copii-gradinita
Trei grădinițe vor fi deschide pe timpul verii în municipiul Lugoj, permanența în învățământul preșcolar urmând a fi asigurată de grădinițele cu program prelungit numărul 2, 3 și 5. Ultimele două vor fi deschise în luna iulie, în timp ce grădinița PP2 va fi funcțională în luna august. Pentru a putea fi frecventată una din cele trei grădinițe nu este nevoie de nici un act suplimentar, taxele sunt aceleași ca în timpul anului școlar iar locurile sunt suficiente. Programul preșcolarilor va fi zilnic între orele 6,00 și 17,00, organizat special pentru vacanță cu lecții de dans, arte plastice și cursuri de dezvoltare personală.

(Ion Moldovan)