Ascultă Radio România Reșița Live

Îmbulzeală la alimente în Severin

ajutoare alimentare

Îmbulzeală la alimente în Severin

Articol editat de Gerhard Chwoika, 11 decembrie 2014, 22:00 / actualizat: 12 decembrie 2014, 6:03

Sute de persoane cu venituri reduse din Drobeta Turnu Severin s-au grăbit ieri să-şi ridice alimentele de la Uniunea Europeană. Reprezentanţii municipalităţii îi liniştesc pe oameni spunându-le că raţia de alimente va ajunge la toţi. În plus, cei care au fost omişi de pe listele întocmite de Ministerul Muncii vor fi trecuţi pe altele speciale şi îşi vor primi drepturile. La Severin, 10.900 de persoane beneficiază de aceste produse, în depozit fiind în prezent alimente pentru aproximativ 6.500.

Amintim că, ajutor de la Uniunea Europeană primesc beneficiarii venitului minim garantat, cei ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, persoanele cu handicap accentuat şi foarte grav, şomerii şi pensionarii cu venituri de până la 400 de lei. Alimentele se împart zilnic, între 8.00 şi 16.00, din depozitul situat pe Calea Cerneţiului din Drobeta Turnu Severin.

Foto: arhivă

(RRA)

Timișoara: peste 200 de persoane legitimate și 76 de sancțiuni, în urma unei acțiuni de amploare în zona centrală
Actualitate duminică, 23 august 2026, 10:11

Timișoara: peste 200 de persoane legitimate și 76 de sancțiuni, în urma unei acțiuni de amploare în zona centrală

O amplă acțiune pentru creșterea siguranței publice a fost desfășurată în noaptea de 22 spre 23 august 2026, în zona centrală a...

Timișoara: peste 200 de persoane legitimate și 76 de sancțiuni, în urma unei acțiuni de amploare în zona centrală
Autostrada A1 Margina–Holdea: au început lucrările de asfaltare. Șantierul a ajuns la 72%
Actualitate duminică, 23 august 2026, 09:00

Autostrada A1 Margina–Holdea: au început lucrările de asfaltare. Șantierul a ajuns la 72%

Lucrările pe secțiunea Margina–Holdea a autostrăzii A1 au intrat într-o nouă etapă. Pe primii kilometri ai tronsonului se așterne deja...

Autostrada A1 Margina–Holdea: au început lucrările de asfaltare. Șantierul a ajuns la 72%
Medicamentele expirate nu se aruncă la gunoi. Spitalul Municipal Lugoj are un punct special de colectare
Actualitate duminică, 23 august 2026, 08:15

Medicamentele expirate nu se aruncă la gunoi. Spitalul Municipal Lugoj are un punct special de colectare

Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” din Lugoj atrage atenția asupra riscurilor pe care le reprezintă medicamentele expirate sau neutilizate...

Medicamentele expirate nu se aruncă la gunoi. Spitalul Municipal Lugoj are un punct special de colectare
Trei investiții de peste 18 milioane de lei, finalizate în Lugoj și Moșnița Nouă
Actualitate duminică, 23 august 2026, 07:18

Trei investiții de peste 18 milioane de lei, finalizate în Lugoj și Moșnița Nouă

Trei proiecte importante pentru comunitățile din Lugoj și Moșnița Nouă au ajuns la final. Consiliul Județean Timiș a organizat conferințele...

Trei investiții de peste 18 milioane de lei, finalizate în Lugoj și Moșnița Nouă
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 15:47

Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor

Acțiunea a avut ca obiect verificarea legalității transporturilor rutiere și feroviare de mărfuri, atât în zona trecerilor la nivel cu calea...

Transporturile rutiere şi feroviare de mărfuri, în vizorul poliţiştilor
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 15:01

Pompierii timișeni intervin în sprijinul autorităților din Serbia!

69 de pompieri au fost mobilizați la nivel național prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.  Inspectoratul pentru Situații de...

Pompierii timișeni intervin în sprijinul autorităților din Serbia!
Actualitate sâmbătă, 22 august 2026, 07:15

Primăria Lugoj pregătește instalarea a zece stații de autobuz noi. Investiția este finanțată prin PNRR

Primăria Lugoj pregătește instalarea a zece stații de autobuz noi. Investiția este finanțată prin PNRR   Municipiul Lugoj face un nou pas...

Primăria Lugoj pregătește instalarea a zece stații de autobuz noi. Investiția este finanțată prin PNRR
Actualitate vineri, 21 august 2026, 21:02

Aeroportul Arad se pregătește să preia temporar zborurile de la Timișoara

Consilierii județeni din Arad au aprobat, vineri, 21 august 2026 rectificarea bugetului pentru finanțarea unor lucrări și cheltuieli considerate...

Aeroportul Arad se pregătește să preia temporar zborurile de la Timișoara