Ascultă Radio România Reșița Live

Rezoluție a Națiunilor Unite pentru susținerea acordului de încetare a focului în Siria

Consiliul de Securitate al ONU urmează să adopte vineri după-amiază o rezoluție care va aproba acordul americano-rus de încetare a ostilităților în Siria și va cere aplicarea sa de către toate părțile implicate, potrivit unor surse diplomatice, scrie AFP.

Rezoluție a Națiunilor Unite pentru susținerea acordului de încetare a focului în Siria

Articol editat de Mirabela Afronie, 26 februarie 2016, 10:58

Adoptarea acestui document, propus de Washington și Moscova, va coincide cu audierea în Consiliu a mediatorului ONU Staffan de Mistura care va face prin videoconferință o prezentare a eforturilor pe care le-a depus pentru oprirea luptelor din Siria și relansarea negocierilor de pace.

Rezoluția, a cărei copie a fost obținută de AFP, „sprijină pe deplin” acordul de încetare a focului americano-rus care este prevăzut să intre în vigoare sâmbătă la orele 00.00 în Siria (vineri, 22.00 GMT).

Ea reclamă ca „toate părțile cărora li se aplică încetarea ostilităților să o respecte” și îi îndeamnă pe membrii Grupului internațional de sprijin pentru Siria „să facă uz de influența lor asupra părților” pentru a se ajunge la „un acord de încetare a focului durabil”.

Textul reiterează, de asemenea, apelul la un „acces umanitar liber, în siguranță și rapid” în Siria, în special pentru cei aproape 4,6 milioane de sirieni blocați în zonele asediate sau dificil de ajuns.

El reafirmă, totodată, necesitatea unui proces de negocieri care să ducă la o tranziție politică și îi cere lui Staffan de Mistura să convoace „imediat ce va fi posibil” o nouă sesiune de negocieri între guvern și opoziția siriană.

Negocierile sunt suspendate de la începutul lui februarie, iar emisarul ONU urmează să precizeze vineri perspectivele reluării acestor tratative după consultări cu Consiliul.

Potrivit diplomaților, el ar putea convoca o nouă sesiune în Elveția pentru sfârșitul săptămânii viitoare, cu condiția ca armistițiul să dureze.

Acordul de încetare a focului a fost acceptat în principiu de regim și opoziție, precum și de milițiile kurde care operează în nordul Siriei, dar va exclude puternicele grupări jihadiste Statul Islamic și Frontul Al Nosra (ramura siriană a organizației Al Qaida) care controlează vaste regiuni din teritoriul Siriei.

Armistițiul precedent care trebuia să intre în vigoare vinerea trecută, conform unui acord mediat de Moscova și Washington, a fost ignorat de beligeranți.

AGERPRES

Foto www.rador.ro

Etichete:
Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 20:59

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură

Zeci de mii de persoane au protestat duminică, 25 octombrie 2026, la Praga, capitala Cehiei, împotriva reformei finanțării radioului și...

Proteste masive în Cehia: zeci de mii de oameni contestă reforma mass-media și avertizează asupra riscului de cenzură
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 11:17

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina

Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma...

Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Proteste violente în Franța: confruntări cu poliția la Paris și Marsilia. Aproximativ 400.000 de manifestanți au ieșit în stradă
Internațional duminică, 25 octombrie 2026, 08:40

Proteste violente în Franța: confruntări cu poliția la Paris și Marsilia. Aproximativ 400.000 de manifestanți au ieșit în stradă

Franța se confruntă cu un nou val de proteste, după ce sute de mii de persoane au participat sâmbătă, 24 octombrie 2026, la manifestații...

Proteste violente în Franța: confruntări cu poliția la Paris și Marsilia. Aproximativ 400.000 de manifestanți au ieșit în stradă
Atac armat în apropiere de Paris. Un mort și patru răniți, printre care o fetiță de 12 ani, aflată în stare gravă
Internațional vineri, 23 octombrie 2026, 15:35

Atac armat în apropiere de Paris. Un mort și patru răniți, printre care o fetiță de 12 ani, aflată în stare gravă

Un atac armat produs vineri, 23 octombrie 2026, în două localități din apropierea Parisului, s-a soldat cu un mort și patru răniți, potrivit...

Atac armat în apropiere de Paris. Un mort și patru răniți, printre care o fetiță de 12 ani, aflată în stare gravă