horoscop
Previziunile astrale ale zilei de 26 octombrie:
Conjuncţia Marte-Venus aduce linişte şi armonie. Este momentul să vă puneţi în valoare calităţile. Veţi avea succes!

SCORPION –În această zi de Duminică, nu trebuie să vă pierdeţi cumpătul pentru nimic în lume şi chiar mai mult, trataţi persoanele răutăcioase cu indiferenţă. Relaţia cu partenerul de viaţă este foarte bună şi asta vă va face să vă simţiţi extraordinar.

SĂGETĂTOR– În cursul dimineţii aflaţi că trebuie să plecaţi într-o vizită la rude nu prea vă convine acest aspect dar nu aveţi încotro.
Vă sfătuim să vă păstraţi calmul. Spre seară este posibil să primiţi o veste bună chiar de la o persoană dragă vouă.

CAPRICORN – În acestă zi toate lucrurile decurg lin, fără probleme. Sunteţi bucuros că vă merge bine în plan financiar şi vă puteţi relaxa într-o excursie alături de persoana iubită. Profitaţi de această zi liberă!

VĂRSĂTOR – Oboseala îşi face simţită prezenţa şi nu vă mai puteţi concentra asupra muncii. Chiar dacă nu staţi foarte bine în plan financiar, aveţi nevoie de un concediu. Ar fi bine să profitaţi de orice moment ca să vă odihniţi.

PEŞTI – De dimineaţă primiţi o veste neplăcută de la o persoană în vârstă, care vă dă o stare de nelinişte. După-amiază veţi face o excursie împreună cu nişte prieteni apropiaţi, iar seara se va încheia la un grătar tot cu oameni dragi.

BERBEC – Încercaţi să nu vă asumaţi prea multe responsabilităţi! Riscaţi să nu vă iasă mare lucru. Primiţi o mână de ajutor de unde nici nu vă asteptaţi. Spre seară, mergeţi la prieteni şi uitaţi de toate problemele de peste zi.

TAUR – Plecaţi într-o excursie, culmea în interes de serviciu, şi asta nu vă încântă foarte tare, dar nu aveţi de ales. Cu toate acestea, spre seară lucrurile se vor linişti şi veţi putea petrece timpul alături de cei dragi, trebuie doar să aveţi răbdare.

GEMENI – Astăzi sunteţi destul de agitaţi şi vă pregătiţi pentru un eveniment important . Nu disperaţi totul este sub control. Perfecţionişti precum sunteţi o să vă iasă totul ca la carte. Iar la capitolul sănătate grijă mare, stresul dăunează!

RAC – De dimineaţă sunteţi plin de energie şi socializaţi cu fiecare persoană cu care vă întâlniţi, vorbiţi ore în şir la telefon şi faceţi planuri. Aveţi o zi de relaxare şi ar fi bine să profitaţi din plin. În ceea ce priveşte persoana iubită, totul decurge perfect.

LEU –Este posibil să participaţi astăzi împreună cu persoana iubită la un eveniment important. Până atunci veţi avea o zi destul de agitată cu multe probleme care aşteaptă să fie rezolvate. Dar nu intraţi în panică veţi trece cu bine şi peste acest hop.

FECIOARĂ – Munca vă dă mari bătăi de cap, este posibil sa aveţi probleme cu banii, şi din acest motiv să nu vă simţiti în largul vostru. Nu trebuie să renunţaţi, fiţi optimist şi lucrurile se vor îndrepta de la sine.

BALANŢĂ –S-ar putea ca partenerul de viaţă să vă reproşeze că l-aţi neglijat în ultima perioadă, pentru că aţi stat mai mult la locul de muncă. Acest lucru vă poate pune în faţa unei decizii dificile, depinde doar de voi clasamentul priorităţilor. Aşa că treceţi la fapte!