Ascultă Radio România Reșița Live

Centrul de vizitare a Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei va fi inaugurat la toamnă

Centrul de vizitare a Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei va fi inaugurat la toamnă

Articol editat de Mirabela Afronie, 30 iulie 2015, 16:30

Lucrările la Centrul de vizitare a Parcului Naţional Domogled Valea Cernei, situat în apropierea Uzinei Electrice,sunt realizate în proporţie de 90 la sută. Mai trebuie amenajate spaţiile verzi şi executate finisările exterioare. Totodată se lucrează la puntea pietonală peste râul Cerna, care va face accesul principal în Centrul de vizitare.  „Puntea este o construcţie din lemn şi proiectantul a ales o soluţie foarte bună, chiar dacă aceasta a dus orecum la întârzierea cu câteva săptămâni a execuţiei acestei punţi”, ne-a declarat ing. Ioan Gaşpar – directorul Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.  Soluţia adoptată pentru realizarea punţii vine şi în sprijinul persoanelor cu handicap, care în acest fel vor avea acces la toate nivelurile – demisol, parter şi etaj – deoarece există rămpi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi.

Inaugurarea Centrului  va avea loc în luna septembrie sau octombrie, în funcţie de finalizarea lucrărilor de construcţie. De acestea depind şi lucrările de montare a fotomontajelor, mobilierului, softului şi a diferitelor aparate din dotarea Centrului, care pot fi realizate doar după terminarea construcţiei Centrului de vizitare. (Paul Sever Smadu)

Foto: www.offero-tours.ro

Controale DSVSA Caraș-Severin înainte de Paște: măsuri stricte pentru siguranța alimentelor
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:30

Controale DSVSA Caraș-Severin înainte de Paște: măsuri stricte pentru siguranța alimentelor

În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, DSVSA Caraș-Severin desfășoară acțiuni intense de monitorizare, prevenție și control,...

Controale DSVSA Caraș-Severin înainte de Paște: măsuri stricte pentru siguranța alimentelor
Timișoara curată: autoritățile cer utilizarea exclusivă a operatorilor autorizați pentru gestionarea deșeurilor
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:00

Timișoara curată: autoritățile cer utilizarea exclusivă a operatorilor autorizați pentru gestionarea deșeurilor

Primăria Timișoara intensifică demersurile pentru combaterea abandonului ilegal de deșeuri și menținerea unui oraș curat, adresând un apel...

Timișoara curată: autoritățile cer utilizarea exclusivă a operatorilor autorizați pentru gestionarea deșeurilor
Oportunitate de carieră la Penitenciarul Timișoara: înscrieri deschise la Școala de Poliție Penitenciară din Târgu Ocna
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 15:44

Oportunitate de carieră la Penitenciarul Timișoara: înscrieri deschise la Școala de Poliție Penitenciară din Târgu Ocna

Școala Națională de Poliție Penitenciară Constantin Brâncoveanu din Târgu Ocna dă startul înscrierilor pentru o nouă generație de...

Oportunitate de carieră la Penitenciarul Timișoara: înscrieri deschise la Școala de Poliție Penitenciară din Târgu Ocna
Un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD Caraș-Severin la Reșița: cum poți învăța să salvezi o viață
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:56

Un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD Caraș-Severin la Reșița: cum poți învăța să salvezi o viață

Voluntarii Fundaţiei pentru SMURD din Caraș-Severin organizează în această lună un nou curs de prim ajutor gratuit, destinat tuturor...

Un nou curs gratuit de prim ajutor organizat de SMURD Caraș-Severin la Reșița: cum poți învăța să salvezi o viață
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 14:42

Screening gratuit pentru cancerul de col uterin la OncoHelp Timișoara: testări fără trimitere pentru femeile din vestul țării

Spitalul Universitar OncoHelp Timișoara derulează, începând de astăzi, 1 aprilie o campanie de testare gratuită pentru depistarea precoce a...

Screening gratuit pentru cancerul de col uterin la OncoHelp Timișoara: testări fără trimitere pentru femeile din vestul țării
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:44

Eliminarea jocurilor de noroc din Reșița provoacă dispute între operatori și administrația locală

Eliminarea jocurilor de noroc din Reșița provoacă un nou val de reacții. Reprezentanții industriei au cerut administrației locale să...

Eliminarea jocurilor de noroc din Reșița provoacă dispute între operatori și administrația locală
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 12:00

Nereguli grave în gestionarea deșeurilor la Caransebeș: amenzi de 100.000 lei și măsuri urgente impuse de comisarii de mediu

Problemele legate de depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor revin în atenția autorităților de mediu din Caraș-Severin, după ce mai multe...

Nereguli grave în gestionarea deșeurilor la Caransebeș: amenzi de 100.000 lei și măsuri urgente impuse de comisarii de mediu
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 11:22

Lugoj: impozite majorate cu până la 500% pentru clădirile neîngrijite. Regulament nou adoptat de Consiliul Local

Consiliul Local Lugoj a aprobat un regulament detaliat care permite majorarea impozitului pe clădiri cu până la 500% pentru imobilele...

Lugoj: impozite majorate cu până la 500% pentru clădirile neîngrijite. Regulament nou adoptat de Consiliul Local