PROCESUL LUI KAFKA”.
Boem și costumat în aristocrația conștientă a valorii sale, a debutat în mărturisirea invocată de mine, punând prima întrebare:
Cine conduce radioul?
Laura Sgaverdea de aproximativ 4 ani și Radio Reșița este cel mai ascultat post din Banat!
Să-I meargă bine!
De câte ori mergeţi în zonele îndepărtate de Bucureşti ?
Merg de multe ori pentru că naşii mei sunt din Borşa…
Cu teatrul ?
Tot un teatru este şi acolo, pentru că viaţa e un teatru. De mai puţine ori decât înainte, pentru că sunt foarte prins în Bucureşti.
Spectatorul de provincie diferă de cel din Bucureşti ?
Diferă cu siguranţă. Cel din capitală e obişnuit cu teatrul în Bucureşti, dar asta poate fi un lucru bun pozitiv sau nu, pentru că bucuria în provincie e mult mai mare decât în Bucureşti. În capitală disecţia e mai puternică, cucereşti publicul, nu că este mai uşor, dar e mai altfel. Una din calităţile unui actor este să se adapteze la locul şi la spaţiul în care joacă.
Comedie sau tragedie ?
Eu nu împart teatrul în comedie şi tragedie. Teatrul se lipeşte foarte bine de adevăr întotdeauna. Dacă adevărul stârneşte zâmbetul e un lucru bun pentru că spectatorul încasează mai uşor drama în care trăim. Pregătesc un spectacol, la Teatrul Naţional “I. L.Caragiale” din Bucureşti, alături de Micea Cornişteanu, o piesă politică a lui Radu F. Alexandru şi de abia aşteptăm să vedem cum iese. Îmi doresc să ajungem cu ea şi la Reşita, domnul director al Casei de Cultură, Marian Apostol, ne-a asigurat de susţinerea domniei sale.
“Teatrul arată mai bine decât orice frumuseţea şi mizeria acestei lumi. Teatrul este oglinda noastră“, perora Hamlet. În România se învată teatru după metoda Stanislavski. Se îmbină aceste două “surse” în cotidianul nostru relativ sau mai puțin…relativ ?
Teatrul este oglinda lumii, dar este o oglindă puţin deformată fiindcă teatrul măreşte pentru ca să poţi vedea mai bine.
E bine să fie oglinda lumii, e bine să fie şi o catedră de teatru, să nu uităm de rolul educativ al teatrului niciodată. Dacă uităm de rolul educativ al teatrului dăm în altele care nu sunt tocmai prielnice pentru un teatru de calitate. Personal, prefer să am grijă de rolul său educativ. Chiar dacă apare înjurătura pe scenă să fim foarte atenţi la cel care o aruncă, la personaj, ca şi nuditatea pe scenă, dacă sunt motivate, nu deranjează.
Adevărurile, pe care ţi le pun în faţă fără milă actorii, sunt ca o ecografie a sângelui ce face inima să bată
Aud foarte mult în teatru, dar şi în literatură, strada adusă în scriere, pe scenă. Sunteţi de acord ?
Da, sunt complet de acord pentru ca şi asa viaţa noastră socială, politică dacă nu ar avea criticii ar lua-o razna de tot, şi aşa a luat-o…Am încredere în cel care iese în stradă şi ţipă. Trebuie să ieşim în stradă şi să ţipăm pentru a ne salva ! Da, suntem conştienţi, asta nu înseamnă că strada cu totul trebuie adusă pe scenă, dar opinia publică de fapt-MESAJUL e pentru stradă, chiar şi pentru cel care nu vine la teatru, dar va veni cândva, când va afla că avem atitudine la ceea ce se întâmplă şi trebuie să ia atitudine altfel meseria e degeaba .
Aveţi un un dramaturg preferat ?
Nu.
Regizor?
Mircea Cornişteanu pentru că lucrez cu el acum. Data viitoare mai vorbim.
Bunicul meu spunea că dacă intru într-o casă şi nu văd o bibliotecă, a doua oară să nu mă mai duc. Este asta problema ?
Dacă vezi o casă fără o bibliotecă, a doua oară să te duci cu o carte, două, trei..
Omul Bebe Cotimanis iţi provoacă spiritul, te inspiră şi-ţi deschide ochii. Actorul Bebe Cotimanis te face să vezi esenţa lucrurilor şi tainele nerostite ale personajelor sale.
Am tot mai des senzaţia că totul este poleială şi ipocrizie…
Nu, totul poate fi poleială şi ipocrizie, fiindcă întotdeauna vor exista două tabere, cel puţin şi una de mijloc şi parşivă care este cea mai gravă -nu are atitudine. Un filosof spunea că greşeala la copii poate fi iertată, dar lipsa de învăţătură la cei mari – Niciodată.
Mai avem societată civilă ?
Asta-i cea mai grea întrebare pe care mi–aţi pus-o până acum. Am mare încredere în poporul român şi în reacţia pe care o are la momente la care nici nu te aştepţi că vor mai veni. Noi trebuie să facem întâi un soi de noroi mare de tot, să vină o semi-tragedie să măture tot, iar terenul de fundare să fie unul solid, pentru că poţi să mergi şi prin noroi, dar nu e bine.
Suntem Robinsoni cu o insulă în suflet, pe insula domniei voastre cine locuieşte?
Familia.
Un gând pentru ascultătorii Radio Reşiţa ?
Aveţi grijă de familiile voastre, aveţi grijă de viitorul vostru şi de copii. Vedeţi ce ţară le lăsaţi copiilor. Fiecare suntem responsabili pentru asta şi în momentele de cumpănă, cum sunt cele pe care le trăim astăzi, trebuie să avem mare-mare grijă de ceea ce lăsăm copiilor şi nu mă refer la bani în nici un caz, de acolo porneşte răul.
Epilog:
Da, teatrul este oglinda lumii, a vremurilor, a societatii. As indrazni chiar sa spun ca prin teatru se indreapta moravurile. Dar mi-e teama ca sunt prea multe moravuri si prea putini cei care frecventeaza teatrul.
(Anca Bica Bălălău)
