Un bătrân îşi creşte singur cele trei nepoţele, dintr-o pensie de 350 de lei

În timp ce tot mai des auzim de părinţi care îşi abandonează copiii… povestea unui bătrân din judeţul Sibiu care creşte singur trei copii, poate fi un exemplu.

Articol editat de Mirabela Afronie, 4 aprilie 2016, 07:03

Potrivit Adevărul, într-un capăt de uliţă, într-un sat uitat de Dumnezeu, răsare o casă mică, dărăpănată. Dacă n-ai vedea sârma plină de rufe puse la uscaţ nici n-ai crede că acolo locuieşte cineva. În pragul casei, un copil zâmbeşte unei pisici. Nicolae Căian are 69 de ani şi e o mână de om, cu un suflet mare cât tot satul uitat de lume. Iar copilul care zâmbeşte deopotrivă pisicii, unei raze timide de soare şi nouă, e Andreea, de 5 ani, cea mai mică dintre cele trei nepoţele pe care bunicul le creşte singur.

Fiul lui, tatăl fetelor, a stat o perioadă aici, cu mama lor. Pe care însă a gonit-o, după care a plecat şi el, cu o altă femeie, undeva în judeţul Mureş. Iar copilele au rămas cu bunicul, şi el cu probleme de sănătate, într-o cameră mică, de nici 12 metri pătraţi. Casa stă să se dărâme, nu au nici frigider, nici televizor, doar un radio mic, cu baterii, şi-o poveste care topeşte şi cele mai îngheţate inimi.

“A fost foarte greu, cu banii ăştia puţini, din pensie, şi ca şi bărbat a fost greu destul”, oftează bunicul, însă chipul se luminează tot când Andreea se ghemuieşte lângă el pe pat şi-l ia în braţe. De trei ani, e şi mamă, şi tată, şi bunic cu normă întreagă. Totul, cu foarte multă dragoste.

“Eu fac mâncare, eu singur spăl, sunt şi tată şi mamă pentru copii. Fac cartofi, fasole, câte o găină, ce Dumnezeu să fac. Nu-i uşor şi nu a fost uşor dar niciunul nu le bagă în seamă, trebuie să le ajute cineva, pe asta mică am ţinut-o de la doi ani şi jumătate, le iubesc foarte mult”, rezumă simplu bunicul o dragoste care învinge sărăcia şi toate barierele.

Are lacrimi în ochi bunicul, vorbeşte simplu şi o îmbracă pe Andreea atent, cu dragoste. Copilul întinde cuminte o mânuţă, apoi cealaltă, piciorul mic să-i tragă bunicul şosetuţa. Şi, cât o îmbracă, bunicul povesteşte zâmbind cum, din pensia lui mică, le cumpără câte o hăinuţă, mâncare, cizmuliţe de iarnă de la magazinul din sat. “Ne-am descurcat cum am putut, ce Dumnezeu să faci. E cam greu să fii de toate, să le ai pe toate într-o mână şi să le descurci, nu ştiu dacă altul era capabil”, spune bunicul, în timp ce mâna mângâie creştetul Andreei.