Un şofer beat şi-a băgat prietenii în spital
Trei persoane au fost rănite în această dimineaţă, în urma unui accident rutier produs în Timişoara, în apropierea Punctelor Cardinale. Un tânăr de 27 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul volanului şi a lovit cu maşina un stâlp de pe marginea drumului. Pentru evacuarea pasagerilor a fost nevoie de un echipaj de descarcerare al pompierilor. Şoferul a fost supus unui test cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto este din Drobeta Turnu Severin şi se întorcea din Complexul studenţesc, unde probabil a şi consumat alcoolul.
Articol editat de Sebastian Dragomir, 17 martie 2016, 09:21
Persoanele rănite au fost preluate de echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanță Judeţean şi transportate la spital. Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00.
Şoferul se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi pentru conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
(Sebastian Dragomir)
Foto: www.tion.ro